Vineri, 14 octombrie 2022, la Athenee Palace Hilton Bucureşti, Salonul “ Le Diplomate”, s-a desfășurat Conferinţa Internaţională „Nicolae Titulescu, lider al diplomaţiei române şi europene”, organizată de Fundaţia Europeană Titulescu. Aproximativ 80 de persoane, personalităţi ale lumii politice şi culturale, au luat parte la acest eveniment, printre care și: Dr Constantin Bălăceanu-Stolnici, membru de onoare al Academiei Române, Mons. Miguel Maury Buendia, Nunţiu Apostolic şi Decan al Corpului Diplomatic din România, Ambasador Halka Kaiserová, Republica Cehă Dr Paul Michelson (SUA) Distinguished Professor of History Emeritus, Department of History, Huntington University, Dr Adrian Ţuţuianu, SG Adjunct Guvernul României, Dr Cristian Aniţa, Director al Arhivelor Naţionale, Ing. Alexandru-Dan Bartoc, preşedintele Fundaţiei Culturale Bartoc, Ştefan Oanţă, profesor asociat la ASE, preşedintele Ordinului Creştin Brâncoveanu,
ș.a.m.d.
“A fost cel care a afirmat: Partidul meu de azi se cheamă România” – a declarat Adrian Năstase, preşedintele Fundaţiei Europene Titulescu, în cuvântul de deschidere al acestui eveniment, adăugând că „Nicolae Titulescu a fost un ambasador al păcii, un mare luptător pentru unitate naţională, fiind unul dintre făuritorii României Mari”.
Desfășurată cu sprijinul Guvernului României şi sub egida Academiei Române şi a Ministerului Afacerilor Externe, în cadrul Programului aniversar Nicolae Titulescu – 140 de ani de la naşterea sa, conferința a evidențiat contribuţia marelui om de stat şi diplomat român, la făurirea şi dezvoltarea Statului naţional unitar independent şi suveran și la construcția unui sistem de securitate şi cooperare în Europa şi în lume, precum şi faptul că, prin întreaga sa carieră politico-diplomatică, Nicolae Titulescu, a fost una dintre cele mai strălucite personalități ale politicii internaționale din acea vreme, care s-a bucurat de admirație și prețuire pe plan internațional.
Cu acest prilej, Fundaţia Europeană Titulescu, al cărei scop principal este restituirea operei politico-diplomatice a marelui diplomat, a prezentat o mini-expoziție aniversară, cu volume dedicate operei politico-diplomatice a lui Nicolae Titulescu, volume realizate de Fundaţie, de-a lungul celor 31 de ani de existenţă.
Personalitățile care au susținut discursuri în cadrul evenimentului au fost: Prof. Dr Adrian NĂSTASE, Preşedintele Fundaţiei Europene Titulescu, Lucian ROMAŞCANU, Ministrul Culturii , Acad. Răzvan THEODORESCU, vicepreşedinte al Academiei Române, membru fondator al Fundaţiei Europene Titulescu, Prof. emerit Dr Dennis DELETANT, membru fondator al Fundaţiei Europene Titulescu, Ambasador Mihaela CĂMĂRĂŞAN, Secretar General MAE, Dr. Philippe VERGNE, Secrétariat Général à la coopération internationale – MAE France, Prof. Dr Mircea DUŢU, Director, Institutul de Cercetări Juridice al Academiei Române, Prof. Dr Teodor MELEŞCANU, fost Ministru al Afacerilor Externe.
COMMENTS