Peste 80% dintre români consideră sustenabilitatea și grija față de mediu o prioritate

Peste 80% dintre români consideră sustenabilitatea și grija față de mediu o prioritate

  • Conceptul de reciclare este extrem de cunoscut de către populație (96%) și este un proces important pentru 85% dintre cetățeni
  • Doar 7% dintre români consideră că se fac suficiente lucruri în țară în privința reciclării. Inițiativa ar trebui să aparțină autorităților centrale și locale, dar și companiilor de salubritate

Sustenabilitatea și grija față de mediu reprezintă un concept de importanță ridicată pentru 85% dintre români. În același timp, doar 7% cred că se fac suficiente lucruri în privința reciclării, iar 6 din 10 români și-ar dori să facă mai mult decât în prezent. Acestea sunt câteva dintre concluziile unui studiu realizat de ROMPAP – Patronatul Industriei de Celuloză și Hârtie, în colaborare cu institutul de cercetare Ipsos România.

Sondajul realizat în luna aprilie s-a desfăşurat la nivel național și atrage atenția asupra unor aspecte interesante: peste 90% dintre români cunosc foarte bine sau destul de bine ce înseamnă reciclare, ambalaj reutilizabil, colectare selectivă sau poluare cu plastic. Pe de altă parte, 56% sunt de părere că se face prea puțin atunci când vine vorba de reciclare.

Paul-Henri Kohler, Președinte ROMPAP, a declarat: “Ne-am dorit să înțelegem mai bine consumatorii – ce îi preocupă, ce îi motivează, care sunt argumentele și barierele pe care aceștia le întâmpină atunci când vine vorba de sustenabilitate, iar acest studiu – realizat împreună cu Ipsos – este un material extrem de valoros pentru industria noastră. Chiar dacă cifrele sunt încurajatoare, este nevoie de un efort de echipă, la nivel național, pentru a ajunge acolo unde ne dorim cu toții. Companiile membre ROMPAP vor continua să susțină adoptarea unor politici eficiente, astfel încât românii să poată face alegeri informate, preferând ambalaje mai puțin poluante și să aibă la îndemână cât mai multe facilități pentru colectare selectivă și reciclare. 

Sustenabilitate și reciclare: cine ar trebui să ia inițiativa?

6 din 10 respondenți afirmă că responsabilitatea în privința reciclării aparține fiecărui cetățean în parte, cu participarea primăriilor (55%), companiilor de salubritate (50%) și guvernului (47%). La polul opus, doar 26% dintre respondenți consideră școala ca având un rol important, prin informarea tinerelor generații cu privire la comportamentele corecte.

Soluţii pentru ambalaje în exces

Întrebați despre impactul pe care anumite tipuri de ambalaj îl au asupra mediului, 78% dintre respondenți au afirmat că articolele din material plastic sunt mai poluante decât cele din hârtie/ carton. Înlocuirea ambalajelor din plastic cu variante biodegradabile reprezintă o soluție indicată de 34% dintre români, în timp ce 1 din 4 cred că soluția o reprezintă înlocuirea ambalajelor din plastic cu cele din hârtie sau carton. La nivel personal, mai bine de jumătate dintre respondenţi (52%) se declară foarte dispuşi să renunţe la folosirea ambalajelor din plastic în favoarea unor opțiuni mai sustenabile precum cartonul sau hârtia. 45% dintre românii intervievaţi consideră că reciclarea hârtiei/cartonului este foarte importantă pentru ei.

Jumătate dintre participanţii la studiu sunt de parere că ambalajele din hârtie/carton sunt la fel de atractive precum cele din plastic. Unu din doi consumatori declară că între două produse similare cu același preţ, aleg mai degrabă ambalajele din hârtie/carton, în detrimentul celor din plastic.

Colectarea selectivă: acum și în viitor

Mai mult de jumătate dintre români sunt atenți la colectarea selectivă a deșeurilor. Plasticul este materialul cel mai des colectat (92%), urmat de sticlă (75%) și hârtie/carton (70%). Motivațiile din spatele acestui comportament sunt legate de reducerea poluării și a impactului negativ asupra mediului, responsabilitatea faţă de planetă și asigurarea unui viitor mai sustenabil pentru generațiile viitoare.

Principalele bariere pentru colectarea selectivă sunt generate de lipsa de acces la facilităţi corespunzătoare (48%), lipsa spaţiului de depozitare în gospodărie (38%) sau convingerea că deșeurile sortate selectiv ajung în cele din urmă la groapa de gunoi (35%).

Ce ar putea crește și mai mult procentul materialelor care sunt recuperate de către cetățeni?Cei mai mulți respondenți sunt de părere că este nevoie de facilități de colectare selectivă care să fie create la nivel național. Un rol important ar reveni și companiilor de salubritate care, prin achiziția de mașini  compartimentate, ar putea oferi garanția că deșeurile colectate selectiv nu ajung, amestecate, la groapa de gunoi. Nu în ultimul rând, campaniile de comunicare care pot să ofere informații complete și detaliate despre colectarea selectivă și procesul de reciclare al fiecărui material. De asemenea, implicarea autorităților centrale și locale în inițierea unor programe distincte care să vizeze reciclarea cartoanelor ar putea contribui la generalizarea comportamentului sustenabil în rândul populației și ar sprijini România în atingerea țintelor agreate la nivel european. Necesitatea unor campanii specifice apare cu atât mai pregnant cu cât 40% dintre participanţii la studiu spun că nu au primit vreodată informaţii despre tipurile și starea materialelor/ambalajelor care sunt reciclabile, în zona în care locuiesc/muncesc/învaţă, iar 55% declară că ar dori să aibă mai multe informaţii cu privire la sustenabilitate, protejarea mediului şi reciclare.

Campanie de comunicare și informare

Sub sloganul ,,Dă tonul la reciclat, alege cartonul ondulat!”, ROMPAP lansează o campanie de informare pentru protejarea mediului, în parteneriat cu Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor. Campania își propune să schimbe percepțiile și obiceiurile de consum ale oamenilor, încurajând utilizarea ambalajelor din hârtie și carton – materiale reciclabile ce contribuie la reducerea poluării – și, totodată, să stimuleze colectarea selectivă de către populație a acestor ambalaje, în vederea reciclării, întrucât fiecare poate aduce o contribuție semnificativă la transformarea la scară largă pentru un mediu mai curat și mai sustenabil.

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0