În cadrul târgului ”Light + Building 2018”, care se desfăşoară în perioada 18-23 martie, Philips Lighting, lider mondial în domeniul iluminatului, își evidențiază poziția de companie care oferă soluții de iluminat pentru Internetul Lucrurilor (IoT), anunțând o platformă IoT și servicii și sisteme de iluminat conectat.
Anunțul emblematic al companiei constă într-o nouă platformă IoT numită Interact, care este o rampă de lansare pentru generarea serviciilor de date pentru clienți.
Avantajele pentru clienți includ o varietate de lămpi cu LED decorative stilizate, corpuri de iluminat, cât și noi parteneri și o gamă de exterior pentru sistemul de iluminat inteligent Philips Hue pentru locuințe.
„Reputația noastră pentru inovații nu are rival în industria noastră, iar anul acesta am ridicat ștacheta și mai sus. Cele mai recente inovații ale noastre privind produsele de iluminat cu LED variază de la lămpi cu aspect vintage, la echiparea câtorva dintre cele mai populare produse de iluminat pentru birouri cu LiFi, o tehnologie inovatoare ce oferă Internet de mare viteză prin intermediul undelor de lumină. Și întrucât iluminatul devine cu adevărat inteligent, platforma noastră interactivă IoT va crea servicii de date pentru clienți, care să ofere beneficii dincolo de simplul iluminat, a declarat Eric Rondolat (foto), CEO, Philips Lighting.”
Sumar al anunțurilor de la Light+Building:
PLATFORMA IoT
Compania a anunțat o platformă IoT, numită Interact. Platforma Interact este concepută pentru gestionarea datelor colectate de la produsele de iluminat conectate, al căror număr este în creştere, de la sistemele și dispozitivele cu senzori. Platforma extrem de sigură, scalabilă, disponibilă în cloud utilizează capacități moderne şi sofisticate de prelucrare și administrare a datelor, inclusiv de învățare automată, pentru a interpreta toate tipurile de date – creând servicii de date pentru clienți, ce vor oferi beneficii dincolo de iluminatul standard.
SISTEME INTERACT DE ILUMINAT CONECTAT
Totodată, Interact denumeşte sistemele de iluminat conectat, care vor oferi nu doar suport clienților pentru îmbunătățirea experiențelor lor în domeniul iluminatului, dar care vor putea genera și încărca date pe platforma IoT Interact. În prezent sunt disponibile:
-
Interact City pentru iluminatul spațiilor publice, al șoselelor, străzilor, zonelor pietonale, parcurilor și piețelor
-
Interact Landmark pentru iluminat arhitectural
-
Interact Office pentru birouri și clădiri comerciale
-
Interact Retail pentru spații comerciale mari
-
Interact Sports pentru stadioane
Spre finalul acestui an, Philips Lighting va lansa și Interact Industry, care va fi orientat spre nevoile de iluminat specifice fabricilor, depozitelor și centrelor logistice.
LUMINI CARE VĂ GHIDEAZĂ CĂTRE SALA DE CLASĂ
Philips Lighting a echipat Hamdat Bin Mohammed Smart University (HBMSU) din Dubai cu soluţii de iluminat conectat cu LED, cu tehnologie de ultimă generație, controlate cu ajutorul sistemului Interact Office. Sistemul de iluminat conectat susține angajamentul universității față de utilizarea tehnologiei pentru crearea unor medii de învățare moderne şi adaptabile.
PHILIPS LIGHTING LANSEAZĂ LIFI: DATE ÎN BANDĂ LARGĂ PRIN LUMINĂ
În calitate de companie care foloseşte Internetul Lucrurilor, Philips Lighting este prima companie mare la nivel global din domeniul iluminatului cu produse LiFi în portofoliul actual de produse de iluminat pentru birouri. LiFi este o tehnologie fără fir de mare viteză, cu două sensuri, similară WiFi, dar care utilizează unde de lumină în locul undelor radio pentru transmiterea datelor într-un mod extrem de sigur.
Produsele de iluminat pentru birouri Philips Lighting, care utilizează tehnologia LiFi, oferă o conexiune de mare viteză de 30 Mb pe secundă (Mb/s), fără a compromite calitatea iluminatului. La 30 Mb/s un utilizator poate reda simultan mai multe videoclipuri de calitate HD în timpul unor apeluri video. Icade, compania franceză de investiții în domeniul imobiliar, pilotează tehnologia revoluționară în biroul inteligent al acesteia din La Defense, Paris.
ENERGIA SOLARĂ
Philips Lighting a accelerat abordarea strategică în iluminatul alimentat cu energie solară odată cu lansarea unei noi generații de produse și servicii. Printre acestea se numără lampa solară Philips LifeLight, cu baterie ce poate fi înlocuită și care prelungește durata de viață a produsului, precum și un produs inovator de iluminat stradal – Philips SunStay – care îmbină panoul solar, produsul de iluminat, dispozitivul pentru încărcare și bateria într-un singur produs. De asemenea, utilizând potențialul vast al tehnologiei de iluminat solar, compania a anunțat lansarea unor instalații de iluminat stradal alimentate cu energie solară la scară largă în India, și 700 de seturi de lumini stradale alimentate cu energie solară, conectate, cu capacități de analiză a datelor și de monitorizare la distanță în Thailanda.
Smart Fusion Pole: iluminat cu LED de calitate și conexiune mobilă de înaltă capacitate într-un singur stâlp stradal
În urmă cu mai puțin de o lună, Philips Lighting și American Town Corporation au dezvăluit primul lor proiect Smart Fusion Pole în Statele Unite. Companiile au dezvoltat primul stâlp de iluminat estetic proiectat, care îmbină iluminatul stradal cu LED, de calitate, eficient energetic și capacitățile wireless care pot susține serviciile a numeroși operatori de rețea. Smart Fusion Pole cu LED este conceput pentru a fi utilizat pe șosele, străzi și parcări și îmbunătățește accesul wireless în bandă largă în zonele urbane aglomerate, în timp ce oferă calitate, iluminat cu LED controlabil şi care poate economisi până la 50% din electricitate comparativ cu iluminatul convențional. Orașul Huntington Beach din California este primul oraș care va implementa 200 de stâlpi Smart Fusion Poles.
ACCELERAREA TRANZIȚIEI LA LED
Philips Lighting a anunțat recent două inovații pentru a trece la iluminatul cu LED mai ușor: Philips TrueForce LED Road și Philips CorePro LEDtube Universal T8. Philips TrueForce LED Road este o lampă cu LED SON-T „plug & play” pentru iluminat stradal, care facilitează trecerea instalațiilor existente la LED fără a fi necesară înlocuirea produsului de iluminat. Philips CorePro Universal T8 este o gamă inovatoare de tuburi foarte accesibile ca preț pentru clienți, ce face înlocuirea tuburilor la fel de ușoară ca cea a tuburilor fluorescente.
Compania a anunțat de asemenea lansarea unei noi colecții remarcabile de becuri cu LED. Colecția Philips deco LED aduce un suflu contemporan iluminatului în stil industrial, prin caracteristici foarte stilizate şi becuri cu LED cu filament gigantic care sunt concepute pentru a ieşi în evidenţă. Noua gamă Philips deco LED de becuri moderne are un design unic, elegant, perfect pentru orice locuință cu influențe industriale-chic. Becul cu LED gri fumuriu, cu un singur filament vertical subțire, creează o ambianță curată și clară. Gama Philips deco LED de becuri vintage combină un bec cu LED de mare dimensiune cu filament răsucit, complicat, pentru o ambianță caldă și primitoare. Noua gamă Philips deco LED de becuri vintage va fi disponibilă în Europa din mai 2018. Gama Philips deco LED de becuri moderne va fi disponibilă în Europa din iulie 2018.
PHILIPS HUE PENTRU EXTERIOR
Philips Hue, sistemul de iluminat conectat pentru locuințe de top la nivel mondial, include acum o nouă gamă de produse Philips Hue outdoor. Noile produse pentru exterior Philips Hue includ aplice, socluri și stâlpi și un spot de ambianţă cu lumină albă în diverse intensități. Gama de exterior oferă clienților libertatea de adaptare a caracteristicilor și funcționalității sistemului Hue la orice zonă exterioară, fie că este o grădină, o terasă sau un balcon, pentru a oferi mai multă liniște sau pentru a crea un moment perfect în aer liber. Ca toate produsele Philips Hue, gama pentru exterior este complet compatibilă cu ecosistemul Philips Hue și funcționează în acelaşi mod ca gama pentru interior.
Philips Lighting a anunțat de asemenea trei parteneri noi „Prieteni Hue” care oferă clienților întrerupătoare compatibile cu gama Hue într-o varietate de modele, transformând întrerupătoarele de lumină tradiționale în comutatoare inteligente pentru gama Philips Hue. Noii Prieteni ai partenerilor Hue sunt producători europeni de top, care oferă soluții de control al iluminatului: Feller, Niko și Vimar.
Philips Lighting, lider global în produse de iluminat, sisteme și servicii, este dedicat inovației care aduce valoare de business, asigurând experiențe care ajută la îmbunătățirea stilului de viață. Targetând piața profesională cât și pe cea de consum, suntem un lider al industriei prin utilizarea IoT (Internet of Things) în scopul transformării caselor, clădirilor și a spațiilor publice. Cu vânzări de peste 7 miliarde de euro în 2017, avem o echipă de aproximativ 32.000 de angajați în peste 70 de țări.
COMMENTS