Activele nete ale celor 247 de fonduri deschise și închise, locale și străine, au crescut în luna martie cu 3,9%, până la nivelul de 42,9 miliarde lei (8,6 miliarde euro). Saltul față de începutul anului este déjà unul consistent, de 8%. Intrările nete ale lunii au totalizat 578 milioane lei (116 milioane euro). Cele mai performante 5 fonduri în ultimele 12 luni au înregistrat randamente anuale nete între 39,4% și 58,1%. Pe un orizont de 36 de luni, cele mai performante 5 fonduri au avut randamente cuprinse între 65,4% și 88,3% (reper luna martie 2021). Iată cum arată dinamica pe categorii.
Fonduri deschise de investiții locale
Activele nete ale celor 93 de fonduri deschise locale au crescut în luna martie cu 3,9%, până la 22,2 miliarde lei (4,5 miliarde euro) iar de la începutul anului au crescut cu 9%.
Fondurile deschise locale au înregistrat în luna martie intrări nete de 527 milioane lei (106 milioane euro), fiind vizate fondurile de obligațiuni și instrumente cu venit fix (+207,4 milioane lei), cele de acțiuni (+161 milioane lei), cele diversificate (+79,9,4 milioane lei) și cele reunite sub categoria “alte fonduri” (78,6 milioane lei), în vreme ce fondurile de randament absolut (-0,2 milioane lei) au avut ieșiri nete.
Fonduri deschise străine distribuite în România
Activele nete exprimate în lei ale celor 119 fonduri deschise străine distribuite în România au crescut în luna martie cu 4,6% față de luna precedentă, până la 2 miliarde lei (0,4 miliarde euro) iar de la începutul anului au crescut cu 9,3%.
Fonduri de investiții alternative locale
Activele nete ale celor 35 de fonduri de investiții alternative au crescut cu 3,8% în luna martie, până la 18,7 miliarde lei (3,8 miliarde euro) iar de la începutul anului au crescut cu 6,7%. Fondurile de investiții alternative locale au avut intrări nete de 8,5 milioane lei (1,7 milioane euro) în luna raportată.
COMMENTS