Piaţa fondurilor mutuale, plus 6,6% în mai. Mai sunt de recuperat 15% faţă de 2019!

Piaţa fondurilor mutuale, plus 6,6% în mai. Mai sunt de recuperat 15% faţă de 2019!

Activele nete ale celor 220 fonduri deschise și închise, locale și străine, au crescut în luna mai cu 6,6%, până la nivelul de 42,3 miliarde lei (8,7 miliarde euro), și au scăzut cu 15% de la începutul anului. Ieșirile nete ale lunii au totalizat 3,6 milioane lei (0,7 milioane euro).

Fonduri deschise locale
Activele nete ale celor 84 de fonduri deschise locale au crescut în luna mai cu 1,2%, până la 20 miliarde lei (4,1 miliarde euro) iar de la începutul anului au scăzut cu 19,6%. Fondurile deschise locale au înregistrat în luna mai ieșiri nete de 27 milioane lei (5,6 milioane euro), fiind vizate fondurile de obligațiuni și instrumente cu venit fix (-81,2 milioane lei) și cele de randament absolut (-23,5 milioane lei), în vreme ce fondurile reunite sub categoria “alte fonduri” (53,2 milioane lei), cele de acțiuni (23,3 milioane lei), cele diversificate (0,6 milioane lei) și cele cu capital protejat (0,4 milioane lei) au înregistrat intrări nete.
Cele mai performante 5 fonduri deschise în ultimele 12 luni au înregistrat randamente anuale nete între 7,7% și 16,3%. Pe un orizont de 36 de luni, cele mai performante 5 fonduri au avut randamente cuprinse între 18,5% și 40,3% , obținute față de luna mai 2017).

Fonduri deschise străine distribuite în România
Activele nete exprimate în lei ale celor 105 fonduri deschise străine distribuite în România au crescut în luna mai cu 5,2% față de luna precedenta, până la 0,87 miliarde lei (0,18 miliarde euro) iar de la începutul anului au scăzut cu 10,7%. Fondurile deschise străine distribuite în România, având o pondere de 4,2% în totalul activelor fondurilor deschise de investiții, au înregistrat în luna raportată intrări nete de 24,4 milioane lei (5 milioane euro ).

Fonduri închise locale
Activele nete ale celor 31 de fonduri închise (inclusiv SIF-uri și Fondul Proprietatea) au crescut cu 12,3% în luna mai, până la 21,3 miliarde lei (4,4 miliarde euro). Fondurile închise locale au avut ieșiri nete de 0,8 milioane lei (0,16 milioane euro ) în luna raportată.

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0