Plățile Instant prind tot mai mult teren:  peste 1 milion de tranzacții în lei într-o lună, prin Banca Transilvania

Plățile Instant prind tot mai mult teren: peste 1 milion de tranzacții în lei într-o lună, prin Banca Transilvania

Banca Transilvania a depășit în octombrie pragul de 1 milion de Plăți Instant în lei, efectuate într-o lună. 

Pentru clienții băncilor din România care aderă la sistemul de Plăți instant – până acum, Banca Transilvania, BCR, BRD, Raiffeisen Bank, CEC Bank, Libra Internet Bank, Vista Bank, Patria Bank și Intesa Sanpaolo Bank – serviciul Plăți Instant înseamnă posibilitatea de a transfera bani în câteva secunde, gratuit și non-stop, prin aplicații bancare, Mobile Banking sau Internet Banking. 

Recent, în septembrie, BT a făcut un nou pas privind tranzacțiile instant, când a lansat, în premieră pe piață, Încasările Instant în euro. Rata de adopție a fost foarte bună chiar din prima zi: 15% din încasările clienților Băncii Transilvania în euro reprezentând încasări Instant. 

Util pentru clienții BT:

Plățile Instant în lei:

  • Pot fi făcute prin BT Pay, NeoBT și BT24
  • Sumele maxime care pot fi trimise: 
    • 4.000 de lei/tranzacție/zi prin BT Pay;
    • 49.999 de lei/tranzacție prin BT24 și NeoBT.
  • Atât banca persoanei/companiei care trimite banii, cât și a beneficiarului trebuie să facă parte din sistemul de Plăți Instant.

Încasările Instant în euro:

  • Primirea banilor poate fi urmărită prin NeoBT și BT24
  • Banii pot fi primiți prin una dintre cele peste 500 de bănci din Europa care au aderat la sistemul de decontare TIPS (TARGET instant payment settlement).

Banca Transilvania pregătește lansarea Plăților Instant în euro.

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0