Comisia Europeană a aprobat o contribuție de peste 160 de milioane EUR din Fondul de coeziune pentru extinderea și îmbunătățirea rețelelor de canalizare din județul Iași.
Comisarul pentru coeziune și reforme, Elisa Ferreira, a declarat: „Acest nou proiect major va îmbunătăți accesul la apă și la servicii de canalizare în județul Iași. Este un exemplu concret al modului în care politica de coeziune ameliorează viața cetățenilor la fața locului. Proiectul va îmbunătăți sănătatea publică și calitatea vieții în rândul populației acestui județ, prin acces la apă de băut curată și prin colectarea și tratarea adecvată a apelor uzate, ceea ce va duce la scăderea cantității de poluanți din sol, din apele subterane și din râuri.”
Prin acest proiect se vor instala 256 km de conducte principale și 312 km de rețea de distribuție pentru furnizarea apei. De asemenea, se vor construi 23 de instalații de tratare a apei, 43 de rezervoare de apă și 50 de stații de pompare, din care 43 vor fi situate în cadrul rețelei și 7 în instalații de tratare. În fine, se vor construi 230 km de conducte de evacuare, 536 km de canalizări gravitaționale și 4 noi stații de epurare a apelor uzate.
Această investiție va contribui la respectarea de către România a Directivei UE privind epurarea apelor uzate urban și va crea noi locuri de muncă, în beneficiul tuturor grupurilor sociale din zonă.
Finalizarea proiectului integral este preconizată pentru 2026, acesta completând un proiect finanțat în perioada de programare 2007-2013.
Acest efort face parte dintr-un plan mai amplu de îmbunătățire a infrastructurii de apă și de ape uzate din întreaga Românie și din județul Iași.
Pentru mai multe informații privind proiectele din România finanțate de UE, vizitați Platforma de date deschise privind coeziunea și platforma Kohesio.
COMMENTS