Daniel Oanţă
Citesc în presă cum că Mugur Isărescu atrage creşterea preţurilor prin prezentarea inflaţiei. BNR, prin efortul direcţiilor de specialitate, realizează trimestrial un raport asupra inflaţiei încă din anul 2005, deci număraţi dvs cam câte au fost până azi. În cadrul acestor rapoarte, a căror comunicare publică este esenţială pentru înţelegerea raţională a deciziilor de politică monetară, se regăseşte în detaliu analiza tuturor factorilor relevanţi pentru dinamica preţurilor, dar şi o proiecţie a evoluţiei inflaţiei fundamentată pe informaţiile certe disponibile la data realizării prognozei.
Această prognoză este, în mod firesc şi transparent prezentată trimestrial, printr-un exerciţiu de comunicare obligatoriu nu doar pentru explicitarea în faţa publicului a determinanţilor inflaţiei, ci şi ca instrument de îndeplinire a obiectivului fundamental al BNR, acela de a asigura, pe termen mediu, stabilitatea preţurilor. Prognoza în sine poate fi neconvenabilă politicii economice sau programului de guvernare ale partidului sau partidelor aflate la putere la în moment dat. Aceasta însă nu trebuie să atragă protestele reprezentanţilor puterii ci, mult mai degrabă, o analiză serioasă asupra factorilor obiectivi care au condus la o prognoză mai puţin favorabilă a preţurilor, spre o corectă fundamentare a deciziilor fiscal-bugetare şi a politicii de venituri, de exemplu.
Pentru o mai bună înţelegere, o paralelă cu prognoza meteo poate fi relevantă. Spre exemplu, dacă INM lansează un cod portocaliu de inundaţii cum s-a şi întâmplat zilele acestea, atunci reacţia raţională a autorităţilor este aceea de a lua toate măsurile preventive necesare de a diminua pe cât posibil efectele dăunătoare ale acestei prognoze, să construiscă stăvilare, să evacueze populaţie din zonele expuse pericolului samd. Cum ar fi ca INM să ţină secrete astfel de prognoze doar pornind de la ipoteza absurdă că, procedând astfel, ploaia va înceta şi rîurile nu vor mai ieşi din matcă. A cere BNR să nu prezinte prognoze de inflaţie realizate utilizând toate resursele specialiştilor de care dispune este echivalent cu a cere acesteia să se ocupe de stabilitatea preţurilor fără să vorbească despre ea sau, de dragul comparaţiei, să se ceară INM să nu mai prognozeze secetă pentru că, poate că aşa creşte PIB-ul exact cât trebuie pentru realizarea veniturilor bugetare sau pentru încadrarea în deficit.
Preferabil, pentru evoluţiile viitoare ale economiei şi chiar pentru punerea în practică a oricărui program de guvernare, ar fi ca astfel de aprecieri precum aceea că guvernatorul BNR atrage creşterea preţurilor doar vorbind despre ele, să fie doar rodul unor confuzii de moment. Din păcate însă, sunt multe alte exemple de afirmaţii în spaţiul public care induc confuzii asupra a ceea ce banca centrală ar trebui să facă într-un domeniu sau altul, cu ignorarea rolului, locului, statutului şi legii care-i guvernează activitatea. Ca să ne referim doar la una dintre acestea, mereu în actualitatea ultimilor ani, este vorba de confuzia între supravegherea macroprudenţială şi cea a relaţiei între bănci şi clienţii acestora. Nu doar că supravegherea de care se face atâta vorbire, majoritar în necunoştinţă de cauză, nu are de-a face cu protecţia consumatorilor, dar ea poate veni în conflict cu obiectivul stabilităţii preţurilor, ca să nu mai vorbim de stabilitatea financiară.
Este necesară, mai mult decât oricând, înţelegerea, la nivelul societăţii a instrumentelor şi mecanismelor cu care lucrează banca centrală, pentru ca acestea să-şi păstreze eficacitatea în atingerea obiectivului stabilit de lege în sarcina BNR. A lega ombilical, spre exemplu costul creditelor din întreaga economie de dobânda de politică monetară, care este decisă discreţionar şi nu este una a pieţei, este nu doar o eroare strategică şi un nonsens ce poate încetini creşterea economică, ci şi o subminare a celui mai puternic instrument de care dispune o bancă centrală.
COMMENTS