Populaţia României – după domiciliu şi după rezidenţă. Observaţii

Potrivit datelor comunicate de INS cu caracter provizoriu, populaţia României după domiciliu a fost la 1 ianuarie 2018 de 22,194 milioane persoane, în scădere cu 0,2% faţă de 1 ianuarie 2017. Ponderea populaţiei în vârstă de 15- 64 de ani a scăzut la 69%, în timp ce grupa de vârstă de la 65 de ani în sus a avansat la 16,3%. Copiii între 0 şi 14 ani au mai reprezentat doar 14,7% din populaţie.
Tendinţele din ultimii ani sunt prezentate în tabelele de mai jos, cu precizarea că, în ipoteza limită (dar foarte apropiată de realitate) ca toţi cei plecaţi din ţară dar care şi-au păstrat domiciliul aici să fie din grupa de vârstă 15 – 64 de ani, ponderea celor care constituie rezerva de forţă de muncă implicată în stabilirea PIB-ului potenţial să mai reprezinte doar 57,5% din total populaţie înregistrată oficial.

Evoluţia populaţiei din România

Sursa: INS, calcule proprii
Se poate observa cum reducerea numărului de persoane care mai au şi rezidenţa în România a fost semnificativ mai pronunţată în raport cu numărul celor care mai au domiciliul în ţară. Cel mai probabil, schimbarea rezidenţei a fost un act de voinţă, în timp ce scăderea numărului celor domiciliaţi s-a făcut pe cale naturală.
De remarcat, în contextul acestor evoluţii, cât de repede creşte, la scară istorică desigur, procentajul românilor care figurează cu domiciliul aici şi au păstrat legăturile cu ţara dar nu îi mai regăsim pe piaţa locală a muncii. Români, care, în treacăt fie spus, şi-au păstrat în ţară şi majoritatea rudelor şi drepturile de vot.
Practic, dacă ţinem cont de normele metodologice aplicate de statistica oficială, de fapt fenomenul este încă şi mai accentuat. Asta deoarece la rezidenţi se adaugă românilor rămaşi în ţară şi străinii cu altă cetăţenie sau apatrizii stabiliţi aici o perioadă suficient de îndelungată pentru a fi număraţi împreună de statistica oficială.

Structura populaţiei după domiciliu la începutul anului

Sursa: INS, *calcule personale
Fenomenul de îmbătrânire al populaţiei devine tot mai evident, modificarea ponderii persoanelor de vârsta a treia de la mai puţin de 15% în 2014 la peste 16% în prezent fiind o certitudine. Simultan, a scăzut ponderea generaţiei tinere care, în principiu, va trebui să intre pe piaţa muncii peste câteva decenii şi să asigure pensiile celor vârstnici pe principiul solidarităţii.
Solidaritate care stă la baza pilonului unu, cel clasic, al sistemului de pensii publice. În mod evident, intersectarea categoriilor de vârstă extremă cu trenduri inverse din 2014 şi tot mai clar diferenţiate în prezent, îşi va spune cuvântul, fie că ne place sau nu.
Conjugată cu creşterea numărului celor care găsesc oportunităţi mai bune de lucru în străinătate, va avea consecinţa scăderii capacităţii de finanţare a bugetului asigurărilor sociale pe viitor. Iar măsurile luate încă de acum ar trebui să ţină cont de acest lucru, proiecţiile în timp fiind deja disponibile în diverse studii pe baza unor modele solid fundamentate.
Precizări metodologice
Populaţia rezidentă reprezintă totalitatea persoanelor cu cetăţenie română, străini şi fără cetăţenie, care au reşedinţa obişnuită pe teritoriul României. Adică populaţia rezidentă reprezintă populaţia de facto care exclude emigranţii, dar include imigranţii. Populaţia rezidentă la o anumită dată a fost determinată conform metodologiei şi reglementărilor internaţionale în domeniu.
Se consideră că îşi au reşedinţa obişnuită într-o zonă geografică specifică doar persoanele care au locuit la reşedinţa obişnuită o perioadă neîntreruptă de cel puţin 12 luni înainte de momentul de referinţă. Reşedinţa obişnuită poate să fie aceeaşi cu domiciliul sau poate să difere, în cazul persoanelor care aleg să-şi stabilească reşedinţa obişnuită în altă localitate decât cea de domiciliu din ţară sau străinătate.
Emigraţie înseamnă acţiunea prin care o persoană care a avut anterior reşedinţa obişnuită pe teritoriul României încetează să mai aibă reşedinţa obişnuită pe teritoriul acesteia pentru o perioadă care este sau se aşteaptă să fie de cel puţin 12 luni.
Imigraţie înseamnă acţiunea prin care o persoană îşi stabileşte reşedinţa obişnuită pe teritoriul României pentru o perioadă care este sau se aşteaptă să fie de cel puţin 12 luni, după ce, în prealabil, a avut reşedinţa obişnuită într-o altă ţară.

Diferenţele de ordin metodologic între cei doi indicatori sunt prezentate mai jos: