Porsche Finance Group (PFG), prima companie cu o gamă completă de produse de finanțare și asigurare auto din România, lansează începând cu luna aceasta programul de loialitate Porsche Stars. Programul este dedicat atât clienților noi, cât și celor care apelează deja la serviciile de finanțare prin credit auto oferite de către Porsche Bank, una dintre cele cinci companii membre ale grupului. Astfel, clienții finanțatorului vor primi puncte („stele”) la fiecare plată efectuată și vor avea posibilitatea de a utiliza aceste stele pentru a achiziționa noi produse și pachete de servicii în condiții preferențiale.
„Pe măsură ce construim parteneriate pe termen lung și businessul PFG se dezvoltă, ne reafirmăm angajamentul de a avea întotdeauna interesele clienților ca obiectiv principal al inițiativelor noastre. Programul Porsche Stars reprezintă o modalitate de a le mulțumi acestora pentru alegerea făcută și de a-i invita să continue alături de noi în toate proiectele lor de finanțare și asigurare auto”, a declarat David Gedlika, CEO al Porsche Finance Group.
În cadrul Porsche Stars, la fiecare rată de credit achitată la timp, clienții primesc un număr de puncte calculat în funcție de mai mulți factori, cum ar fi volumul finanțat sau durata creditului. Clienții acumulează stele nu doar din plata ratelor către Porsche Bank, ci și la fiecare plată a asigurării (RCA sau CASCO încheiate cu Porsche Broker sau Porsche Asigurări) atașată contractului de credit.
Programul de loialitate Porsche Stars este accesibil clienților prin platforma de internet banking a Porsche Bank, precum și prin aplicația mobilă Mobile@YOU. Clienții beneficiază astfel de acces direct, non-stop, în timp real, la situația actualizată a punctelor acumulate și consumate, precum și la gama de pachete de servicii pe care le pot achiziționa cu ajutorul acestora.
În plus, pentru că Porsche Bank își apreciază deopotrivă clienții noi și pe cei existenți, aceștia din urmă sunt incluși automat în program, cu un cuantum de puncte calculat în funcție de plățile efectuate până în acest moment de la începerea relației lor cu banca.
Punctele rămân valabile și pot fi utilizate pentru a achiziționa produse Porsche Bank pe întreaga durată a contractului clientului, plus încă 24 de luni de la finalizarea acestuia.
„Creăm astfel cadrul perfect pentru a continua parteneriatele de succes pe care le avem cu fiecare dintre clienții noștri fideli, în condiții extrem de avantajoase pentru aceștia. Calitățile lor de „clienți-star” sunt puse în valoare, iar noile achiziții de produse din concern se fac în condiții de eficiență maximă pentru aceștia. Este un proiect aflat abia la început, plănuim să extindem atât spectrul de clienți PFG cărora ne adresăm, cât și oferta de produse ce pot fi achiziționate în programul Porsche Stars”, adaugă Ionuț Purice (foto), Directorul diviziei bancare din cadrul Porsche Finance Group.
Programul Porsche Stars se adresează tuturor clienților Porsche Bank din România.
COMMENTS