Porsche Finance Group România raportează o creștere medie de peste 23% a numărului de contracte noi încheiate de companiile din cadrul grupului în decursul anului 2016, comparativ cu anul precedent. În total, cele cinci companii din cadrul Porsche Finance Group, care furnizează soluții complete de mobilitate clienților mărcilor concernului Volkswagen – finanțare, asigurare și servicii de management de flote – au încheiat anul trecut cu peste 50.000 de contracte noi semnate în perioada 1 ianuarie 31 decembrie.
„Anul 2016 a fost unul stabil, pozitiv și încurajator pentru noi. Am câștigat clienți noi și am reușit în același timp să consolidăm parteneriatele existente cu clienții curenți. Am înregistrat creșteri pe toate liniile de business, iar acest lucru ne reconfirmă faptul că strategia noastră de a deveni furnizorul de soluții complete și eficiente de mobilitate pentru clienții noștri este una de succes. Eforturile susținute ale echipei Porsche Finance Group spre digitalizarea serviciilor și atenția pe care o oferim mobilității și confortului ne păstrează atât în topul celor mai importanți jucători de pe piața de finanțare, asigurare și servicii de management de flote din România, cât și în topul preferințelor clienților”, a declarat David Gedlička, CEO al Porsche Finance Group România.
Cea mai mare creștere față de anul anterior a fost înregistrată de Porsche Asigurări, care a înregistrat în anul 2016 o evoluție de 33% a numărului de contracte noi de asigurare CASCO, ajungând la un portofoliu total de 14.883 de contracte.
De asemenea, Porsche Bank România avea, la finalul lui 2016, cu 25% mai multe contracte noi de credit auto încheiate decât în anul 2015, ajungând la o creștere de peste 14% a portofoliului total de contracte în anul 2016 – cea mai mare din cadrul grupului.
Porsche Broker de Asigurare, compania din cadrul Porsche Finance Group care intermediază asigurări CASCO şi RCA, a încheiat cu 24% mai multe contracte în 2016 decât în 2015 și a atins un portofoliu de 55533 contracte.
Porsche Mobility, compania care oferă servicii de management de flote, leasing operațional și alte soluții de mobilitate, avea, la 31 decembrie 2016, un portofoliu total de 7.751 contracte, dintre care 4.340 au fost încheiate în același an – cu 23% mai mult decât în 2015.
Pentru Porsche Leasing România, anul 2016 a adus o creștere de 15% a numărului de contracte noi de leasing financiar. Compania a atins un total de 18.809 de contracte în portofoliu la data 31 decembrie 2016.
COMMENTS