Compania Națională ,,Poșta Română”, cea mai mare companie de curierat și servicii poștale din România, continuă să-și demonstreze relevanța și impactul pe piața din România și cea internațională, printr-o serie de rezultate financiare, operaționale și de modernizare remarcabile, conform raportului la zi. Astfel, Poșta Română continuă cu succes amplul proces de transformare început în urmă cu câțiva ani și reușește să atingă rezultate financiare seminificative, cele mai bune din ultimii 35 de ani, exclusiv pe baza veniturilor proprii.
Rezultate financiare solide
Raportul la zi arată că în 2024 veniturile Poștei Române au înregistrat o creștere accelerată și consecventă, atingând cea mai mare creștere din istoria recentă a companiei. Astfel, Poșta Română a înregistrat o creștere estimată de peste 9% a cifrei de afaceri față de anul anterior, atingând 1,78 miliarde de lei, cea mai mare creștere din istoria recentă a companiei. Aceasta echivalează cu o creștere de 150 de milioane de lei sau aproximativ 30 de milioane de euro.
În același timp, creșterea cheltuielilor Companiei a înregistrat o încetinire, reflectând o creștere accentuată pentru venituri de 9% și doar 6,6% pentru cheltuieli. Gestionarea eficientă a costurilor a contribuit la controlul creșterii anuale, consolidând sustenabilitatea financiară.
Segmentul de curierat a marcat un punct de cotitură, înregistrând o creștere de 7,3% a veniturilor, după mai mulți ani de declin. Cheltuielile au crescut moderat, cu doar 6,6%, consolidând sustenabilitatea financiară a companiei.
Compania a revizuit și strategia tarifară, negociind contracte dinamice și renunțând la cele neprofitabile. Această abordare a dus la o creștere a volumelor de trimiteri de corespondență cu 43,4% în 2024 și la câștigarea a 274 de proceduri de achiziție, în valoare totală de 521 milioane de lei.
Politica de resurse umane
Poșta Română și-a asumat în urmă cu câțiva ani și o transformare a resursei umane, într-un mod transparent, modern, dar și sustenabil, corelat cu nevoile și cerințele actuale ale pieței. Astfel, numărul total de angajați s-a redus cu 19% din 2021, ajungând de la 24.824 la 20.929 în decembrie 2024, datorită unei politici coerente de optimizare a resurselor umane. Numărul salariaților din Administratia centrală s-a redus de la aproximativ 1.200 în iunie 2021 (care reprezenta 4,8% din numărul total de salariați), la aproximativ 350 in decembrie 2024 (doar 1,7% din total salariați), reducând cheltuielile cu salariații din TESA cu până la 100 milioane lei până astăzi.
Această reducere a permis creșteri salariale semnificative, inclusiv o creștere a venitului mediu brut pe salariat cu peste 1.900 de lei, reprezentând o majorare de 52% față de iunie 2021.
În paralel, Poșta Română a modernizat și procesul de recrutare, introducând o platformă dedicată și organizând concursuri centralizate pentru toate posturile. Această schimbare a asigurat transparență și echitate, generând peste 1.000 de aplicanți pe săptămână pentru posturile vacante. Programul de internship a continuat cu succes, contribuind la pregătirea noii generații de colegi.
Investiții masive în retehnologizare
Un management financiar sănătos și veniturile suplimentare obținute au permis Poștei Române să investească mai mult în modernizarea și digitalizarea companiei. În 2024, Poșta Română a alocat peste 60 de milioane de lei pentru achiziția de echipamente moderne de sortare, incluzând prima bandă de sortare instalată în ultimii 50 de ani. Alte trei echipamente sunt deja operaționale în hub-urile din Oradea, Timișoara și Galați. Modernizarea infrastructurii logistice a fost completată de renovarea oficiilor poștale, inclusiv cel din Calea Giulești, București, în cadrul unei investiții de 20 de milioane de lei.
Valorificarea spațiilor Poștei Române
În 2024, Poșta Română a atras venituri suplimentare prin facilitarea închirierii spațiilor companiei. Portalul imobiliar https://imobiliare.posta-romana.ro. promovează 459 de proprietăți, împărțite pe categorii: spații comerciale, birouri, apartamente și terenuri, iar veniturile generate au crescut cu 48%, până la aproape 16 milioane de lei.
Transformare digitală
Proiectele de digitalizare au inclus introducerea unui sistem pentru avizarea trimiterilor prin SMS, reducând semnificativ consumul de resurse și timpii de așteptare. Alte inițiative includ implementarea unui software de optimizare a rutelor, automatizarea proceselor interne cu roboți software și digitalizarea fluxurilor de documente. Compania a asigurat echipamente CAT și PDA pentru factorii poștali, facilitând încasarea pe teren a facturilor.
Extindere internațională și parteneriate strategice
Poșta Română a reluat colaborările comerciale cu parteneri cheie din Asia și a dezvoltat parteneriate strategice cu operatori internaționali, consolidându-și poziția pe piața de e-commerce transfrontalier. Subsidiara din Republica Moldova a lansat platforma EUlivrez.md, o soluție revoluționară care facilitează accesul clienților moldoveni la produsele din Uniunea Europeană.
Responsabilitate socială
Fundația Poștei Române a sprijinit angajații prin alocarea a 2 milioane de lei pentru cazuri medicale. Alte proiecte remarcabile includ donarea de calculatoare pentru proiecte educaționale și sprijinirea veteranilor de război. În plus, proiectele ecologice, cum ar fi plantarea a 1.000 de copaci în zona Doftana, subliniază angajamentul față de sustenabilitate.
Cu o strategie clară de modernizare, extindere și eficientizare, Compania rămâne un pilon esențial al infrastructurii logistice și poștale din România. Astfel, conducerea Poștei Române a stabilit obiective clare pentru perioada următoare, incluzând:
- Modernizarea proceselor companiei;
- Creșterea profitabilității;
- Transformarea administrației într-o structură de suport eficientă;
- Dezvoltarea rețelelor poștale și creșterea vizibilității ca furnizor de servicii de curierat;
Așadar, la Compania Națională ,,Poșta Română” se poate! Continuăm!
COMMENTS