Compania Naţională Poşta Română a anunţat ca a primit avizul pe care Banca Naţională a României l-a acordat Patria Bank, pentru externalizarea de servicii bancare în reţeaua Poşta Română, în următorii ani. Selecţia partenerului potrivit pentru acest proiect, pe termen lung, a fost urmarea unui proces de consultare a pieţei bancare, în contextul dialogului cu băncile care şi-au manifestat interesul.
“Pe modelul altor administraţii poştale europene moderne, la ghişeele Poştei Române selectate la nivel naţional şi implementate etapizat, se vor putea tranzacţiona produse bancare retail în condiţii de proximitate şi convenienţă, în beneficiul tuturor clienţilor. În prezent, proiectul va beneficia de o etapă pilot, urmând ca dispersia la nivel naţional să continue accelerat, începând cu 2017.”, se arată în comunicatul de presă.
„Poşta Română îşi urmează parcursul strategiei asumate prin guvernanţa corporativă, de modernizare accelerată comercială şi operaţională a companiei, iar acest nou proiect major de succes se alătură tuturor iniţiativelor şi parteneriatelor recente. Astfel, oferta noastră de servicii a fost adusă mai aproape de aşteptările clienţilor şi reconfirmă valoarea şi încrederea în brand-ul Poşta Română. Serviciile financiare vor constitui, alături de alte proiecte de afaceri iniţiate, o alternativă de viitor la tendinţa de scădere a pieţei de corespondenţă în România”, a declarat Alexandru Petrescu (foto), directorul general al Poştei Române.
Poşta Română este o companie naţională înfiinţată conform Legii 31/1990 nefiind o instituţie publică. Ea funcţionează pe gestiune economică, respectiv îşi constituie veniturile din contracte comerciale şi se autofinanţează.
Poşta Română este deţinută de statul român, prin Ministerul pentru Societatea Informaţională, în proporţie de 75%, şi de Fondul Proprietatea (FP) în proporţie de 25%. Compania deţine cea mai mare reţea de distribuţie la nivel naţional, însemnând peste 80% din totalul subunităţilor poştale care operează, în prezent, în România. Peste 19 milioane de locuitori beneficiază de serviciile Poştei Române şi peste 7,5 milioane de adrese sunt acoperite de reţeaua poştală proprie.
COMMENTS