Suma plătită de România anul trecut în contul dobânzilor la datoria publică a echivalat cu 1.528 lei (310 euro la cursul mediu de 4,9315 lei/euro) pentru fiecare cetățean rezident, potrivit datelor oficiale comunicate de INS și Ministerul Finanțelor. Dincolo de trecerea pragului de 50% din PIB obligații asumate de stat pentru sumele împrumutate, acesta este efectul direct per locuitor al depășirii în decursul timpului a posibilităților bugetare.
În context, vă prezentăm cum arată creșterea datoriei publice în intervalul 2015 – 2022, interval în care suma împrumutată de țara nostră pe măsură ce deficitul public se tot majora a urcat de aproape 2,5 ori în termeni nominali. Depășind cât se poate de clar posibilitățile date de majorarea PIB în aceiași termeni, de aproape 2 ori (altminteri salutară, pentru că altfel situația ar fi fost și mai gravă).
Observați cum avansul datoriei per locuitor, undeva pe la 1.000 de lei pe an din perioada 2015 – 2018 (nu facem „farmacie”), a crescut brusc în 2019, înainte de pandemie, după care a urcat abrupt la circa 5.000 de lei pe an în perioada 2020 – 2022. Cu șanse mari de a stabili un nou record în materie de „inflație a dobânzilor”, după majorarea cu aproximativ 40 miliarde lei doar în primele două luni ale anului curent, de la circa 90 miliarde lei pe parcursul întregului an trecut.
În treacăt fie spus, nici faptul că am pierdut aproape 1 milion de locuitori în intervalul de timp analizat nu ajută, sarcina fiscală tot mai mare fiind repartizată la un număr tot mai mic de persoane. Se poate vedea ușor cum creșterea mai lentă inițială a fost urmată de dublarea în decursul ultimilor doi ani a sumei achitate curent pentru datoriile făcute cândva în trecut (1.528 lei/locuitor în 2022 față de 751 lei/locuitor în 2020).
Situația la zi, potrivit celor mai recente date oferite de MF și MMPS arată că, la o datorie de 706.523,9 milioane lei (februarie 2023), ce nu poate fi achitată decât prin munca celor 5.741.166 salariați activi înregistrați oficial (aprilie 2023), rezultă o datorie publică de circa 123.000 lei sau aproape 25.000 euro per salariat. De unde un cost, doar cu dobânzile, de peste 1.000 de euro pe an per loc de muncă ocupat.
Dincolo de rambursarea mai mult sau mai puțin certă a celor 25.000 de euro (care, evident, nu s-ar putea face decât treptat, pe un orizont de timp foarte îndelungat), rămâne certă plata fără contrapartidă, în contul unor bani luați în trecut și deja consumați, a unei sume de peste 1.000 de euro, care nu se mai poate regăsi în nivelul de trai al salariaților.
De reținut, creșterea în viitorul imediat a obligațiilor de plată nu se va face numai prin împrumutarea altor sume, altminteri destul de consistente. Factor foarte important, ea va fi generată în bună măsură de majorarea substanțială a dobânzilor cu care mai pot fi accesați bani în actualul context internațional (undeva pe la 7% în cotațiile de pe piețele financiare pentru instrumentele pe termen lung) pentru achitarea la scadență a împrumuturilor vechi (așa numita „rostogolire a datoriilor”).
Mai pe șleau, vom plăti dobânzi substanțial crescute chiar și dacă nu am mai mări suma împrumutată, doar din noile rate majorate (vezi avansul rapid, de la 2,90% spre 4,36% al raportului între plăți și stocul de bani împrumutați). Ori noi suntem în prag de alegeri, cu presiuni sociale și oferte electorale, în traducere de noi sume alocate pe cheltuieli publice.
De aceea trebuie să accesăm cât mai deplin sumele oferite în condiții avantajoase de UE și instituțiile financiare internaționale. Pentru care trebuie să îndeplinim întocmai o serie de condiții (asta e situația, pe banii altora) și să încercăm să reducem cotația la dobânzile pe piața liberă prin creșterea credibilității (adică să nu mai stăm pe la limita de investment grade, sub amenințarea de trecere în junk de către agențiile de rating).
COMMENTS