Piața token-urilor non-fungibile (Non-Fungible Tokens – NFT) are de suferit odată cu prăbușirea pieței criptomonedelor din ultima perioadă. Pe fondul scăderii încrederii în activele digitale, platformele de analiză și informare cu privire la criptomonede și NFT-uri sunt din ce în ce mai utilizate de către investitorii în căutarea de date prin care să poată lua decizii de investiții corecte.
Platforma Nooft.io, lansată în aprilie de către românii Marius Smochină și Eduard Ifrim, sub forma unui motor de căutare avansat de NFT-uri bazat pe inteligență artificială, oferă acum utilizatorilor posibilitatea de a lua decizii de investiții pe baza parametrilor oferiți de aplicație. Informațiile despre tranzacțiile din ultimele perioade, dar și despre prețurile medii lunare și fluctuațiile înregistrate, pot fi utile investitorilor în luarea deciziilor de tranzacționare, pentru a evita investițiile cu un grad de risc ridicat.
„Pasul pe care l-am realizat, prin lansarea motorului de căutare Nooft.io vine într-un moment în care în piață este nevoie de informație mai mult ca oricând. Există preocupări în rândul celor care investesc față de oportunitățile pe care le pot oferi anumite active digitale, iar noi le punem la dispoziție analize, statistici și știri despre NFT-uri care să-i ajute să ia cele mai bune decizii. Aflându-ne într-o perioadă de scădere a pieței, nivelul de precauție al investitorilor este la cote maxime”, a explicat Marius Smochină, CEO al NOOFT Technologies INC.
Piața criptomonedelor a scăzut pe fondul schimbărilor de politică monetară a SUA, iar pe 15 iunie, banca federală a mărit dobânda de referință de la 1% la 1.75%, ca o contramăsură pentru gestionarea inflației în creștere. Scăderea investițiilor în active digitale a generat o nevoie tot mai mare de informare cu privire la evoluțiile piețelor criptomonedelor și NFT-urilor.
În pofida recentei scăderi a pieței cripto-activelor, se estimează că piața mondială a NFT-urilor va ajunge la o valoare de peste 80 de miliarde de dolari până în 2028, conform platformei de analiză Nansen. Explozia gradului de adopție a NFT-urilor a făcut ca în 2021, peste 14% din totalul tranzacțiilor cu criptomonede să fie generat de tranzacționarea NFT-urilor. În România, jumătate dintre persoanele cu acces la internet au auzit de NFT-uri și peste 20% dețin sau au tranzacționat NFT-uri, indică un studiu independent realizat la începutul acestui an.
Platforma Nooft.io creată de românii Marius Smochină și Eduard Ifrim aduce sub aceeași umbrelă milioane de NFT-uri din mai multe chain-uri si marketplace-uri, oferind informații despre acestea pentru utilizatorii care doresc să ia decizii de investiții bazate pe analize ce au ca fundament instrumente de inteligență artificială.
NFT-urile, soluția pentru artiști de a-și securiza dreptul de proprietate intelectuală
Caracteristicile tehnologiei blockchain fac din NFT-uri cea mai bună soluție prin care artiștii își pot proteja drepturile de proprietate intelectuală asupra creațiilor lor. Aceștia pot controla eventuale modificări aduse artei lor și să aibă totodată acuratețea datelor de tranzacționare a creațiilor.
Totodată, platforma Nooft.io este un instrument util și pentru creatorii de artă digitală sub formă de NFT. Aceștia pot avea acces la o serie de informații utile, încă din faza incipientă, în procesul de poziționare în piață a propriilor creații. Prin intermediul platformei, aceștia pot urmări volumul de tranzacționare al NFT-urilor, dar și istoricul prețurilor.
COMMENTS