Impresionismul s-a manifestat mai întâi în pictură, în Franța, și s-a caracterizat prin concentrarea asupra impresiilor fugitive produse de o scenă sau de un obiect.
În finanțe, impresionismul este o mișcare care poate avea legătură atât cu piața londonează, cât și cu cea europeană, mai ales când referințele dobânzilor interbancare – LIBOR și EURIBOR – nu sunt rezultatul cererii și ofertei de pe piață, ci a senzațiilor care-i încearcă pe actorii de la desk-urile marilor bănci când extrapolează dobânzile de la termenele scurte, lichide, la cele lungi.
Și noi, românii, avem ROBOR, care nu e neapărat media unor dobânzi tranzacţionate, ci doar afişate. Iar dacă vrei să determini – “prin efectul legii” – o scădere a dobânzii la credite este o proastă idee să încerci prin intermediul ROBOR la 3 luni, după cum îl indică actul normativ, deoarece lipseşte suportul de piaţă.
Aceasta e lichidă la termenele scurte – over night și one week – la care acţionează instrumentele monetare, şi one month, ca urmare a obligaţiei de a constitui rezerve minime obligatorii. Din păcate, la 3 luni şi peste ceea ce se afişează nu are suport legat de tranzacţiile din piaţă. Sunt nişte extrapolări, nişte impresii, ceva care poate fi suspectat de suport emoțional.
Iar în măsura în care aşteptările sunt greşite dobânzile pot genera consecinţe fie asupra calităţii portofoliilor de active ale băncilor, fie a serviciului datoriei clienţilor.
Da, dar în ciuda acestor neajunsuri evidente nu se pomenește nimic de împrumuturi cu dobândă fixă, care nu-s legate de ROBOR și de instrumente de hedging – cele care puteau în trecut și pot și acum să stabilizeze piețele când sunt cuprinse de spasme. Când riscul de dobândă e rupt de cel de credit, si nu strâns legat de capacitatea de plată a statului, nu e musai să deții titluri de stat ca să nu te confrunți cu dificultăți legate de lichiditate. În special în circumstanțele actuale când se observă că deja sunt prea multe titluri în portofolii, ceea ce poate avea legătură cu orizontul îngust al managementului.
Închid însă paranteza legată de hedging și revin la creditele cu dobândă fixă nelegate de ROBOR, care reprezintă acordul părţilor, stipulat într-un contract, fără a contrazice în niciun fel cadrul legal în vigoare. Două entităţi se aşază la masă şi rezultă o înţelegere ce nu constituie reflexia unui act normativ. E piaţă, cu ofertă şi cerere! Un salariat, cu venituri în lei, ia un credit în monedă locală şi urmează să-l achite în rate egale. Este totul foarte clar, riscurile sunt asumate transparent, nu mai apar probleme, ca la creditele în franci elveţieni.
Sigur că la împrumuturi pe 20-30 de ani intră în discuţie dobânzile variabile, fiindcă orizontul e puţin predictibil. Dar, la termene atât de lungi intervin şi alte pieţe şi instrumente. Băncile – cu ajutorul covered bonds – îşi pot împărţi riscul cu piaţa de capital, fondurile mutuale şi cele de pensii.
Dacă privim tradiţional chestiunea, rolul băncilor este acela de asigura capital de lucru pentru comerţ, nu de a finanţa portofolii pe termen lung, pentru că de la acestea a pornit criza în industria bancară. Și pe lângă asta mai există şi asigurările. Oare de ce când când folosim sintagma „lumea financiară” pomenim doar de bănci?!
De unde am pornit? De la impresionism. El nu deranjează în pictură, muzică sau beletristică, dar nu e locul ancorării emoțiilor în business.
Din păcate, presa e subsecventă fenomenului, deoarece există din ce în ce mai puțini participanți reali prin prisma elementului rațional. Deși la tv se spune că se prezintă știri, ele sunt emoții autointitulate în acest fel. Elementul emotional abuzează publicul ca urmare a educației precare a acestuia. Cine manipulează în acest fel nu e ziarist, ci poate fi etichetat ca propagandist. De fapt, nici nu prea mai există presă, pentru că în locul dezbaterii reale sunt puse pe masa publicului mesaje prefabricate.
COMMENTS