Ca urmare a vehiculării în spațiul public a unor interpretări eronate a legislației și a unor informații inexacte despre situațiile în care participanții la Pilonul II de pensii private obligatorii pot obține banii acumulați în fondurile de pensii, APAPR face următoarele precizări:
Potrivit legislației în vigoare (Legea 411/2004 cu modificările și completările ulterioare, coroborată cu Norma ASF nr. 27/2017 consolidată), fondurile de pensii private din Pilonul II fac plăți către participanți și beneficiari exclusiv în următoarele trei situații:
1) Când participantul obține decizia de pensionare pentru limită de vârstă din sistemul public;
2) Când participantul obține decizia de pensionare pentru invaliditate din sistemul public (indiferent de gradul de invaliditate);
3) În cazul nefericit al decesului participantului, situație în care activul acumulat de participant în contul personal din Pilonul II este plătit către moștenitorii săi legali sau testamentari.
Precizăm de asemenea că „încetarea calității de participant” nu înseamnă altceva decât încasarea banilor din Pilonul II şi ieşirea din sistem. Nu există situații în care participanții nu încasează banii din fondurile de pensii în condițiile legale descrise mai sus, la fel cum nu pot fi speculate alte situaţii decât cele prevăzute de lege pentru obţinerea banilor din Pilonul II de pensii private.
De la lansare și până la finele lunii februarie 2024 (cele mai recente date publice disponibile), fondurile de pensii private din Pilonul II au făcut plăți totale în valoare de peste 2,2 mld. RON către 161.000 de participanți și beneficiari.
COMMENTS