Prefera Foods, unul dintre cei mai mari jucători pe piaţa conservelor din România și deținătorul brandurilor „Unfished”, „Capricii și Delicii” și „de Azi”, a încheiat cu succes și în mod anticipat pe 20 iulie o ofertă primară de vânzare de tip plasament privat de obligațiuni prin care compania controlată de antreprenorul Raul Ciurtin a reușit să atragă 5 milioane EUR.
Obligațiunile cu simbolul PRF26E emise în cadrul plasamentului privat derulat în perioada 16 – 20 iulie sunt denominate în euro, au scadența la 5 ani și o rată anuală fixă a cuponului de 7,5% stabilită de emitent, cupoanele urmând să fie plătite semestrial. Valoarea nominală a unei obligațiuni PRF26E este de 500 EUR, iar subscrierea minimă în cadrul plasamentului a fost de 25.000 EUR (50 de obligațiuni). Valoarea inițială a ofertei, de 3 milioane EUR, a fost extinsă de emitent la 5 milioane EUR pentru a răspunde interesului crescut din partea investitorilor participanți.
Fondurile obținute vor fi utilizate în principal pentru finanțarea extinderii pe piețe externe, în Europa și în Statele Unite ale Americii, ale celei mai noi game de produse lansate recent, sub brandul Unfished. Prefera Foods și-a propus să revoluționeze piața prin dezvoltarea de produse și soluții sustenabile pentru generațiile viitoare prin intrarea într-o categorie nouă și inovatoare de produse vegetale alternative la pește, cu marca Unfished.
Acest demers include atât extinderea capacităților de producție, cât și susținerea cheltuielilor de marketing pentru promovarea noilor produse în România și în Germania, unde gama de produse Unfished va fi în curând disponibilă.
Totodată, compania are în vedere finanțarea unor investiții în active fixe în vederea creșterii capacității de producție.
Prefera Foods va face demersurile necesare listării obligațiunilor PRF26E pe sistemul multilateral de tranzacționare operat de Bursa de Valori București, listarea urmând să fie realizată de TradeVille în calitatea sa de Consultant Autorizat.
“ Prefera Foods este pregătită să promoveze cu curaj în Europa, dar și pe alte continente, brandul Unfished. Piața alimentelor a fost revoluționată în ultimii ani de această categorie a produselor pe bază de plante și evoluția brand-ului Unfished de la lansare și până acum a dovedit că acesta este viitorul. Astfel, acest prim succes de a obține fondurilor necesare pentru a ne dezvolta capacitatea de producție și a intensifica distribuția internațională pentru acest brand născut la Alba Iulia nu face decât sa ne bucure și să ne ambiționeze. Suntem mândri de oamenii extraordinari din echipa Prefera Foods care au contribuit la succesul acestei inovații culinare made in România” spune Raul Ciurtin, CEO, Prefera Foods.
“Bursa este un mecanism de anticipare a viitorului, fie că vorbim despre modul în care vom lucra, ne vom distra sau ne vom hrăni. Astfel, este o deosebită plăcere ca alături de companii din domeniul tehnologiei informației să avem în galaxia de oferte intermediate de TradeVille și o companie care se preocupă de hrana viitorului. Prefera Foods ne arată că putem gândi o lume în care hrana sănătoasă se îmbină cu idile de simplitate și sustenabilitate. Călătoria bursieră pentru acest emitent deosebit de interesant începe cu o emisiune de obligațiuni dar, de ce nu, în anii ce urmează am putea vedea și acțiunile Prefera Foods la cota bursei de la București” consideră Ovidiu-George Dumitrescu, CFA, Director General Adjunct, TradeVille.
Prefera Foods este unul dintre cei mai mari jucători pe piaţa conservelor din România. Înființată în 2009 cu fonduri proprii și Sapard, Fabrica a fost construită în Transilvania, Județul Alba. În 2017, compania a fost preluată de antreprenorul Raul Ciurtin și, tot atunci, compania a trecut printr-un proces de restructurare și modernizare ale portofoliului. În prezent, portofoliul Prefera Foods cuprinde brand-uri precum „Capricii și Delicii”, „de Azi” și „Unfished”, brand inovator care oferă o alternativă vegetală la ton și somon. Prefera Foods deține certificatul IFS (International Food Standard), un standard de auditare a producătorilor recunoscut GFSI (Global Food Safety Initiative).
COMMENTS