Premieră pentru România: SAL-Fin se alătură rețelei transfrontaliere europene FIN-NET

Premieră pentru România: SAL-Fin se alătură rețelei transfrontaliere europene FIN-NET

Entitatea de Soluționare Alternativă a Litigiilor în Domeniul Financiar Non-Bancar, SAL-Fin, organizată în cadrul Autorității de Supraveghere Financiară, a fost acceptată recent de Comisia Europeană pentru a face parte din FIN-NET. Aceasta este rețeaua de organizații naționale din Spațiul Economic European, care soluționează extrajudiciar litigiile consumatorilor în domeniul serviciilor financiare.

SAL-Fin este singura entitate de soluționare alternativă a litigiilor din România acceptată de Comisia Europeană pentru a se alătura FIN-NET, întrucât îndeplinește toate condițiile impuse pentru a face parte din această rețea. 

Rețeaua FIN-NET a fost înființată de Comisia Europeană în 2001, pentru a promova cooperarea între entitățile de soluționare alternativă a litigiilor în domeniul serviciilor financiare și pentru a le oferi consumatorilor proceduri ușor accesibile de soluționare alternativă a litigiilor transfrontaliere care implică servicii financiare. De asemenea, rețeaua urmărește să identifice și să popularizeze printre membrii săi cele mai bune practici în materie, prin training si schimburi de experiență.

Orice autoritate din Spațiul Economic European (țările Uniunii Europene, Norvegia, Islanda și Liechtenstein) se poate afilia la FIN-NET, dacă răspunde de soluționarea extrajudiciară a litigiilor legate de sectorul financiar și dacă respectă principiile prevăzute de Directiva 2013/11/UE privind soluționarea alternativă a litigiilor (SAL). 

Un document numit memorandum de înțelegere definește procedurile prin care membrii cooperează pentru a soluționa pe cale extrajudiciară litigiile financiare transfrontaliere.

În prezent, FIN-NET numără 61 de membri din țările Spațiului Economic European (dintre care 57 din cele 27 state membre ale Uniunii Europene), cărora li se adaugă și 6 membri afiliați din afara acestui spațiu. Lista completă a entităților de soluționare alternativă a litigiilor membre FIN-NET poate fi consultată aici.

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0