Primul ETF de pe piața locală de capital care urmărește performanța indicelui BET-TRN, InterCapital BET-TRN UCITS ETF, debutează la Bursa de Valori București

Primul ETF de pe piața locală de capital care urmărește performanța indicelui BET-TRN, InterCapital BET-TRN UCITS ETF, debutează la Bursa de Valori București

InterCapital Asset Management, cel mai mare manager independent de investiții din Croația,  cu active de 500 de milioane de euro în administrare, listează astăzi, 29 mai, primul ETF (Exchange Traded Fund) de la Bursa de Valori București care urmărește performanța indicelui BET-TRN, varianta de randament total net a indicelui BET, care reflectă atât evoluția prețurilor celor mai importante companii românești listate la bursă, cât și a reinvestirii dividendelor nete oferite de către acestea. InterCapital BET-TRN UCITS ETF se tranzacționează la BVB sub simbolul bursier ICBETNETF și a debutat la un preț de 74,63 de lei pentru o unitate de fond.

Adrian Tănase, CEO Bursa de Valori București: „Avem tot mai mulți investitori la Bursa de Valori București, iar piața de capital locală le oferă tot mai multe oportunități de diversificare a portoliului, de la acțiuni, obligațiuni, produse structurate, până la ETF-uri. Atât creșterea numărului de investitori de retail, cât și a activelor nete a fondurilor ce investesc la BVB, au generat de la începutul anului o majorare a capitalizării bursiere până la 356 de miliarde lei. Apetitul investitorilor de a tranzacționa unități de fond listate la bursă a crescut în ultimii ani. Începând de astăzi aceștia au acces la un nou instrument investibil prin care pot accesa perfomanța celor mai importante 20 de companii listate la BVB. Ne bucură parteneriatul cu echipa InterCapital Asset Management care a creat acest fond de investiții tranzacționabil, disponibil acum pe trei piețe din regiune: București, Zagreb și Ljubljana”.

Ivan Kurtovic, Președintele Consiliului de Administrație al InterCapital Asset Management: „Suntem încântați să anunțăm lansarea primului nostru produs tranzacționabil la Bursa de Valori București: un nou ETF conceput pentru a oferi oportunități unice atât investitorilor de retail, cât și celor instituționali. La InterCapital, ne dorim să contribuim la internaționalizarea pieței de capital din România. ETF-ul BET-TRN, tranzacționabil acum la Bursele de Valori București, Zagreb și Ljubljana, constituie un pas important în această direcție, cu atât mai mult cu cât aceasta este prima listare a unui fond străin la Bursa de Valori București. Pentru a marca intrarea noastră pe piața de capital din România vom suspenda comisionul de administrare pentru ETF-ul nostru pe toate cele trei piețe. Acest comision, care este deja cel mai mic de pe piață, va fi eliminat până la 31 iulie, promovând astfel și mai mult acest produs în rândul investitorilor locali. Privind în viitor, ne angajăm să inovăm continuu și suntem încântați să anunțăm introducerea de noi produse la BVB. Credem că dedicarea noastră, combinată cu performanța remarcabilă a pieței de capital din România, vor fi în beneficiul tuturor participanților din piață, stimulând competitivitatea la nivel local și, mai important, oferind comunității globale de investitori o expunere mai mare la această piață extrem de performantă”.

Mihaela Bîciu, CEO Investimental: „De la lansarea Investimental, acum un an, ne-am axat pe inovație ca un diferențiator cheie în piața de capital din România. Suntem încântați să colaborăm cu InterCapital Asset Management și Bursa de Valori București în ceea ce privește introducerea în piață a unui nou produs de investiții accesibil și ușor de înțeles. Acest ETF este un instrument extraordinar pentru oricine dorește să investească, oferind un preț competitiv și diversificare în rândul celor mai bune 20 de companii listate în România. De asemenea, acest produs oferă o modalitate simplă și eficientă pentru investitori, în special pentru cei fără experiență sau resurse, de a înțelege mecanismele pieței de capital. Viziunea noastră este să devenim un broker de referință pe piața de capital din România, iar facilitarea accesului la oportunitățile de capital locale reprezintă un pilon cheie în atingerea acestui obiectiv”.

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0