Primul tren organizat de Grupul GRAMPET pe Middle Coridor pe ruta China – România – Ungaria a plecat astăzi din Portul Constanța către Budapesta

Primul tren organizat de Grupul GRAMPET pe Middle Coridor pe ruta China – România – Ungaria a plecat astăzi din Portul Constanța către Budapesta

Grupul GRAMPET, cel mai mare grup feroviar și operator logistic privat din România şi Europa Centrală și de Sud-Est, anunță primul tren organizat pe Middle Coridor, care a traversat ruta China – România – Ungaria, operatorii săi acoperind ultima secțiune, respectiv distanța Constanța – Budapesta.

Transportul, lansat în urmă cu două săptămâni din Guiyang, a plecat astăzi din Portul Constanța cu destinația Budapest.

Proiectul, finalizat în urma unor luni intense de eforturi logistice și comerciale, a implicat 6 țări (China, Kazahstan, Azerbaidjan, Georgia, România și Ungaria), operatorii de stat din țările asiatice și Grupul GRAMPET, prin prisma statutului său de membru al asociației Middle Corridor – Ruta de Transport Internațional Trans-Caspică (TITR).

Inițiat de guvernele din China, Kazahstan și Azerbaidjan, TITR vizează dezvoltarea unui nou coridor de transport multimodal care leagă Asia de Europa. Grupul GRAMPET a devenit prima companie europeană care a aderat la TITR, în septembrie 2018. Ulterior, în iunie 2019 a semnat un Memorandum de Colaborare cu NMSC Kazmortransflot LLP, operatorul naval de stat al Republicii Kazahstan, cu scopul de a deschide o conexiune regulată între porturile Constanța și Batumi. Acordul dintre cei doi membri ai Middle Corridor – Ruta de Transport Internațional Trans-Caspică se alinia astfel obiectivului asociației de a spori cooperarea și de a intensifica fluxul de mărfuri de-a lungul rutei.

„Marcăm astăzi încununarea unor eforturi care au început acum mai bine de 4 ani, prin care am pus România pe harta celui mai mare proiect de infrastructură din istoria contemporană”, spune Gruia Stoica, Președintele și fondatorul Grupului GRAMPET – Grup Feroviar Român. „Momentul aderării la TITR a reprezentat un pas istoric atât pentru noi, ca lider regional pe piața transportului feroviar de marfă, cât și pentru România. Am spus atunci că această alianță poate transforma țara noastră într-o platformă logistică pentru Europa și Asia, generând în jur de 100.000 de noi locuri de muncă şi contribuţii la bugetul statului de peste un miliard de euro”.
Transportul a plecat din Guiyang cu o încărcătură de 41 de containere de 40 ft (dimensiune standard echivalentă cu 12 metri lungime și 2,4 metri lățime) și a acoperit ruta China – Kazahstan – Marea Caspică – Azerbaijan – Georgia – Marea Neagră – România – Ungaria. Grupul GRAMPET organizează transportul feroviar pe segmentul Constanța – București – Craiova – Timișoara – Curtici – Budapesta, prin intermediul operatorilor săi Grup Feroviar Român și Train Hungary.

Sorin Chinde, Vice Președintele Diviziei Transporturi din cadrul Grupului GRAMPET, adaugă: „Ne-am propus să introducem un trafic regulat de containere din China care va tranzita România către Vestul Europei. Momentan ne concentrăm pe primele transporturi test și rezolvarea unor provocări logistice, cum ar fi timpul de tranzit pe distanța Constanța – Curtici, respectiv staționarea în vama Curtici până la trecerea frontierei. Soluțiile pe care le avem în acest moment ne vor ajuta să parcurgem cu aceste trenuri distanța Constanța – Budapesta în 48 de ore.”

Activarea Middle Corridor prin Portul Constanța a fost unul dintre obiectivele strategice fixate de Grupul GRAMPET prin aderarea la TITR. Pandemia a blocat temporar acest proiect, dar contextul geopolitic și economic actual, care reorganizează lanțurile globale de distribuție, a impus o revenire și o lansare rapidă.
Gruia Stoica subliniază: „Grupul GRAMPET va continua să investească în această rută strategică ce leagă Europa de China. Ne menținem angajamentul asumat față de partenerii noștri din Asociația TITR, dar și față de partenerii noștri comerciali și logistici. De subliniat că proiectul poate avea un potențial economic major pentru România și că va atrage dezvoltarea traficului intermodal atât în țară, cât şi în regiune. În contextul economic și geopolitic actual, Middle Corridor reprezintă o prioritate pe care sper că România o va fructifica la maximum”.

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0