ProCredit Bank organizează Academia Sustenagora, un program dedicat agriculturii conservative și regenerative. Clienții din segmentul agro ai ProCredit Bank vor participa la sesiunile de formare și schimb de experiență organizate la Constanța și Timișoara, care se vor desfășura pe parcursul următoarelor 12 luni.
ProCredit Bank, în parteneriat cu Amazag și EFSE (European Fund for Southeast Europe), a pus bazele acestui program ca răspuns la nevoile specifice ale fermierilor din vestul și sud-estul țării, în drumul lor spre tranziția către agricultura sustenabilă.
Fermierii beneficiază gratuit de cursurile și experiențele oferite de programul Academiei Sustenagora, toate cheltuielile fiind acoperite de ProCredit Bank, în parteneriat cu EFSE.
Prima sesiune a Academiei Sustenagora a avut loc pe 28 mai 2024 la Constanța
„După succesul conferințelor Sustenagora pe tema agriculturii sustenabile organizate anul trecut, suntem mândri că astăzi lansăm prima ediție a Academiei Sustenagora la Constanța, un program de învățare dedicat fermierilor interesați de tranziția către agricultura conservativă și regenerativă. Inițiativa vine în completarea ofertei de finanțare pentru agricultori a băncii, contribuind nu doar la îmbunătățirea practicilor agricole, ci și la asigurarea unor beneficii financiare pe termen lung, prin recuperarea mai rapidă a investițiilor. Fermierii vor beneficia de oportunitatea de a participa la discuții deschise despre practici aplicate ale agriculturii sustenabile, în cadrul sesiunilor care vor fi organizate fizic, online și prin vizite aplicate în ferme. Această abordare variată va permite participanților să învețe atât teoretic, cât și practic, asigurându-se că pot aplica imediat cunoștințele dobândite în propriile exploatații agricole.”, declară Valentina Neagoe, Head of Business Clients ProCredit Bank.
Academia Sustenagora își propune să faciliteze resursele și cunoștințele necesare fermierilor pentru ca aceștia să integreze cu ușurință practicile agricole sustenabile în fermele lor. Astfel de practici contribuie la construirea unui viitor durabil pentru agricultură, permițându-le agricultorilor să obțină randamente ridicate, să protejeze și să îmbunătățească în același timp calitatea solului.
“Suntem încântați că, alături de partenerii noștri, ProCredit Bank și EFSE, continuăm să sprijinim fermierii români cu informație tehnică, utilă și rapid aplicabilă, legată de tranziția către agricultura conservativă și regenerativă. În contextul actual, marcat de efecte ale schimbării climatice care se resimt acut la nivelul fermelor din România, dublat de nevoia fermierilor de a continua să rămână profitabili într-un climat economic provocator, susținem, cu ajutorul partenerilor noștri financiari, tranziția fermelor către o agricultură mai bună. Cred că avem cu toții o datorie față de cei din jurul nostru, iar noi, la Amazag, facem asta fiind mai atenți la mediu, la hrana pusă pe mesele tuturor, dar și la performanța economică a fermierilor.” declară Laurențiu Asimionesei, fondator Amazag.
Programul Academia Sustenagora cuprinde 7 module de învățare la care beneficiarii participă în mod gratuit. La prima ediție, Academia Sustenagora a avut două grupe de fermieri interesați de tranziția către agricultura sustenabilă, care își desfășoară activitatea în vestul și sud-estul României, aceștia fiind selectați în urma unor interviuri individuale cu reprezentanții ProCredit Bank și Amazag. Agenda îmbină module de predare online și întâlniri tehnice organizate pe teren, promovând astfel colaborarea între participanți. Aceasta a fost concepută prin integrarea informațiilor oferite de specialiști locali și internaționali din companiile și fermele partenere.
“Având în vedere că aproape o treime din portofoliul nostru de credite este dedicat agriculturii, Academia Sustenagora este o parte esențială a misiunii noastre de a promova sustenabilitatea și reziliența în rândul fermierilor. Ca membru al Alianței Bancare Net-Zero, grupul ProCredit Bank s-a angajat să atingă zero emisii nete până în 2050, conform inițiativei Science Based Targets (SBTi). Astfel, obiectivele noastre pentru Scope 3 prioritizează întreprinderile mici și mijlocii (IMM-uri) din agricultură și industrie. Prin atenția sporită pe care o acordăm agriculturii românești, sprijinim decarbonizarea clienților noștri și promovăm, de asemenea, dezvoltarea rurală și securitatea alimentară durabilă.” declară Alexandra Floricică, Head of Sustainable Development.
COMMENTS