Producătorii de gaze naturale vor fi obligaţi de la 1 iulie să vândă pe bursă o parte din producţie, obligaţie care va fi introdusă şi pentru furnizori de la începutul anului viitor, inclusiv pentru gazul natural care ar putea fi importat de România, a decis Guvernul.
Ministrul delegat pentru Energie, Răzvan Nicolescu, a precizat că obligaţia va fi aplicată inclusiv producătorilor Petrom şi Romgaz.
În luna februarie, Guvernul s-a angajat în negocierile cu Fondul Monetar Internaţional că producătorii şi furnizorii de gaze vor fi obligaţi să vândă pe bursă o anumită cotă din producţie, actualul ministru al Economiei, Constantin Niţă, declarând atunci că pe bursă ar putea fi vândut între 20% şi 30% din totalul producţiei proprii, în cazul producătorilor, respectiv al totalului estimat spre vânzare, în cazul furnizorilor.
COMMENTS