- 30,6 de milioane de lei pentru plata datoriilor și investiții în modernizare
- Triplarea capacității de procesare în 2022
- Venituri de 21,7 milioane de euro în 2022
- Target: creșterea veniturilor cu aproape 40% între 2022 și 2024
Lactag S.A (simbol bursier LACT), unul dintre cei mai mari producători de lactate de pe piața locală, aflat în insolvență din 2016, vizează să își majoreze capitalul social cu aproximativ 30,6 de milioane de lei pentru a ieși din etapa de reorganizare judiciară și, ulterior, pentru investiții în modernizarea companiei.
Majorarea capitalului social face parte din strategia dezvoltată împreună cu administratorul judiciar CITR și are ca scop capitalizarea imediată a societății, ieșirea din reorganizare și consolidarea poziției pe piață. Într-o primă etapă, acționarii majoritari vor scoate la vânzare 300.000 de acțiuni pe bursă – reprezentând aproximativ 30% din numărul total de actiuni, sumele atrase fiind folosite integral la capitalizarea societății.
„În misiunea de a susține și a promova valoarea companiilor românești, CITR este alături de Lactag în demersul de majorare a capitalului social pentru accelerarea ieșirii companiei din reorganizare.
Piața lactatelor a înregistrat un trend ascendent în ultimii ani și are în continuare o estimare de creștere de aproximativ 2% anual. Prin urmare, domeniul lactatelor poate fi unul atractiv pentru investitori, mai ales cei dornici să dezvolte economia autohtonă prin investiții în branduri românești cu tradiție”, afirmă Ionuț-Daniel Coleașă, Partner CITR.
Acționarii majoritari ai Lactag sunt Robert Iriza și Adriean Asan-Mic, aceștia deținând 98,04% din acțiunile societății (fiecare cu 49,02% din companie). Cei doi acționari au preluat Lactag în 2012.
“Această majorare de capital este esențială pentru viitorul Lactag – ne dorim foarte mult să ieșim cât mai curând din etapa de reorganizare judiciară și să ne concentrăm pe dezvoltarea companiei.
În prezent, dispunem de o capacitate de procesare de 1,5 mil. L/lună, contracte și comenzi ferme din partea marilor retaileri care determină triplarea capacității de procesare, aspect care va permite atingerea unei cifre de afaceri de până la 31 milioane de euro cu un EBITDA de 4 milioane de euro, în anul 2024. Orice investitor care achiziționează acțiuni de la acționarii existenți și devine acționar cu dată de referință la 20.01.2022, obține o rată de subscriere de 12 acțiuni noi la o acțiune deținută, ceea ce poate asigura un randament deosebit la orice sumă investită în Lactag, la acest moment”, afirmă Adriean Asan-Mic, acționar al Lactag.
”Suntem deschiși la parteneriate cu orice alți operatori din industria lactatelor sau investitori de capital și împreună să consolidăm compania Lactag printre primii jucători din industrie.” afirmă Robert Iriza, acționar al Lactag.
Lactag deține o fabrică de lapte la Costești – județul Argeș și are aproximativ 100 de angajați. Compania a intrat în reorganizare judiciară în 2016, ca urmare a unei dezvoltări accelerate în
perioada 2012-2015 cu investiții majore în industria lactatelor, procesare carne și în zona de retail prin dezvoltarea unei rețele proprii de 50 magazine.
Din suma vizată pentru majorarea de capital, aproximativ jumătate – 15 milioane de lei – vor fi utilizați pentru plata parțială a datoriilor astfel încât compania să iasă din insolvență.
Diferența va fi folosită pentru investiții în creșterea capacității de productie și automatizarea procesului de ambalare.
Investițiile se impun pentru onorarea comenzilor din contractele existente, iar termenul de finalizare este de aproximativ 12 luni, dacă există suma necesară.
Triplarea capacității de procesare în 2022
Managementul își dorește ca Lactag să ajungă în cursul 2022 la o capacitate de procesare de 4,5 milioane de litri pe lună, de trei ori mai mai mult decât în prezent, putând astfel acoperi cererile ferme din partea marilor retaileri. Compania va investi în o nouă linie de pasteurizare de 15.000 litri pe oră; mașini de ambalat lactoacide, brânzeturi, creșterea capacității de stocare a materiei prime și depozitarea produsului finit.
Gama de sortimente Lactag include lapte, unt, brânză, sana, kefir, lapte bătut, iaurt uşor, iaurt natur, smântână, telemea de vacă.
Piața lactatelor a atins o valoare de 1,5 miliarde de euro în anul 2020, o creștere de 15% față de anul 2019 în special datorită creșterii consumului și a producției interne.
Target: Creșterea veniturilor cu aproape 40% între 2022 și 2024
Pentrul 2022, conducerea Lactag estimează o cifră de afaceri de 21,7 milioane de euro si se bazează pe un profit net de 1,6 milioane de euro.
Pentru anul 2024 sunt estimate venituri de 31 milioane de euro, mai mult cu 42% față de 2022. Totodată, managementul producătorului de lactate preconizează că profitul net va crește la 2,7 milioane de euro în 2024.
COMMENTS