Agricultura României are un potenţial uriaş şi este profund românească. Are capital românesc între 80% şi 100% şi aduce un export de peste 2 miliarde de euro, spune Prof. Dr. Cezar Mereuţă, membru de onoare al Institutului de Prognoză Economică al Academiei Române. Pe lângă agricultură, structurile guvernamentale trebuie să acorde o atenţie deosebită industriei alimentare, care, în ciuda crizei, a avut „o dinamică absolut halucinantă”. Procesarea materiilor prime în industria alimentară are nevoie de o supraveghere extraordinară a calităţii produselor, pentru că România a început să fie jucător pe piaţa externă şi trebuie să fim conştienţi că vor exista atacuri la adresa acestei industrii.
Domnule profesor, ce v-aţi propus cu lucrarea „Capitalul majoritar străin în companiile noduri de pe principalele pieţe din România”?
Lucrarea a plecat de la faptul că economia românească este astăzi o economie integrată în mediul global, deci suportă efectele globalizării. Economia României nu poate fi judecată în alţi termeni. Ca urmare, era extrem de important să avem o imagine asupra măsurii în care vectorii de globalizare, care sunt companiile multinaţionale, au intrat în România şi, în oglindă, să vedem ce a rămas pentru companiile româneşti. În prezent, economia noastră reprezintă un conglomerat, la nivel micro. Subliniez – nu trebuie să facem confuzie între o companie cu capital străin şi o companie cu capital majoritar străin. Sunt foarte multe companii cu capital mixt în care majoritatea o reprezintă capitalul românesc, dar există şi capital străin în structura acţionariatului. Ne interesează acţionarul majoritar, pentru că importantă e decizia strategică – cine stabileşte liniile directoare ale strategiei companiei. Aşadar, sintagma de capital majoritar român sau străin este fundamentală.
Lucrarea despre care vorbim şi-a propus să stabilească foarte clar care sunt sectoarele în care încă avem pondere majoritară a capitalului român, pe cale de consecinţă, suntem competitivi în calitate de set de companii româneşti, în opoziţie cu capitalul majoritar străin.
Care sunt sectoarele dominate de capitalul autohton?
În primul rând, există o grupare care ajută foarte mult la interpretarea datelor. Din punct de vedere al ponderii pe o piaţă, capitalul românesc se consideră că are o pondere foarte mare dacă înseamnă între 80 şi 100% din cifra de afaceri a pieţei respective. Are pondere mare dacă reprezintă între 60 şi 80%, pondere medie între 40 şi 60%, redusă între 20 şi 40% şi foarte redusă sub 20%.
Referitor la ponderile foarte mari, sunt două sectoare ale industriei extractive care nu au captat deloc străini: extracţia cărbunelui superior şi inferior şi extracţia minereului metalifer. Apoi, avem foarte multe activităţi de servicii – veterinare, asistenţă socială, cazare, activităţi sportive, activităţi ştiinţifice şi tehnice.
Trebuie să reţinem două sectoare importante şi cu pondere foarte mare – agricultura şi activitatea de cercetare-dezvoltare. În activitatea de cercetare-dezvoltare avem un lider român, care este exemplul pe care eu îl dau de fiecare dată când vorbesc despre un colectiv de cercetători români patrioţi şi de înaltă valoare – Institutul de Fizică Atomică de la Măgurele, institut care, prin forţe proprii, a reuşit să creeze în cadrul unui consorţiu în care este lider un asemenea know-how încât, în câţiva ani, România va avea cel mai puternic laser din lume. Este fundamental, pentru că existenţa laserului o să permită aplicaţii tehnologice şi crearea pe teritoriul României de companii cu cea mai înaltă tehnologie şi know-how românesc. Este, dacă vreţi, lovitura începutului de secol pentru România şi o realizare excepţională.
Al doilea sector este agricultura, iar aici fac observaţia că trebuie să fim foarte atenţi cu normele de cumpărare a pământurilor – de care străinii vor face uz începând cu 1 ianuarie 2014. Aici sunt foarte multe capcane, nu le discutăm acum, dar trebuie să fim foarte atenţi. Agricultura României are un potenţial uriaş şi este profund românească – are capital românesc între 80 şi 100%. Aduce un export românesc extrem de important, de peste 2 miliarde de euro, şi, ca urmare, agriculturii trebuie să îi acordăm, dat fiind acest potenţial, o atenţie deosebită.
O altă categorie cu pondere foarte mare o reprezintă hotelurile şi activităţile turistice, acestea sunt româneşti în proporţie de peste 80% şi fac parte din categoria A+.
În cazul activităţilor referitoare la sănătatea umană, sunt o serie de investitori români, medici, care au reuşit să facă o reţea de clinici private. Pot fi date multe exemple, unul dintre cele mai interesante fiind Clinica Oncologică Gral Medical, o excepţională realizare românească în domeniul sănătăţii.
Mai departe, anumite activităţi legate de poştă, curier, transporturi aeriene şi pe apă au şi ele o pondere mare, între 60 şi 80%.
Ce reţine atenţia în mod special este industria alimentară, pentru că agricultura şi industria alimentară sunt majoritar româneşti, iar provocarea fundamentală la nivelul capitalului românesc este ca România să creeze IMM-urile necesare procesării materiilor prime din agricultură. În criza 2009-2012, neajutată de nimeni, industria alimentară a avut o dinamică absolut halucinantă. În plină criză, românii au reuşit să exporte de la circa 400 de milioane de euro în 2008, până la 1,2 miliarde de euro în 2012. O creştere de trei ori în cinci ani şi pe timp de criză! Este cea mai mare dinamică. Fac o paranteză şi spun că anumite reacţii ale pieţei externe nu sunt întâmplătoare…
Vă referiţi la scandalul cărnii de cal…
La carnea de cal sau la problemele cu carnea de pasăre. România a început să fie jucător pe piaţa externă şi acesta este un lucru extraordinar. Trebuie să spun că am convingerea – şi nu numai eu, ci şi o bună parte a cercetătorilor, inclusiv Comisia prezindenţială – că potenţialul la export al industriei alimentare şi al agriculturii este de aşa manieră încât, în câţiva ani, putem ajunge să avem un export global al ţării de peste 50 de miliarde de euro, faţă de 45 de miliarde, cât avem acum. Şi, pe de altă parte, putem avea – un indicator extrem de important – un grad de acoperire a importurilor prin exporturi egal cu 1 sau supraunitar, adică să nu mai existe deficit al balanţei comerciale. Este un lucru care, strategic vorbind, trebuie să reprezinte un punct distinct în strategia României.
Vreau să subliniez şi o a treia problemă referitoare la ponderea companiilor cu capital majoritar românesc, care ne deranjează cel mai tare şi este concluzia principală a lucrării. Din cele 24 de pieţe ale industriei prelucrătoare, care este principalul sector exportator de bunuri al României, capitalul românesc are pondere mare sau foarte mare – deci peste 60% – numai în trei pieţe: tipărirea şi reproducerea pe suport a înregistrărilor, industria alimentară, despre care aminteam mai devreme, şi reparaţia maşinilor. Vă daţi seama ce sectoare minoritare sunt primul şi al treilea… Din acest punct de vedere, problema fundamentală a companiilor cu capital majoritar românesc o reprezintă, fără îndoială, participarea la export.
Ce ne puteţi spune despre competitivitatea externă a companiilor româneşti?
Primele 100 de companii exportatoare ale României acoperă 52% din exporturi. Aşa de concentrat este exportul României! Ei bine, din aceste prime 100 companii, 92 sunt cu capital majoritar străin. Mai mult decât atât, ponderea lor în acest Top 100 este de 94,2%. Aceasta este dimensiunea la vârf a ce înseamnă exportul cu capital majoritar străin în oglindă cu cel român. Estimările noastre arată că, pe ansamblu, exportul străinilor este clar mai mare de două treimi. După ultimele calcule, reprezintă circa 75%.
Într-un fel, ne-a iubit Dumnezeu, pentru că România a pierdut în ultimii trei ani spuma de exportatori prin delocalizarea companiei Nokia, care era al doilea exportator al ţării, prin căderea capacităţilor Mechel, care erau în Top 100, şi prin enorma lovitură pe care această ţară a primit-o în 2012 prin căderea Oltchimului. Toate acestea la un loc ne-au dat o lovitură de 2 miliarde de euro în exporturi, adică 5%. Cum unul dintre motoarele creşterii economice este exportul, dacă noi înregistrăm în anul 2013, spre exemplu, o cădere a exporturilor, intrăm în pierdere, pentru că nu am relansat consumul. Dar exporturile au crescut. Ford a dat drumul producţiei companiei de la Craiova şi, odată cu ea, şi uzinelor de componente din România. Ford a făcut un salt extraordinar în 2012 şi a ajuns pe locul 25, iar în 2013 probabil că va fi al doilea exportator după Dacia.
O altă mare problemă pe care trebuie să o conştientizăm este că avem nişte vulnerabilităţi la export. O primă vulnerabilitate este tocmai acest avantaj despre care vorbeam, cu Dacia şi Ford – depindem de două companii mari. Dacă acestea prind, din varii motive, o conjunctură proastă sau decid să se mute, riscul este imens.
Asta se putea întâmpla acum câteva luni, când sindicatele de la Dacia au făcut grevă că vor o creştere de 30% a salariului, iar Constantin Stroe, un admirabil manager român, a avut o intervenţie salvatoare şi a explicat că dacă nu se acceptă creşteri moderate şi realiste de salarii, Dacia pleacă în Maroc, unde deja are o filială. Un alt exemplu este că, recent, uzinele Ford au primit de la Departamentul de strategie propunerea de închidere a capacităţilor din Europa.
Trebuie să monitorizăm cu o atenţie formidabilă filialele companiilor multinaţionale, mişcările lor principial posibile, să ducem o ofensivă, să facem lobby în străinătate şi să aducem noi companii. În ultima vreme acest lucru s-a întâmplat la Cluj, unde Bosh şi DeLonghi au venit în locul Nokia. Trebuie să aducem investitori, ca să fim pregătiţi în caz că vreunul se horărăşte să plece. Este un joc în care România trebuie să fie pregătită cu o formidabilă flexibilitate ofensivă. Adică să ne mişcăm extrem de repede, mai ales pe domeniile de tehnologie avansată.
De asemenea, trebuie să ajutăm pe cât putem să creăm în România, alături de singura companie de ţesături Rifil Săvineşti, companii de ţesături pentru îmbrăcăminte româneşti. La un moment dat eram croitorii Europei, dar în ultimii ani am decăzut cum nici nu ne imaginam.
Acestea sunt problemele exportului şi este nevoie de crearea întreprinderilor româneşti mijlocii, mari şi foarte mari pentru export. Altfel nu facem nimic!
Analiza dvs. relevă atomizarea relativă a companiilor noduri cu capital majoritar privat românesc din punct de vedere al cifrei medii de afaceri. Ce efecte are acest lucru asupra economiei româneşti?
Este o problemă extrem de importantă. Sintagma analizei comparative între capitalul românesc şi capitalul străin este că străinii au puţine companii, dar foarte puternice, iar românii au foarte multe companii, dar cu putere foarte mică. Aceasta este diferenţa. Companiile multinaţionale şi-au deschis filiale în România de mii de angajaţi, au un număr foarte mic de companii cu mai puţin de 500 de salariaţi. Pe când noi avem o puzderie de companii mici şi micro. Raportul dintre cifra medie de afaceri a unei companii cu capital majoritar străin şi una cu capital românesc depăşeşte cifra 6 – multiplul este 6,32.
Diferenţa, multiplul dintre liderul exportatorilor străini şi liderul român – Dacia-Interagro – este 5,9. Dacă vrem să ieşim din această atomizare, ministrul delegat pentru mediul de afaceri şi IMM-uri, doamna Grapini, trebuie să înţeleagă că filosofia IMM-urilor are o dublă faţetă. Prima este că trebuie să creăm IMM-uri micro, cât de mici, pentru a avea o clasă mijlocie cu un trai decent şi a-i învăţa pe români să îşi conducă propria afacere. A doua este că, dacă vrem să creştem importanţa României pe pieţele externe, trebuie să învăţăm să creăm modele pentru întreprinderi mijlocii, mari şi foarte mari cu capital românesc. Până când nu vom avea câteva modele de întreprinderi din această categorie – mari exportatoare –, nu ne-am făcut treaba. Dacă lăsăm lucrurile aşa cum sunt, vom ajunge într-o situaţie şi mai gravă decât a acelor puţine companii româneşti mari care mai sunt şi care vor fi până la urmă înghiţite de concurenţa străină. Problema atomizării trebuie judecată foarte serios.
Rata profitabilităţii generale a companiilor noduri cu capital majoritar privat românesc – 3,30% – este mult mai mare decât a companiilor de stat –0,85% –, dar o depăşeşte şi pe cea a companiilor străine – 2,61%. Cum interpretăm acest rezultat?
Companiile româneşti cu capital majoritar de stat au cele mai proaste performanţe. Studiul validează ceea ce toată lumea ştie deja. Surprinzător este că partea de companii private cu capital românesc are o valoare superioară – chiar dacă diferenţa este mică – celor cu capital majoritar străin. Explicaţia este criza. Dacă făceam această lucrare în 2007, 2008, diferenţa era enormă, iar profitabilitatea companiilor cu capital majoritar străin era de două-trei ori mai mare decât a celor cu capital majoritar românesc. Criza însă a creat mari probleme unor filiale din nişte sectoare care au resimţit puternic criza internaţională. Este vorba de sectorul prelucrării metalelor, de industria oţelului şi, parţial, de prelucrarea ţiţeiului. La oţel, situaţia a fost catastrofală – cele patru mari capacităţi, toţi mari exportatori, Mechel cu Târgovişte, Brăila, Reşiţa, Câmpia Turzii au fost la pământ. Mittal nu închide, dar are mari probleme şi o pierdere cronică în ultimii trei ani. Petrotel-Lukoil şi Rompetrol Rafinare au avut, de asemenea, probleme. Aceştia sunt marii perdanţi străini. Fiind mari au şi pierderi pe măsură, iar asta a făcut ca cei mici, românii, să se mişte mai bine. Aşa se explică acest mic avantaj al privatului român.
Sigur că putem intra într-o discuţie mai tehnică legată de problema transferului profitului filialelor străine în afară, spre ţara de origine, prin nişte inginerii financiare. Se întâmplă, dar, după cunoştinţa mea, nu este o practică de masă a multinaţionalelor.
Care ar fi, în câteva cuvinte, concluzia studiului dvs. şi ce recomandări aţi formulat?
Recomandările sunt clare. În primul rând este nevoie de elaborarea unui model de creare a companiilor exportatoare cu capital majoritar românesc, mijlocii, mari şi foarte mari. A doua recomandare este atragerea filialelor companiilor multinaţionale de tehnologie avansată. A treia este stabilirea ca prioritate zero pentru România a agriculturii cu procesarea materiilor prime în industria alimentară şi o supraveghere extraordinară a calităţii produselor, pentru că trebuie să fim conştienţi că vom fi atacaţi pe piaţa externă.
Sigur, mai avem încă o prioritate, dar nici nu ştiu dacă să o mai spun, pentru că o spun de pomană de 16 ani – votarea Legii holdingului. Aceasta ar duce la intrarea în consorţiu, cu acelaşi patron, a mai multor întreprinderi şi creşte dimensiunea. Holdingul reprezintă o întreprindere cu personalitate fiscală şi care are altă putere de negociere pe piaţa străină. Aşa se realizează întreprinderea mare românească. Din motive care mie îmi scapă, această lege nu se votează.
Un alt lucru important pentru cercetarea românească, pentru strategiile de export ale companiilor româneşti, ar fi că este nevoie de transparenţa informaţiei microeconomice în domeniul exportului. Nu este posibil să nu avem un site al Ministerului de Finanţe cu exportatorii români! Nu există nicio directivă europeană care să interzică şi am demonstrat la ultima şedinţă a Consiliului de Export arătând site-ul suedez cu topul exportatorilor, cu toate datele. Nu se poate să primim de la Institutul Naţional de Statistică numai numele companiilor şi ordinea. Eu vreau să văd trendul, valorile de export, cine cade şi cine urcă, ce români sunt în top… Mi se pare incalificabil!
Aş mai vrea să subliniez că una dintre cele mai importante opţiuni pentru viitorul României, în opinia mea, constă în stimularea sectoarelor de servicii cu pronunţat aport creativ, din care citez: activităţi de servicii în tehnologia informaţiei, activităţi de servicii informatice, activităţi de arhitectură şi inginerie, de testări şi analize tehnice, activităţi de cercetare-dezvoltare, învăţământ, activităţi referitoare la sănătatea umană, activităţi de creaţie şi interpretare artistică, activităţi de producţie cinematografică video şi programe de televiziune, activităţi de editare.
Creativitatea românească poate determina creşteri importante ale ponderii valorii adăugate a acestor activităţi şi, pe cale de consecinţă, o creştere semnificativă a produsului intern brut al României.
COMMENTS