Institutul Național de Statistică (INS) a publicat la sfârșitul lunii iunie a. c. rezultatele Anchetei forței de muncă în gospodării (AMIGO) în anul 2014. Lucrarea „Forța de muncă în România: Ocupare și șomaj în anul 2014“ are aproape 300 de pagini și cuprinde prezentarea metodologiei și a modului de efectuare a anchetei, rezultatele principale ale cercetării și un consistent număr de tabele cu date detaliate asupra populației active, populației ocupate și neocupate economic. Era o lucrare așteptată nu numai pentru că urma să prezinte schimbările survenite în dimensiunea și structurile forței de muncă într-un nou an de creștere economică, ci și datorită racordării – în premieră -, a datelor asupra forței de muncă la noua populație oficială a țării – populația rezidentă, o populație semnificativ inferioară celei anterioare recensământului din octombrie 2011 și care a fost folosită până în anul 2014 la calculul indicatorilor de participare la activitatea economică. Criteriul reședinței obișnuite, cea la care o persoană locuiește de cel puțin 12 luni, a fost aplicat în toate Statele Membre ale Uniunii Europene la recensămintele din seria 2010-2011, asigurându-se comparabilitate a datelor naționale. Nu este dificil de observat că potrivit acestui criteriu țările dezvoltate din spațiul comunitar includ în populația rezidentă și imigranții care au reședința obișnuită pe teritoriul lor, printre care și cele 2,5 milioane de români aflați la muncă în țări ale Uniunii, neincluși deci în populația rezidentă a României. Populația rezidentă a țării este cea de referință pentru datele asupra participării populației la activitatea economică în anul 2014, o populație care a coborât la mai puțin de 20 de milioane locuitori în cursul anului 2013.
Populația activă economic este o parte consistentă a întregii populații, reprezentând „…toate persoanele care furnizează forţa de muncă disponibilă pentru producţia de bunuri şi servicii în timpul perioadei de referinţă (a anchetei asupra forței de muncă – v.g.), incluzând populaţia ocupată şi şomerii” (INS, 2015). Definiția este una internațională și urmărește delimitarea pe criterii unitare a populației care constituie mână de lucru disponibilă în societate la un moment dat, ca ofertă socială.
Datele detaliate asupra participării populației rezidente la activitatea economică în anul 2014 și publicarea de către INS a distribuției populației rezidente pe sexe și vârste la începutul anului 2014 impun reevaluări ale unor exerciții prospective anterioare asupra populației active. Motivația majoră este schimbarea survenită în numărul și structura pe vârste a populației oficiale a țării, populația rezidentă, schimbare care urma să fie prezentă, firesc, și în populația la care se raportează participarea la activitate economică. Rezultatele anchetei asupra forței de muncă în anul 2014 cuantifică ajustarea dimensiunii populației active, de la aproape 10 milioane persoane în anul 2013 la 9242 mii în anul 2014, însemnând o diminuare de 735 mii persoane (7,4%). Pe vârste, reducerile cele mai importante se plasează între 20 și 45 de ani. O populație activă economic mai mică, corespunzătoare unei populații rezidente inferioare celei determinate și folosite până la recensământul din octombrie 2011 nu înseamnă, automat, și rate de activitate pe vârste inferioare. Noile rate de activitate pe vârste urmau să depindă de ajustările operate de INS în ancheta asupra forței de muncă în anul 2014 asupra dimensiunii pe vârste a populației active și a întregii populații. Rezultatele arată o evoluție pozitivă, o majorare a ratelor de activitate la aproape toate grupele de vârstă, și la bărbați și la femei, progresele fiind însă mai însemnate între 25 și 35 ani și între 50 și 60 de ani. Se menține decalajul dintre ratele de activitate ale bărbaților și ale femeilor, ca și diferențierea dintre vârstele cu cea mai intensă participare la activitatea economică, 30-40 de ani la bărbați și 35-45 de ani la femei.
România în contextul UE28: un grad mai mic de participare la activitatea economică în raport cu țările dezvoltate
Compararea ratelor de activitate pe vârste din țara noastră cu cele medii din țările UE28 indică decalaje importante la femei și apropiere consistentă la bărbați , ratele fiind cvasi-identice între 25 și 45 de ani. De menționat, rata mai mare în țara noastră la 65 de ani și peste, și la bărbați și la femei, prin caracteristicile forței de muncă din agricultură. Este doar aparent surprinzătoare o participare mai ridicată a populației în vârstă de 65 ani și peste la activitatea economică în Norvegia și Elveția, explicația găsindu-se în speranța de viață mult mai ridicată la vârstele avansate (corelată cu sistemele de pensionare). Ratele de activitate pe sexe și vârste sunt un excelent instrument de analiză detaliată a populației active dar în strategiile guvernamentale și cele ale Comisiei Europene, ca și în comparațiile internaționale, trei indicatori agregați sunt privilegiați: ratele de activitate la populația de 15 ani și peste, la cea în vârstă de 15-64 ani și 20-64 ani. Primul indicator oferă informația generală asupra activității economice în ansamblul populației în vârstă de 15 ani și peste, luând în considerare și populația care are vârste superioare celor de pensionare dar și populația tânără, de 15-19 ani, cu participare redusă la activitatea economică. O parte din populația activă după vârsta de pensionare este compusă din persoane care prestează o activitate economică după pensionare iar o altă parte, predominantă la noi, din persoane active în agricultură. Particularități în structura economiei naționale și a forței de muncă își găsesc ecou în conținutul acestei rate generale. Rata calculată pentru populația aflată la vârstele de muncă (15-64 ani) cuantifică mai precis participarea la activitatea economică (ca ocupat ori ca șomer) a resurselor umane de vârstă tânără și adultă, ca și rata de la populația în vârstă de 20-64 ani. Eliminarea populației în vârstă de 15-19 ani la această din urmă rată este motivată de participare slabă la activități economice în context de expansiune a duratei educației. Ratele pentru vârstele de 15-64 ani și, mai ales, la 20-64 de ani, sunt cele esențiale pentru elaborarea programelor și strategiilor de creare de locuri de muncă și ocupare economică a populației, ca și a politicilor de pensionare. În plus, creșterea gradului de ocupare a forței de muncă este unul din cele cinci obiective majore care trebuie atinse de țările din Uniunea Europeană în anul 2020, potrivit Europe 2020. A strategy for smart, sustainable and inclusive growth. Pentru țara noastră, obiectivul stabilit este atingerea unei rate de ocupare a forței de muncă în vârstă de 20-64 ani de 70% (75% fiind obiectivul pentru UE28).
Diferențele pe care le-am prezentat și comentat asupra ratelor de activitate pe sexe și vârste în țara noastră și asupra ratelor medii pentru țările UE28 își găsesc o expresie sintetică și mai relevantă în valorile ratei de activitate la grupa de vârstă 20-64 ani și în ierarhia țărilor după acest indicator. Rata din țara noastră este de 70,6%, printre cele mai reduse în Uniunea Europeană și valori apropiate pot fi observate în alte câteva țări – Malta, Italia, Croația, Ungaria și Grecia. Rata la 20-64 ani este o sinteză a ratelor pe vârste, cu luarea în considerare și a particularităților din structura pe vârste a populației. Apare oarecum surprinzătoare compoziția „companiei” în care se află valorile mai scăzute ale ratei activității la vârstele tinere și la cele adulte din țara noastră: valori apropiate la toate vârstele în Italia, Croația și Malta, valori similare la vârstele tinere în Bulgaria și Ungaria și la vârstele adulte în Grecia și Irlanda. Cred că o observație asupra ierarhiilor din figura 4 are logica ei: anchetele asupra forței de muncă sunt standardizate internațional ca metodologie și chestionare dar nu ar trebui excluse potențiale diferențe în materie de eșantionare și bază a acesteia, calitate a interviurilor și a răspunsurilor în țări cu proporții semnificative ale muncii în sectorul informal și care își pot pune amprenta pe indicatorii participării populației la activitatea economică pe vârste. S-ar putea adăuga, probabil, importante particularități ale structurii economiei naționale pe ramuri și maniera în care clima poateinfluența activitățile economice și clasarea persoanelor.
-
Unde duce conservarea actualelor rate de activitate?
Un scenariu asupra populației active
Menționam în prima secțiune articolului că o reevaluare prospectivă asupra populației active este motivată de rezultatele anchetei asupra forței de muncă în anul 2014, anchetă concepută și realizată prin luarea în considerare a noii populații a țării – populația rezidentă, diminuată sensibil în raport cu populația anterioară recensământului din octombrie 2011 și aflată la baza anchetelor asupra forței de muncă dinainte de anul 2014. Și structura pe vârste a populației rezidente se diferențiază de populația anterioară printr-un grad moderat superior de îmbătrânire demografică, caracteristică semnificativă pentru participarea pe vârste la activitatea economică. Publicarea de către INS a distribuției populației rezidente pe sexe și vârste la începutul anului 2014 se adaugă argumentelor unei noi viziuni prospective, cunoscute fiind efectele pe termen lung ale marilor variații ale natalității în timp asupra structurii populației pe vârste și, implicit, asupra populației active. Ceea ce va găsi cititorul în această secțiune este un exercițiu prospectiv asupra numărului și structurii pe vârste a populației active în ipoteza păstrării ratelor de activitate pe sexe și vârste din anul 2014. Este o ipoteză simplistă, dar cred că sunt două argumente în favoarea ei: (i)-rezultatele pot constitui un reper valabil pentru cuantificarea impactului pe care îl vor avea așteptatele schimbări în evoluția numărului și structurii populației pe vârste asupra populației active; aceste schimbări provin numai din dinamica internă a demograficului și sunt independente de orice potențială intervenție de modificare a stării demografice a țării; (ii)-nu găsim suficient temei și substanță în evoluțiile de până acum ale participării populației la activitatea economică pe sexe și vârste (serii de rate de activitate) pentru a desprinde tendințe ferme și stabile care ar permite modelare a dezvoltărilor viitoare; programe și măsuri eficiente pot duce la creșterea ratelor de activitate pe vârste dar un model prospectiv reclamă cuantificări și plasarea lor în timp.
Estimarea prospectivă a numărului populației active pe sexe și vârste prin metoda ratelor deactivitate reclamă proiectarea în prealabil a populației pe sexe și vârste și alegerea unei sau unor serii de rate de activitate de asemenea pe sexe și vârste (International Labor Organization, 2011a); Loichinger, 2015). În acest exercițiu ratele de activitate sunt cele din anul 2014. Populația proiectată este cea rezidentă la începutul anului 2014 (19943 mii locuitori) iar ipotezele asupra celor trei componente care determină intrările și ieșirile anuale sunt următoarele (detalii în Ghețău, 2014 și 2015).
-
rata fertilității totale va continua să rămână la valorarea din ultimii 20 de ani – 1,3 copii la o femeie dar în structura fertilității pe vârste vor continua schimbările începute în a doua jumătate a anilor 1990, de reducere a fertilității la vârstele mai mici de 25 de ani, și chiar la 25-29 ani, și de creștere a fertilității după vârsta de 25 ani și în măsură mai mare a fertilității după vârsta de 30 de ani; s-au folosit structuri ale fertilității din țări europene dezvoltate în care creșterea vârstei la căsătorie și la nașterea copiilor s-au instalat și dezvoltat mai devreme; valoarea ratei fertilității totale luate în considerare este cea din anul 2013 – 1,36 copii la o femeie;
-
speranța de viață la naștere își va continua trendul ascendent și valorile de la mijlocul secolului vor fi cele din Revizia 2012 (publicată în anul 2013) a Perspectivelor Populației Mondiale elaborate de Divizia de Populație a Națiunilor Unite (United Nations Population Division, 2013): 77 ani la bărbați și 83 ani la femei (comparativ cu 72 și, respectiv, 79 ani în anul 2013);
-
nu este inclusă o ipoteză asupra migrației externe; evoluțiile migrației externe sunt astăzi imprevizibile, vor depinde de contextul economic și social din țară dar și din țările europene dezvoltate spre care s-a orientat masiva emigrație românească de până acum; ieșirea din recesiune și revenirea la creștere economică ridicată și stabilă în țările dezvoltate din Uniunea Europeană va încuraja imigrația.
Alegerea orizontului 2040 pentru proiectarea populației active se motivează prin efectele pe termen lung ale marilor variații ale natalității din anii 1955-1970 asupra structurii pe vârste a populației, inclusiv a populației active.
La modul general, reducerea dimensiunii populației active într-o populație aflată în declin ferm de mai multe decenii se produce în mod automat și intră în logica evoluției populațiilor. Intervin însă elemente structurale care asociază reculului numeric deteriorări ale ratelor de activitate la nivelul grupelor mari de vârstă, chiar dacă ratele pe vârste rămân constante.
În concordanță cu ipotezele menționate, populația cu reședința în România ar ajunge la 17,1 milioane locuitori în anul 2040 iar populația activă economic ar atinge 7,4 milioane. Regresul numărului populației totale și active are loc la vârstele tinere și adulte, nu și la cele avansate.
Ponderea populației active s-ar reduce de la 46 la 43%, ceea ce se concretizează și într-un raport de dependență economică a persoanelor inactive în majorare, de la 116 la 132 persoane inactive la 100 persoane active. Se poate remarca ascensiunea mai rapidă a raportului după anul 2030, atunci când generațiile mari născute după anul 1966 ajung la vârstele de 65 ani și peste, vârste cu participare redusă la activitatea economică. Principalii indicatori ai populației active sunt prezentați în tabel și ei zugrăvesc o deteriorare generală a structurii pe vârste a populației active și o reducere, diferențiată, a ratelor de activitate la nivelul celor trei grupe mari de vârstă.
Indicatori ai populației active economic în anii 2015-2040
Valori proiectate
-
2015
2020
2025
2030
2035
2040
Numărul populației cu reședința în România – în mii locuitori
19835
19416
18922
18380
17793
17148
Numărul populației active – în mii persoane
9190
8933
8659
8319
7866
7382
Rate de activitate la trei grupe mari de vârstă
– persoane active la 100 pers. din grupa de vârstă
– 15 ani și peste
54,6
53,7
52,7
51,8
50,4
49,0
– 15-64 ani
65,8
66,1
65,9
64,7
64,8
64,5
– 20-64 ani
70,6
70,9
71,0
69,0
69,0
68,7
Structura populației active pe grupe de vârstă – în %
15-19
1
1
1
1
1
1
20-39
44
41
40
38
38
39
40-49
29
29
28
27
26
24
50-59
18
20
23
23
23
23
60-64
5
5
4
5
5
6
65+
4
4
5
5
6
6
Total
100
100
100
100
100
100
Populația activă în vârstă de 50 ani și peste – în %
26
29
31
34
34
36
Raport de dependență economică a persoanelor inactive – inactivi la100 activi
116
117
119
121
126
132
Sursa: proiectări ale autorului
Reducerea dimensiunii populației active economic va proveni din așteptata contractare a numărului populației de la vârstele cu participarea cea mai importantă la activitatea economică – între 25 și 50 de ani, vârste la care generațiile mari, 1967-1970, vor fi încă active doar temporar și vor ajunge apoi, în măsură crescândă, la vârste avansate, cu participare redusă la activitatea economică. La nivelul grupelor de vârstă, reculul numărului populației active este și va continua să fie cel mai important ca dimensiune la populația activă tânără, sub 40 de ani, populație compusă în proporție ascendentă din generațiile născute după anul 1990, în context de natalitate scăzută. Generațiile mari 1967-1970 vor majora populația activă în vârstă de 40-50 ani până în anul 2017 dar la aceste vârste vor pătrunde apoi generații mai mici, care vor diminua populația activă.
Procesul de îmbătrânire demografică nu a avut în țara noastră intensitatea din alte țări europene, datorită natalității ridicate înainte de anul 1990, și proporția populației de 65 ani și peste se situează în jumătatea inferioară a clasamentului țărilor din UE28 (Eurostat, 2015). Reculul masiv al natalității în prima jumătate a anilor 1990 și menținerea acesteia în anii următori la o valoare printre cele mai scăzute accelerează viteza procesului de îmbătrânire și acesta afectează și populația activă, ponderea celei în vârstă de 50 ani și peste urmând să treacă de la 26 la 36% până în anul 2040 iar vârsta medie ar urma să se majoreze cu 2,5 ani și la bărbați și la femei.
Ratele de activitate la cele trei grupe mari de vârstă ar urma să descrie evoluții diferențiate: recul continuu și pronunțat la întreaga populație de 15 ani și peste și ușor progres până aproape de anul 2025, regres moderat între anii 2025 și 2030, urmat de stabilitate până în anul 2040 la ratele pentru grupele 15-64 și 20-64 ani. Mecanismul diferențierii acestor rate se află în efectele includerii și, respectiv, neincluderii, populației în vârstă de 65 ani și peste, ca populație activă și, mai important în efecte, ca populație inactivă. În plus, generațiile mari dinainte de anul 1990 se vor afla la vârstele cu cea mai ridicată participare la activitatea economică (25-45 ani) până în jurul anului 2025 și vor favoriza nivelul ratei agregate la 15-64 și 20-64 ani. Generațiile mai mici de după anul 1990, ajunse la aceleași vârste după anul 2025, vor perturba echilibrul dintre populația activă și întreaga populație de 15-64 și 20-64 ani, urmarea fiind reculul temporar al celor două rate.
Abordări comparative
O privire comparativă asupra rezultatelor acestei întreprinderi prospective cu cele din proiectările elaborate de Organizația Internațională a Muncii (OIM) și cu cele dintr-un foarte recent studiu publicat la un prestigios institut de cercetare demografică oferă repere relevante și evidențiază coerența abordărilor. Ultima serie a proiectărilor OIM, organismul cu cea mai competentă și cea mai veche experiență în domeniu, a fost publicată în anul 2011 și acoperă anii 2011-2020 (International Labor Organization, 2011a; 2011b). Dacă vom compara ratele de activitate pe sexe și vârste proiectate de OIM pentru anul 2014 cu cele din Ancheta INS asupra Forței de Muncă 2014, pe care le-am folosit în exercițiu nostru prospectiv, putem observa o suprapunere aproape perfectă a curbelor, singura diferență fiind cea de la 65 de ani și peste, cu rată de activitate superioară în proiectările OIM. Fiind vorba de rate proiectate plecând de la o întreagă filozofie a ajustării prealabile a seriilor de rate din anii anteriori și de extrapolări (International Labor Organization, 2011a), diferențele se pot explica. Să nu omitem însă faptul că este vorba de valori mici ale acestor rate la 65 de ani și peste, implicațiile asupra ansamblului rezultatelor comparative fiind minore. Mai important însă, proiectările OIM folosesc populația pe sexe și vârste din Perspectivele Populației Mondiale ale Diviziei de Populație ONU – Seria 2010. În seria respectivă, populația României pentru anul 2014 (21,3 milioane locuitori) este cea dinainte de recensământul populației din octombrie 2011 la care s-a înregistrat populația cu reședința obișnuită în țară (20 milioane). În plus, varianta folosită de OIM este cea medie în perspectivele Diviziei de Populație ONU, în care rata fertilității totale este de 1,5 copii la o femeie în perioada 2010-2020 (şi în creștere până la 1,9 la mijlocul secolului), ceea ce poate explica numărul mai mare al populației în raport cu varianta din proiectarea pe care am folosit-o în acest exercițiu prospectiv (cu o fertilitate de 1,36 copii la o femeie). Operând cuvenitele corecții pentru anul 2014 – la numărul populației în vârstă de 15 ani și peste și la populația activă, ca și la valorile care ar rezulta pentru cele două populații în anul 2020, numărul populației active din proiectările OIM nu ar diferi semnificativ de cel la care am ajuns pentru anul 2020 în acest exercițiu prospectiv (8,9 milioane persoane). Și dintr-un foarte recent și original studiu asupra perspectivelor populației active în țările UE până la mijlocul secolului, după nivelul de instruire (Loichinger, 2015), cifra de 8,9 milioane pentru anul 2020 apare drept fiabilă. Autorul folosește aceeași Serie 2010 a Perspectivelor Populației Mondiale ale Diviziei de Populație ONU și abordarea metodologică de proiectare a ratelor de activitate din Seria 2011 a proiectărilor OIM, deja menționată și ea. O interpolare între datele din anul 2008 și rezultatele pentru anul 2053, cu aplicarea corecțiilor și adaptărilor deja amintite asupra populației din proiectările ONU, relevă coerența abordărilor din propriul scenariu prospectiv.
Comisia Națională de Prognoză (CNP) a publicat Prognoza de iarnă 2015 a principalilor indicatori macroeconomici pentru perioada 2014-2018 (Comisia Națională de Prognoză, 2014) și unul dintre tabele se referă la indicatori privind forța de muncă. După recul în anul 2013, și populația activă și populația ocupată ar urma să aibă creșteri în toți anii 2014-2018. Din datele CNP rezultă o rată de ocupare la întreaga populație de 15-64 ani de 60,2% în anul 2013 și nivelul proiectat pentru anul 2018 este de 63,8%. Această din urmă rată, proiectată pentru întreaga populație (bărbați și femei) dintr-o grupă de vârstă atât de agregată cum este cea de 15-64 ani, ar trebui să rezulte din valori proiectate pentru anul 2018 ale ratelor de ocupare la cele 10 grupe cincinale de vârstă, la bărbați și la femei, și luarea în considerare, pentru ponderare, a efectivelor de populație din cele 10 grupe de vârstă în anul 2018. Nu se indică în lucrare sursa ori ipotezele proiectării populației în anii 2014-2018 și nici metoda de proiectare a populației active și ocupate.
Apare stranie reducerea fermă a dimensiunii scăderii anuale a populației la doar 30 de mii în anii 2016-2018, după valori anuale ale scăderii naturale de 70 de mii în anii 2011-2014.
Câteva remarci finale
Am abordat perspectivele populației active economic și nu ale populației ocupate economic. Alegerea trebuie motivată. Populația activă înglobează populația ocupată și cea neocupată, șomerii, și este expresia forței de muncă din societate, ca disponibilitate. În anul 2014, populația ocupată reprezenta 93% din populația activă, diferența reprezentând populația activă neocupată, șomerii. Creșterea mărimii segmentului ocupat al populației active, obiectiv central al politicilor de ocupare a forței de muncă, poate avea două surse – populația activă neocupată, șomerii, și recrutări din populația inactivă. Strategiile de ocupare diferă în alegerea sursei de recrutare în funcție de o multitudine de criterii și voi menționa doar calificarea în raport cu nevoile și exigențele locului de muncă, complexitatea activității, vârstă, stare a sănătății, parcurs profesional anterior, perspectivele companiei, starea economică generală, politicile economice guvernamentale. Abordarea împreună a celor două componente ale populației active economic poate fi o opțiune și pentru că se referă la o proporție mai mare dintr-o populație națională iar studierea felului în care schimbările structurale care au loc în întreaga populație își pun amprenta pe populația activă ocupată și neocupată economic are mai multă relevanță. Programe și măsuri solide de creștere a gradului de ocupare a populației ar avea drept consecință un transfer de populație din categoria populație activă neocupată în categoria populație activă ocupată, ambele compunând însă populația activă economic.
Populația activă reprezintă aproape jumătate din populația țării (în 13 țări din UE este mai mare decât populația inactivă) și o privire comparativă asupra felului în care populația activă pe sexe și vârste se suprapune peste întreaga populație pe sexe și vârste în anii 2015 și 2040 este relevantă asupra raportului dintre cele două populații. Unei populații totale mai mici îi corespunde, firesc, o populație activă mai mică. Procesul de îmbătrânire demografică este vizibil în ambele populații iar la piramidele pentru anul 2040 poate fi sesizată deteriorarea raportului dintre populația activă și cea vârstnică, inactivă economic, chiar dacă, în paralel, în secțiunea inferioară a piramidei se poate remarca reducerea raportului de dependență economică a copiilor, prin generații mai mici. Dimensiunea vizibil mai mică a populației active feminine după vârsta de 55 ani, în anul 2040, provine din generații mai mici la aceste vârste (în raport cu cele din anul 2015), combinat cu ratele de activitate mici la acele vârste. Piramidele ne arată și la ce vârste se plasează rezervele de creștere a gradului de participare la activitatea economică (diferența dintre lungimea barelor la întreaga populație de o anumită vârstă și segmentul lungimii propriu populației active), prin rate mai mari de activitate.
Cu ratele de activitate din anul 2014, forța de muncă, ca ofertă, urmează să cunoască un recul al numărului prin schimbările pe care le va avea numărul populației pe vârste. La o populație sensibil mai mică, celelalte lucruri fiind egale, și populația activă se contractă ca mărime. Este o evoluție negativă? Dacă ratele de activitate pe vârste sunt ridicate, foarte ridicate, și se mențin în context de declin al numărului populației, reducerea dimensiunii populației active nu afectează nivelul bunăstării populației, în măsura în care participarea la activitatea economică determină această bunăstare. O creștere a ratelor de activitate amplifică bunăstarea și starea generală economică și socială a societății.
Gradul de participare la activitatea economică este relevant asupra măsurii în care populația contribuie la producerea bogăției în societate și îi putem asocia valențe care rafinează cunoașterea asupra dezvoltării unei țări și modului în care este utilizată forța de muncă. Figurile 8 și 9 ne oferă astfel de cadre comparative de mare semnificație. Dezvoltarea și modernizarea economiei și a societății în ansamblul său diminuează ponderea populației ocupate în ramurile economice producătoare de materii prime (sectorul primar) și în cele de prelucrare (sectorul secundar), în favoarea activităților din servicii pentru populație și mediul de afaceri. Cu doar 42% populație ocupată în sectorul terțiar (în anul 2014), țara noastră este departe de valorile medii din Uniunea Europeană și putem vedea cât de lung va fi drumul recuperării marilor decalaje. Nivelul bogăției create în societate într-un an calendaristic depinde de mai mulți factori și mecanisme, dar participarea la activitatea economică este cu certitudine unul dintre factorii majori se poate observa legătura dintre înalta participare la activitatea economică și nivelul bogăției create, exprimat prin Produsului Intern Brut pe locuitor (exprimat în PPS-Purchasing Power Standards).
În Raportul de țară 2015 al Comisiei Europene, capitolul dedicat forței de muncă se deschide cu această apreciere: „În pofida recentei redresări, îmbunătățirile încondițiile pieței muncii rămân modeste. Piața muncii din România continuă să fiecaracterizată prin rate persistent scăzute de ocupare și rate înalte de inactivitate, cuplate cuo populație în vârstă de muncă în reducere din pricina îmbătrânirii populației și emigrației, și cu sub-ocupare în agricultură” (European Commission, 2015). Factorul demografic este deci prezent în aprecierile Comisiei asupra participării la activitatea economică, ca element structural, prin îmbătrânirea populației, dar și de reducere a populației în vârstă de muncă, prin masiva emigrație. Ținta pentru anul 2020 este pentru țara noastră atingerea unei rate de ocupare de 70% la populația de 20-64 ani. Valoarea anuală a ratei a fost de aproape 66% în anul 2014. Atingerea ratei țintă implică schimbări importante în politicile economice, în educație, în programele de pregătire a forței de muncă, de reconversie profesională. Fără creșterea considerabilă a participării la activitatea economică, la populația tânără îndeosebi, apropierea de valorile medii ale indicatorilor economici și sociali majori din Uniunea European nu este posibilă. Iar luarea în considerare a efectelor pe care le vor avea așteptatele schimbări în numărul și în structura populației pe vârste nu poate fi decât benefică stabilirii politicilor și programelor de creștere.
COMMENTS