Prof. univ. dr. Vasile Pușcaș susține, pe 29 iulie, la Cluj-Napoca, conferința „Istoria și menirea istoricului azi”

Prof. univ. dr. Vasile Pușcaș susține, pe 29 iulie, la Cluj-Napoca, conferința „Istoria și menirea istoricului azi”

Editura Școala Ardeleană vă invită luni, 29 iulie, începând cu ora 18:00, la conferința Istoria și menirea istoricului azi pe care prof. univ. dr. Vasile Pușcaș, membru corespondent al Academiei Române, o va susține în Grădina Academiei Române – Filiala Cluj-Napoca (Str. Republicii 9). Aceasta va fi urmată de lansarea volumelor: „România și lumea în schimbare”, „Românii în Uniunea Europeană” și „Istoria din cotidian”.

Evenimentul, care face parte din ciclul de conferințe: „Editura Școala Ardeleană la 10 ani de la înființare”, este organizat de Academia Română – Filiala Cluj-Napoca, Institutul de Istorie „George Bariţiu”, Centrul de Cultură și Artă al Județului Sălaj, Academia Oamenilor de Știință din România, Fundația Transilvania Leaders, Comitetul Român pentru Istoria și Filosofia Științei și Tehnicii (CRIFST) și Editura Școala Ardeleană.

Mai jos, prof. univ. dr. Vasile Pușcaș face o scurtă descriere a volumelor care urmează a fi lansate:

„România și lumea în schimbare”

„Istoricul trebuie să fie atent permanent la redarea evoluției sociale, a dinamicii istorice nu doar ca succesiune cronologică, ci și ca suită de schimbări, transformări economice, politice, sociale, culturale, tehnologice etc. care se manifestă înlănțuite, iar nu separat. Studiile și analizele de față argumentează afirmațiile anterioare prin puterea exemplificării reconstituirii istoriografice și a scrierii istoriei bazate pe fapte, gânduri, întâmplări din ultimul secol. Articolele incluse în volum, unele publicate în diferite reviste de specialitate, iar altele inedite, surprind procese transformative din societatea românească, demonstrând că schimbarea nu este un simplu moment/eveniment, ci un fenomen propriu evoluției sociale de durată, fapt pentru care istoricul este dator nu doar să-l consemneze (factual și cronologic), ci să-l explice și încadreze în mersul general al istoriei. Scopul a fost să restituim publicului etape ale istoriei noastre moderne și contemporane prin care să înțeleagă trecutul și să-și explice rațional prezentul. Firește, pentru a putea să-și propună, tot rațional, o viziune de dezvoltare socială în viitor” consideră prof. univ. dr. Vasile Pușcaș.

„Românii în Uniunea Europeană”

„Acest volum a fost publicat în zilele când se marcau 15 ani de la aderarea României la Uniunea Europeană, dar nu și-a propus încadrarea într-un discurs aniversar. Era și contextul derulării Conferinței privind viitorul Europei, însă autorul nu s-a înscris în vreo platformă formală a acestei dezbateri. Opiniile cuprinse în paginile de față sunt ale intelectualului cu luciditate critică, istoricului istoriei contemporane și cetățeanului observator/participant la unele etape ale procesului aderării României la Uniunea Europeană.

Dintr-o astfel de perspectivă, mesajul central al cărții ar putea fi rezumat în felul următor: România încă este la stadiul de promisiune, prin potențialul pe care-l are. Dar încă nu și-a găsit identitatea în noile circumstanțe în care românii sunt și cetățeni ai Uniunii Europene. Ei nu ar trebui să stea cu mâna întinsă la «maica Românie» și la «maica Europă», ci ar trebui să dea mână cu mână, cum frumos îndeamnă Hora Unirii, pentru o rapidă și sănătoasă dezvoltare durabilă a României și a Uniunii Europene”, spune prof. univ. dr. Vasile Pușcaș.

„Istoria din cotidian”

„În ultimele decenii, istoria recentă a năvălit peste noi, cu voia sau fără voia noastră, ne-a influențat viețile cotidiene și ne-a obligat să conștientizăm că suntem parte într-o istorie contemporană (nu s-a ajuns la sfârșitul istoriei, cum anunțase Francis Fukuyama) și, totodată, ne-a impulsionat să o interpretăm și să o înțelegem. Trăind prezentul, trăim în istorie. Iar volumul acesta ar dori să vă însoțească în efortul clarificării drumului pe care-l veți alege pentru binele fiecăruia și al întregii societăți” consideră prof. univ. dr. Vasile Pușcaș.

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0