Groupama Asigurări a încheiat primul semestru al anului în curs cu un profit de 8,8 milioane lei, faţă de rezultatul de -18,9 milioane lei, din primele șase luni ale anului trecut, a anunţat compania într-un comunicat de presă.
“Exceptând liniile RCA și Asigurările de riscuri financiare, primele brute subscrise au înregistrat o creștere cu +6,2%, datorită transformării cu succes a portofoliului, în linie cu strategia companiei”,arată comunicatul.
Primele brute subscrise în primul semestru al anului 2014 au însumat 324,1 milioane lei, cu 10,8% mai puţin faţă de aceeași perioadă a anului trecut, scădere cauzată aproape exclusiv de reducerea voluntară şi temporară pe segmentul asigurărilor RCA şi de reducerea activităţii pe segmentul Riscuri financiare.
Evoluția primelor brute subscrise pe segmentul de asigurări non viaţă a consemnat un total de 304,1 milioane de lei și reprezintă 94% din totalul primelor brute subscrise. Asigurările de viață au însumat 20 milioane de lei, în creștere cu 5,5%, și reprezintă 6% din totalul primelor brute subscrise.
Potrivit comunicatului, rezultatul pe segmentul asigurărilor non-viaţă este influenţat de evolutia asigurărilor CASCO, unde Groupama și-a consolidat pozitia pe o pieță în scădere şi scăderea voluntară a expunerii pe segmentul RCA (cu 47% mai puțin faţă de anul anterior, la 45,2 milioane de lei), ca urmare a unui nou plan tarifar și introducerea unui nou proces de selecție a riscurilor.
În cazul asigurărilor de viață, primele brute subscrise au crescut cu +5,5% la 20 milioane de lei, în special în cazul asigurărilor de viață cu componentă de protecție, datorită creşterilor înregistrate cu partenerii bancari şi reţeaua proprie de distribuţie.
“Rezultatele globale pozitive înregistrate în prima jumătate a anului se datorează efortului întregii echipe Groupama Asigurări precum şi al partenerilor- bănci şi brokeri- şi al colaboratorilor noştri. Devenim o companie eficientă, dedicată clienţilor noştri şi pieţei româneşti de asigurări şi acum profitabilă în mod durabil. Alături de întreaga echipă Groupama Asigurări, ne vom concentra eforturile pentru a ne îndeplini obiectivul strategic de a deveni asigurătorul preferat al românilor”, a declarat François Coste, Director General al Groupama Asigurări.
COMMENTS