- Portofoliul de credite nete al băncii a depăşit 27 miliarde lei la finalul anului 2019, cu 6% mai mult faţă de 2018;
- Depozitele clienţilor au atins valoarea de aproape 36 de miliarde lei în 2019, în creştere cu 8%, comparativ cu finalul anului 2018;
- Veniturile operaţionale au avansat cu 5%, până la 2,64 miliarde lei (an la an);
- Rata creditelor neperformante a rămas stabilă faţă de anul precedent, la un nivel confortabil de 4,1%;
- Bancă a ajuns la active totale de 42,9 miliarde lei la finalul anului 2019, o creştere de 7%, faţă de aceeaşi perioadă a anului 2018;
- Profitul net de 779 milioane lei, a scăzut cu 11% la finalul lui 2019, faţă de aceeaşi perioadă din 2018.
La finalul anului 2019, profitul net al Raiffeisen Bank a fost de 779 milioane de lei, după ce în 2018 banca atingea cel mai mare profit net al său, de 881 milioane de lei. Scăderea profitului a fost influenţată de introducerea taxei pe activele bancare, urmată de o uşoară încetinire a activităţii economice, în prima parte a anului trecut, dar şi de evenimente nerecurente: schimbările metodologice de provizionare a riscului de credit, provizioane făcute de bancă pentru litigii şi reglementări, dar şi provizionarea participaţiei în subsidiara Aedificium Bancă pentru Locuinţe.
„După cum ştim deja, 2019 a fost un an destul de complicat economic şi legislativ, care a debutat cu intrarea în vigoare a OUG 114, ordonanţa impusă fără nicio analiză de impact sau fără o preocupare reală pentru evoluţia economiei româneşti, iar anul l-am încheiat cu instabilitate politică şi schimbări de guvern. În condiţiile în care mediul în care activăm este permanent în schimbare şi cu evoluţii incerte, faptul că ne dezvoltăm continuu şi echilibrat ne confirmă, încă o dată, că suntem o organizaţie puternică şi responsabilă”, a spus Steven van Groningen, preşedinte & CEO Raiffeisen Bank.
Activele totale ale Raiffeisen Bank au ajuns la 42,9 miliarde lei la finalul anului 2019, o creştere de 7%, an la an, iar veniturile băncii au avansat în 2019 cu 5%, până la 2,64 miliarde de lei. Creditele nete au crescut cu 6% în 2019, în pofida unei influenţe negative generate de scăderea volumelor de tranzacţii reverse-repo cu entităţi financiare non-bancare. Dacă excludem acest impact, şoldul de credite a înregistrat o creştere de 11%, toate segmentele de clienţi având evoluţii pozitive.
„Avem o creştere echilibrată pe toate segmentele de clienţi şi pentru majoritatea produselor din portofoliul nostru. Rezultate notabile am înregistrat în evoluţia creditelor de investiţii către clienţii corporaţii (+22%) şi ÎMM (+13%), în timp ce pe segmentul persoanelor fizice avem 10% creştere în credite nete. Creditele ipotecare au avansat anul trecut cu 13%, comparativ cu anul anterior, iar cererea de credite de nevoi personale a fost mare (+7%), fiind susţinută de creşterea semnificativă a salariilor în economia locală. În acelaşi timp, resursele atrase de la clienţi au avut o evoluţie excelentă, iar depozitele clienţilor au crescut cu 8%, până la 35,8 miliarde de lei. În contextul pandemiei de COVID-19, la data la care publicam aceste rezultate pentru anul 2019, pe fondul revizuirii în scădere a perspectivelor de evoluţie economică cel puţin pe termen scurt, suntem mulţumiţi că poziţia financiară şi capitalizarea băncii sunt la niveluri extrem de solide”, a spus Steven van Groningen.
Rata creditelor neperformante a rămas stabilă faţă de 2018, la 4,1%. Deşi profilul de risc al portofoliului de credite s-a îmbunătăţit, iar clienţii noştri au fost foarte disciplinaţi în plata ratelor, unele modificări în metodologia de provizionare au condus la un cost cu provizioanele la niveluri comparabile cu cele din anul precedent, 170 milioane de lei.
Cheltuielile operaţionale ale băncii au crescut cu 6%, an la an, ajungând la 1,35 miliarde de lei. Principalele zone de presiune asupra costurilor băncii vin din investiţiile în digitalizarea băncii, din dezvoltatea capabilităţilor tehnologice, din creşterea costului cu salariile angajaţilor, dar şi din cerinţele regulatorii, mai precis a contribuţiei la Fondul de Garantare a Depozitelor Bancare.
Procesul de digitalizare duce la schimbări profunde în bancă
2019 a fost un an marcat de mai multe lansări de soluţii digitale şi de beneficii adăugate în oferta noastră, pentru simplificarea experienţei clienţilor noştri: Flexicredit 100% online, noile aplicaţii Smart Mobile şi Raiffeisen Online, retrageri gratuite de la orice ATM al băncilor din România în Pachetul ZERO Simplu, lansarea aplicaţiilor de plată cu telefonul sau ceasul (RaiPay, Apple Pay, Garmin Pay), Smart Hour în noua aplicaţie Smart Mobile, care permite schimbul valutar lei-euro la curs BNR, dar şi o ofertă specială de refinanţare a creditelor de nevoi personale. Numărul clienţilor digitali a depăşit 700.000, iar peste 450.000 utilizează deja noile platforme digitale lansate.
Raiffeisen Bank are în portofoliu peste1,9 milioane carduri de debit pentru persoane fizice. Faţă de finalul anului 2018, numărul tranzacţiilor cu cardul de debit a crescut cu peste 23%. Numărul de tranzacţii e-commerce a înregistrat o creştere de 40%. A crescut şi numărul de carduri de credit, iar banca îşi menţine poziţia de lider de piaţa cu peste 500.000 de carduri de credit active.
Finanţare responsabilă pentru economia românească
Aria de Corporate Banking şi-a intensificat, de asemenea, eforturile pentru accesul digital al clienţilor la serviciile băncii, astfel încât gradul de digitalizare al plăţilor pentru clienţii corporate a ajuns la 97%, tranzacţiile au migrat către ATM-uri şi MFM-uri, iar în prezent 50 de agenţii ale băncii deservesc corporaţiile mari şi medii, în toată ţara.
În 2019, Raiffeisen Bank s-a implicat, în consorţiu cu alte bănci, în tranzacţii importante, finanţări acordate pentru sprijinirea unor proiecte şi investiţii locale realizate de clienţi precum: VGP Park Timişoara, MedLife sau Ameropa. Banca a acordat credite APIA pentru aproximativ 630 de firme mici şi mijlocii, iar în cadrul programului “Iniţiativa pentru ÎMM” au fost finanţate peste 770 de companii. De asemenea, banca susţine startup-urile şi fintech-urile româneşti în cadrul unor programe ca “factory by Raiffeisen Bank” (finanţări totale în 2019 de 3 milioane euro) sau “Elevator Lab”.
Raiffeisen Bank oferă clienţilor Premium cu potenţial financiar ridicat servicii şi produse prin bancher personal, precum şi acces la o ofertă integrată, adaptată nevoilor lor. Portofoliul de clienţi Premium a cunoscut o consolidare puternică, crescând cu 17% în 2019 (an la an).
Banca are unul dintre cele mai apreciate servicii de private banking de pe piaţa românească (sub brandul Friedrich Wilhelm Raiffeisen*) şi administrează active de peste 5,5 miliarde de lei pentru aproximativ 1.650 de clienţi cu averi ridicate, care accesează servicii şi produse de investiţii dedicate.
La finalul anului trecut, Raiffeisen Bank avea în portofoliu aproape 2,2 milioane de persoane fizice, peste 92.000 de IMM-uri şi 5.700 de companii mari şi medii. Totodată, avea 4.485 de angajaţi, 351 unităţi (dintre care 43 lucrează deja fără numerar), 800 ATM-uri, 300 maşini multifuncţionale (MFM-uri) şi 22.000 de POS-uri.
COMMENTS