OMV Petrom a înregistrat în primul trimestru al anului vânzări de 5,29 miliarde de lei, cu 9% mai mici decât în primele trei luni ale anului trecut, şi un profit net de 1,07 miliarde de lei, în scădere cu 19%, a anunţat compania.
Compania a raportat pentru primul trimestru din 2013 vânzări de 5,78 miliarde de lei şi un profit net de 1,33 miliarde de lei.
”Performanţa noastră financiară din T1/14 reflectă povara fiscală mai mare şi mediul de piaţă deteriorat. Cererea scăzută pe pieţele de gaze, electricitate şi combustibili, împreună cu marjele de rafinare mai mici au fost doar parţial compensate de iniţiativele de excelenţă operaţională şi management al costurilor în toate diviziile de activitate”, a declarat, într-un comunicat, Mariana Gheorghe, directorul general al OMV Petrom.
În ceea ce priveşte activitatea operaţională, OMV Petrom a crescut uşor producţia în România. „În Marea Neagră, portofoliul nostru de explorare s-a extins prin asigurarea participării la perimetrul Midia Deep. În parteneriat cu ExxonMobil, ne pregătim pentru următoarea etapă de foraj în perimetrul Neptun Deep, începând cu jumătatea anului, în timp ce platforma de foraj Ocean Endeavour este în curs de pregătire pentru operaţiunile din Marea Neagră, iar interpretarea datelor de seismică 3D este în desfăşurare”, arată Mariana Gheorghe.
Compania a produs în primul trimestru 16,36 milioane tone echivalent petrol (bep), cu 1% mai puţin decât nivelul din primele trei luni ale anului trecut, de 16,46 milioane bep. Producţia zilnică de hidrocarburi a fost de 182.000 bep, cu 1% mai mică faţă de 183.000 bep în ianuarie-martie 2013.
Producţia de ţiţei şi condensat a fost de 7,83 milioane bep, în scădere cu 2% comparativ cu 7,99 milioane bep. Producţia de gaze naturale a crescut cu 1%, de la 1,3 miliarde metri cubi la 1,31 miliarde metri cubi.
Costul de producţie a hidrocaburilor a crescut în primul trimestru cu 14%, de la 14,92 dolari pe bep, la 17 dolari. Compania arată, în comunicat, că aceste costuri au urcat în principal din cauza costurilor mai mari în România, a efectelor nefavorabile ale cursului de schimb şi a volumelor mai mici de producţie disponibile pentru vânzare.
În perioada analizată, numărul angajaţilor OMV Petrom a scăzut cu 6%, de la 20.790 la 19.509 persoane.
COMMENTS