Proiect de asistență tehnică destinat autorităților naționale de reglementare a piețelor financiare din România, Croația, Polonia și Malta

Proiect de asistență tehnică destinat autorităților naționale de reglementare a piețelor financiare din România, Croația, Polonia și Malta

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a participat, la sfârșitul săptămânii trecute, la Zagreb, la evenimentul care a marcat încheierea unui proiect de asistență tehnică destinat autorităților naționale de reglementare a piețelor financiare din patru țări (România, Croația, Polonia și Malta), în vederea implementării cadrului de finanțare durabilă.
Proiectul s-a derulat cu finanțare de la Uniunea Europeană prin programul Instrumentul de Sprijin Tehnic (IST) și în cooperare cu Direcția Generală pentru Sprijinirea Reformei Structurale (DG REFORM) din cadrul Comisiei Europene.
Comisia Europeană și-a asumat prin Pactul Verde European (Green Deal) o serie de ținte ambițioase, printre care reducerea emisiilor nete de gaze cu efect de seră cu cel puțin 55% până în 2030, comparativ cu nivelurile din 1990, și obținerea neutralității emisiilor de dioxid de carbon până în 2050. Tranziția verde presupune, în subsidiar, crearea unei economii europene moderne și competitive și buna poziționare a continentului într-un context economic european aflat în continuă schimbare.
Piața financiară non-bancară are un rol esențial în această tranziție, prin creșterea nivelului de transparență, prevenirea practicilor de greenwashing și direcționarea resurselor disponibile către activitățile economice eligibile.
Proiectul de asistență tehnică asigură creșterea capacității instituționale a ASF în domeniul supravegherii finanțelor sustenabile, prin analiza aprofundată a cadrului legislativ european, identificarea celor mai bune practici existente la nivel european, propunerea de metode de preluare și analiză a datelor și conturarea cadrului de supraveghere on și off-site. De asemenea, în cadrul proiectului au fost organizate workshopuri care au avut ca obiectiv creșterea nivelului de conștientizare a participanților la piață.
În subsidiar, integrarea principiilor finanțării sustenabile în activitățile de supraveghere curentă are rolul de a facilita identificarea timpurie a riscurilor considerate relevante din punct de vedere al durabilității și de a spori reziliența pieței de capital, sprijinind, totodată, demersurile entităților supravegheate privind implementarea propriilor politici de management al riscurilor de sustenabilitate, adecvat noilor cerințe.

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0