Proiectele de producere a energiei din surse eoliene și solare nu vor mai primi finanțare europeană în exercițiul bugetar 2014 – 2020, întrucât România și-a atins ținta privind aceste resurse, a declarat directorul general al Organismului Intermediar pentru Energie din Ministerul Economiei, Viorel Mădălin Beltechi. “În perioada 2014 — 2020, nu vor mai fi finanțate proiectele bazate pe soare și vânt, întrucât România și-a atins ținta pentru aceste resurse. Ne propunem să continuăm promovarea doar a acelor resurse care duc la echilibrarea și la îmbunătățirea sistemului energetic național, iar acestea sunt biomasa, biogazul și microhidrocentralele”, a precizat Beltechi, citat de Agerpres.
Potrivit acestuia, proiectele eoliene și cele solare sunt concentrate în anumite părți ale țării, ceea ce creează mari dezechilibre în sistem, în timp ce proiectele pe biomasă și hidro sunt amplasate în toate regiunile și pot produce energie în bandă, adică încontinuu la aceeași putere.
Oficialul ministerial a fost prezent la inaugurarea unui parc fotovoltaic de 5,4 MW în Teleorman, investiție finanțată din bani europeni. Parcul Mavrodin, dezvoltat de Solar Power Energy, este situat în în comuna Nenciulești, județul Teleorman, și a fost finanțat din fonduri europene, prin Programul Operațional Sectorial “Creșterea Competitivității Economice”, 70% din acestea fiind nerambursabile.
Potrivit legislației din sectorul energiei regenerabile, proiectele finanțate din bani europeni primesc mai puține certificate verzi, proporțional cu ajutorul primit de la UE.
COMMENTS