În perioada 29 iunie – 1 iulie 2016, s-a desfășurat la Sinaia Conferința Națională Inspiring Science Education, proiect în care SIVECO România a fost partener și coordonator naţional. SIVECO România, coordonatorul național al proiectului european Inspiring Science Education, a organizat recent la Sinaia, Conferința Națională Inspiring Science Education.
Cu această ocazie, cei mai buni profesori din România, însoțiți de elevii lor, şi-au împărtășit experiențele din cadrul proiectului Inspiring Science Education.
Simultan cu acest eveniment s-a desfășurat și Faza Națională a Concursului de proiecte experimentale ISE – în care profesorii și elevii şi-au prezentat cele mai inspiraționale proiecte științifice. Este vorba de opt proiecte câştigătoare ale locurilor întâi din fazele regionale ale concursurilor organizate în cadrul Festivalului Inspiring Science Education România la Bucureşti, Caracal, Lugoj, Luduş, Eforie Sud, Piatra Neamţ, Satu Mare şi Târgovişte şi de cele şase proiecte câştigătoare din mediul on-line. Cele mai inovative și atractive dintre aceste proiecte au fost premiate.
“Suntem fericiți că profesori români din peste 650 de școli participă activ în acest proiect, contribuind efectiv în cadrul numeroaselor experimente organizate atât la nivel național, cât și la nivel european. Rolul profesorilor în formarea cetățenilor de mâine este primordial. Prin implicarea profesorilor şi a elevilor în compețiții de tipul celor inițiate de ISE, procesul educativ devine motivant şi atractiv, iar menirea profesorilor este de a-i ghida pe elevi să realizeze propriile descoperiri științifice și de a le antrena imaginația”, declară Ana-Maria Bâldea, managerul proiectului Inspiring Science Education, din cadrul SIVECO România.
Proiectul Inspiring Science Education, în care SIVECO România este partener alături de încă 15 organizații europene, promovează științele, transformând educația din domeniul științific într-o activitate atractivă, relevantă pentru elevi. Profesorii și elevii au acces rapid la instrumente interactive de ultimă generație și la resurse digitale, chiar în sala de clasă.
În acest fel, profesorii joacă un rol central în procesul educativ. Ei stimuleză elevii în procesul de învățare prin observare și descoperire și îi determină să înțeleagă modul în care se manifestă fenomenele naturale și științifice din materii precum Științe, Tehnologie, Inginerie și Matematică, într-un mod practic și placut.
Proiectul are o importanță majoră la nivel european, deoarece permite accesarea unor instrumente interactive cu ajutorul cărora profesorii își pot realiza diverse laboratoare virtuale și scenarii relevante pe care să le utilizeze la clasă, încurajează colaborarea între școli atât la nivel național, cât și la nivel european, oferă aplicații eScience ce pot fi integrate cu activități extra-curriculare, cum ar fi excursii în centre științifice și vizite virtuale la centre de cercetare.
Inspiring Science Education (www.inspiringscience.eu) este un proiect european de cercetare demarat în 2013, ce se implementează în 5.000 de școli primare și secundare din 15 țări ale Uniunii Europene.
SIVECO România dezvoltă şi exportă soluții IT şi proiecte de consultanță cu valoare adăugată ridicată către țări din Comunitatea Europeană, Orientul Mijlociu, Africa de Nord şi spațiul Comunității Statelor Independente.
SIVECO România este specializată în execuția de proiecte informatice complexe şi de mare amploare pentru educație, sănătate, agricultură, instituții vamale, organizații europene, firme private, instituții publice, fiind și singura firmă românească de software care derulează proiecte cu organisme centrale ale Comisiei Europene. De-a lungul celor peste 24 de ani de existență, compania a fost recompensată cu peste 200 de premii interne şi internaționale.
COMMENTS