Promovarea patriotismului economic: soluție providențială sau manipulare populistă

prof.univ. dr.Mircea Coșea

În contextul rotației la guvernare între PSD și PNL s-a vorbit cu insistență despre intenția noului prim ministru, în persoana președintelui PSD, de a-și pune la baza guvernării sale principiul patriotismului economic.

Evident, ar fi o intenție bine primită de către o mare parte a populației care a început să fie deranjată de prezența capitalului străin și de modul imperativ în care Uniunea Europeană impune unele directive care s-au dovedit a nu fi favorabile economiei românești. Episodul Schengen ca și cel al refuzului OMW de a plăti integral taxa de solidaritate a accentuat opinia conform căreia ”străinătatea”  nu este corectă cu românii pe care ,în multe cazuri, i-a înșelat, i-a furat sau chiar i-a sărăcit. Unele poziții radicalizate exprimate pe social media au perorat chiar chemări la acțiuni directe de naționalizare a unor companii străine din domeniul energiei, resur­selor naturale și forestiere.

Într-o astfel de situație pare a fi normală aderența unei importante părți a populației și a clasei politice la ideea trecerii la măsuri de patriotism economic în sensul în care interesul națiunii române ar deveni prioritar în orice relație cu capitalul și investițiile străine și ar conduce la o poziție mult mai ”națională” în relația cu instituțiile europene.

Totuși, apare o întrebare cheie: cum intenționează decidenții politici să treacă de la vorbe la fapte? Cum concep politici sau măsuri economice de promovare a patriotismului economic, adică trecerea de la un sentiment la acțiune?

Problema patriotismului economic nu este nouă și nici nu este expresia originalității politicii românești.

Patriotismul economic apare ca un element constitutiv al patriotismului, pe care filozoful Emil Durkheim (1890) l-a definit ca fiind „setul de idei și sentimente care atașează individul de un anumit stat”. Se  consideră că patriotismul economic este sentimentul împărtășit de toți sau de unii dintre actorii unei țări, cum ar fi administrațiile publice centrale, autoritățile locale, consumatorii sau întreprinderile, de a aparține unui sistem economic și/sau social național a cărui durabilitate trebuie asigurată. Acest sentiment de apartenență la un spațiu economic și social comun poate duce la apariția unei obligații morale în rândul multor actori de a sprijini și promova anumite activități naționale, uneori chiar în detrimentul propriilor interese. Este acest patriotism economic la care apelează politicienii, atunci când interesele economice fundamentale ale țărilor lor li se par amenințate de deciziile actorilor străini, fie că este vorba de guverne, instituții internaționale sau companii străine. Un apel la patriotism economic a fost lansat în Franța de Dominique de Villepin într-o conferință de presă în iulie 2005, în urma zvonurilor despre o posibilă ofertă de preluare de către capitalul american a companiei Danone. S-a clamat necesitatea apărării flagship-urile industriei franceze amenințate de multina­ționalele străine.

Dacă se intenționează transformarea patriotismului economic în principiu de bază al programului de guvernare, atunci ar trebui date  unele precizări deoarece patriotismul economic este un concept care nu are o referință teoretică foarte clară în rândul economiștilor. Prin urmare, este deschis la interpretări diferite care trebuie să fie distinse. Nu există un singur model de patriotism economic, ci trei concepții care au fiecare propria coerență: acestea sunt modelele de inspirație mercantilistă, listiană (Friedrich List) și keynesiană.

Patriotismul economic, dezvoltat de mercantiliștii industriași în secolul al XVII-lea, este concretizat printr-o forma specifica de intervenție a statului in domeniul economic, fie ca este vorba de stimulent sau de cadrul de reglementare. Acest patriotism necesită apariția unui stat puternic și cuceritor, capabil să stabilească alegeri strategice menite să-și dezvolte industria. De fapt, mercantilismul industriaș postulează că puterea politică și economică a țării se bazează pe o industrie puternică și independent. Autoritățile publice trebuie să finanțeze fabricile, să reglementeze producția (crearea de fabrici de stat, societăți comerciale etc.) și să controleze strict calitatea produselor prin impunerea unor standarde de fabricație. Utilizarea tehnicilor și a lucrătorilor străini cu înaltă calificare este favorizată în sectoarele în care industria a rămas în urmă. Acest industrialism de stat este însoțit de o protecție rațională a vămilor care favorizează importul de materii prime necesare industriei interne și exportul de produse fabricate. Obiectivul său nu este doar de a face țara puternică, ci și de a promova apariția unui excedent în balanța comercială pentru a crește, dintr-o perspectivă mercantilistă, stocul de metale prețioase (aur și argint), abundența monetară favorizând finanțarea industriei. Susținătorii actuali ai unui astfel de patriotism economic nu ezită să privească spre mercanti­lismul industrialist pentru rețete sau chiar referințe cu adevărat intervenționiste. Acestea pledează pentru o nouă formă de politică industrială și, odată cu aceasta, pentru intervenția unui stat capabil să creeze norme și proceduri favorabile exprimării inițiativei industriale .

Patriotismul de inspirație listiană are trei obiective: crearea protecționismului educa­țional, consolidarea sentimentului de apar­tenență națională și înființarea unui stat care să fie un dezvoltator și catalizator al energiei. List acordă importanță sentimentului de apartenență națională ca motiv colectiv de dezvoltare. Potrivit acestuia, cetățenii sunt membri ai unei „asociații naționale” și, ca atare, împărtășesc un set de valori și moșteniri și sunt fondatorii unei viziuni pentru viitor. List este convinsă că procesul de industrializare necesită intervenția activă a guvernului, care singur poate coordona energiile necesare, poate defini regulile jocului național, poate supraveghea interacțiunea diferiților actori și poate federaliza energiile multiplelor părți interesate în serviciul interesului național și al dezvoltării economice. Astfel, patriotismul economic dezvoltat de List pe baza dimensiunii colective a națiunii și ținând cont de interesul generațiilor viitoare se încadrează în aria conceptului de  dezvoltarea durabilă.

Patriotismul de inspirație keynesiană este împărțit în trei principii: independența politicilor economice naționale, supremația finanțelor naționale și posibilitatea reconcilierii justiției sociale cu eficiența economic.

Primul principiu este consolidarea inde­pendenței politicilor economice naționale, care trebuie să aibă un singur obiectiv, acela de ocupare integrală a forței de muncă. Pentru a combate șomajul printr-o „politică de interes autonom” și „investiții naționale”, statul trebuie să se elibereze de constrângerile mișcărilor de capital. În această privință, Keynes a susținut că „dacă scurgerea de capital ar putea fi evitată, politicile interne ar fi mai ușor de determinat”. Este clar că necesitatea de a menține rata dobânzii ridicată pentru a evita o astfel de scurgere de capital poate reduce dezvoltarea investițiilor. În plus, o politică de susținere a cererii necesită o anumită autonomie a economiei naționale, astfel încât cererea stimulată de acțiunea statului să nu se traducă în importuri.

În conformitate cu cel de-al doilea principiu, finanțelor naționale ar trebui să li se acorde întâietate. Keynes a denunțat partici­parea capitaliștilor străini la corporațiile naționale. Potrivit acestuia, aceștia vizează mai mult realizarea câștigurilor de capital prin vânzarea de titluri de valoare pe o a doua piață decât sustenabilitatea unei afaceri.. Keynes pledează pentru o finanțare preponderent națională. Un citat din articolul său din 1933 despre autosuficiența națională face lumină asupra convingerii sale profunde cu privire la acest subiect: „Să producem acasă ori de câte ori este posibil în mod rezonabil și practic și, mai presus de toate, să ne asigurăm că finanțarea este o prioritate națională”.

Conform celui de-al treilea principiu adoptat de Keynes, este necesar să se recon­cilieze justiția socială și eficiența economică, protejând în același timp capitalismul național. Keynes afirmă: „Problema politică a umanității este de a reconcilia trei lucruri: o performanță economică mai bună, justiție socială și libertate individuală”. Potrivit acestuia, politica de redistribuire a veniturilor este compatibilă cu o politică de susținere a cererii. Impozitarea care corectează inegalitatea veniturilor este o modalitate eficientă de a crește consumul național. Prin favorizarea gospodăriilor cu venituri mici a căror tendință de consum este, prin urmare, ridicată, o politică redistributivă ar trebui să facă posibilă revigorarea activității economice. O astfel de măsură este corectă și eficientă. În acest sens, Keynes scrie : „În ceea ce privește tendința de a consuma, statul va fi determinat să exercite o influență călăuzitoare asupra sa prin politica sa fiscală, prin determinarea ratei dobânzii și poate și prin alte mijloace”.

Reiese că patriotismul economic dezvoltat de Keynes permite statului să recâștige o marjă de autonomie în strategia sa politică națională în scopuri sociale.  Dimensiunea ecologică a dezvoltării durabile este, de asemenea, menționată, atunci când Keynes clarifică faptul că consolidarea autosuficienței naționale nu ar trebui, totuși, „să fie văzută ca un ideal în sine, ci ca un mijloc de a crea un mediu în care alte idealuri pot fi urmărite în mod convenabil și în siguranță”. 

La sfârșitul acestei analize a concepțiilor istorice ale patriotismului economic (mercan­tilist, listian și keynesian), este necesară o observație. Cele trei abordări au în comun controlul capitalurilor străine și rolul central al statului în protejarea intereselor naționale. Patriotismul economic, care se manifestă adesea prin măsuri protecționiste, dar care nu ar trebui să fie asimilat cu acesta din urmă, urmărește să contribuie, prin punerea sa în aplicare, la dezvoltarea economică să asigure securitatea cetățenilor și chiar să devină un instrument menit să promoveze puterea industrial, fluxul comercial și financiar al unei țări. Fie că este vorba de mercantilist sau listian, scopul său este de a oferi națiunilor, mai presus de toate, o autonomie suficientă pentru a le permite să-și formuleze liber strategia de dezvoltare. Inspirată de keynesiană, aceasta constă, pentru state, în punerea în aplicare a unei politici economice bazate pe suveranitate socială, dar și, într-o măsură mai mică, pe mediu.

Această sumară trecere istorică în revistă a  patriotismului economic arată nu doar un grad înalt de complexitate conceptual dar și enorme dificultăți de aplicabilitate în contextual necesi­tății unei puternice voințe politice și eficiență instituțională.

Din aceste motive consider că promovarea în eventuale programe de guvernare a principiului patriotismului economic trebuie să beneficieze de existența unor serioase studii și negocieri de obținere a unui consens politic pe termen mediu și lung. O astfel de abordare ar putea fi considerată oportună în actualele condiții economice și sociale ale României. În caz contrar, dacă patriotismul economic va fi folosit doar pentru valorificarea electorală a  unor nemulțumiri conjuncturale, el nu va fi nimic altceva decât  un mijloc de manipulare populistă.