Propunere legislativă: 51% din carnea, legumele şi fructele din supermarket să fie româneşti

busy-supermarket-18327824Senatorul PSD de Suceava Ovidiu Donţu a depus marţi, la Biroul Permanent al Senatului, o propunere legislativă prin care să se instituie obligaţia ca 51% din carnea, legumele şi fructele comercializate în supermarketuri să fie din producţie românească. În caz contrar magazinele urmând a fi amendate cu 25.000-50.000 de lei, iar obligaţia ar intra în vigoare la şase luni de la publicarea legii adoptate, conform Mediafax.

Astfel, se completează Legea 321/2009 privind comercializarea produselor alimentare, prin introducerea unui capitol referitor la obligaţiile speciale ale comercianţilor de tip cash&carry, supermagazin sau hipermagazin, astfel încât aceştia să aibă obligaţia să achiziţioneze minim 51% din produsele carne, legume şi fructe din producţia românească..

Prin derogare, în lunile de iarnă, decembrie-februarie, legumele şi fructele din import pot reprezenta 70% din ofertă.

În expunerea de motive, senatorul Ovidiu Donţu arată că, prin instituirea acestor obligaţii, se asigură premisele pentru accesul facil pe piaţa de desfacere al producătorilor naţionali, al celor zonali sau locali care pot furniza astfel de produse.

El precizează că a văzut în unele astfel de magazine standuri speciale cu produse româneşti, semnalizate corespunzător, în general fiind produse de mărci satelitare lanţului respectiv de magazine, iar preţurile erau mai mici decât cele ale produselor unor mărci mai cunoscute.

„Consider că un produs românesc din categoriile menţionate, certificat sanitar, conferă un plus de garanţie pentru clientul care caută un produs proaspăt, cât mai natural, şi pentru care faptul că provine din ţara sa constituie un criteriu în plus în alegerile făcute. Astfel, se va stimula producţia, se vor putea crea locuri de muncă, vor creşte încasările la buget şi cetăţeanul va şti că va găsi tot timpul în hipermarket, de exemplu, un măr românesc şi nu doar unele aduse din import”, menţionează senatorul PSD Ovidiu Donţu.

El arată că în acest caz a propus cota de 51% pentru a nu se putea considera demersul său o imixtiune în iniţiativa privată, în dreptul întreprinzătorilor particulari de a dispune de propria politică de marketing şi de aprovizionare a magazinelor.

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0