Cea mai veche bancă din România a ajuns la cea de-a 150-a aniversare. E un eveniment ce merită cu prisosinţă detaliat, motiv pentru care i-am solicitat un interviu având ca temă trecutul, prezentul şi viitorul CEC Bank preşedintelui acestei instituţii, Radu Graţian Gheţea.
Preşedintele CEC Bank ne-a declarat că instituţia pe care o păstoreşte urmăreşte o reţetă sigură, ce constă în finanţarea IMM, agriculturii, administraţiei publice locale şi cofinanţarea proiectelor care utilizează fonduri europene. Respectabilul bancher explică de ce sistemul de „universal banking” ar trebui să funcţioneze în continuare şi e de preferat să se evite orice tip de separare.
Ce a reprezentat această bancă, prima instituţie financiară din România, pentru formarea economiei ţării?
Fiind vorba despre o perioadă venerabilă, ce se întinde peste un secol şi jumătate, sunt necesare mai multe precizări. Eu nu ştiu dacă toată lumea cunoaşte anumite date din istoria României şi istoria noastră, pentru a putea face şi nişte legături. Casa de Depuneri şi Consemnaţiuni s-a înfiinţat în anul 1864. Trebuie precizat însă şi contextul. În 1859 avea loc Unirea Principatelor Române, iar statul modern român începea să se cristalizeze. Erau ani decisivi pentru făurirea unui stat modern. Aceea a fost perioada în care instituţii fundamentale ale statului precum Armata, Justiţia, Senatul şi Curtea de Conturi au luat fiinţă. Avea loc în acel moment un val de reforme pe care statul român le începea cu un important sprijin din partea statului francez.
Să nu ne facem iluzia că am primit chiar totul gratuit. Acest ajutor a fost acordat pentru emanciparea ţării noastre, dar cu un anumit interes. Miza o constituiau gurile Dunării, punct strategic pe care şi-l doreau, de foarte mult timp, atât Franţa, cât şi Anglia. Tot în această perioadă a fost amenajat şi Canalul Sulina, pentru a permite vaselor maritime să ajungă la Brăila şi Galaţi.
În perioada domnitorului Alexandru Ioan Cuza, la cârma ţării erau oameni destoinici precum Mihail Kogălniceanu, mâna dreaptă a acestuia. Acesta a avut un rol deosebit în a pune pietrele de temelie ale instituţiei noastre, ce s-a dorit a fi o Casă de Economii şi Consemnaţiuni cu capital de stat. Iar acest lucru s-a menţinut până în zilele noastre. Pentru România, apariţia Casei de Economii şi Consemnaţiuni a pus în practică o modalitate prin care economiile populaţiei să poată fi colectate într-o singură instituţie. Mai mult, într-o proporţie foarte mare, banii erau folosiţi pentru finanţarea statului. Iar fenomenul acesta a dăinuit până la momentul 2007.
Aşadar, era un instrument deosebit de important pentru finanţarea dezvoltării statului român…
Cu siguranţă, banii depuşi la CEC sub formă de economii şi depozite au luat destinaţia finanţării statului român. Dar nu e o noutate pentru nimeni. Toate statele din lume au avut o asemenea bancă de economii, instituţii ce au acoperit nevoia de lichiditate la un anumit moment. Instituţia noastră a făcut acest lucru în mod constant, însă cu intensităţi diferite în funcţie de nevoile statului.
În prezent, România are la dispoziţie şi alte surse din care se poate împrumuta cu sume mai consistente, cum ar fi, spre exemplu, instituţiile financiar-bancare internaţionale.
Referindu-ne strict la momentul actual, nevoia de finanţare a statului nu este foarte mare, iar banca a trebuit să-şi găsească o altă nişă.
Momentul de cotitură a venit în 2007…
Începând cu anul 2007, CEC Bank a devenit o bancă comercială universală, care poate face oricând atragere de depozite şi plasare în titluri de stat sau, cum face acum, atragere de depozite şi plasare de credite. Atragerea de depozite, însă, rămâne în continuare sursa principală de fonduri cu care banca lucrează. Am auzit de multe ori ideea că „activele au crescut datorită creditelor acordate”. Este greşit! Banca îşi creşte activele prin atragerea de resurse, în primul rând. Nu poţi creşte cota de piaţă în ceea ce priveşte activele, prin creditare, ci prin atragerea de depozite şi plasamente. De-a lungul anilor, instituţia noastră a avut foarte mult timp o singură modalitate de a susţine economia, prin cumpărarea de titluri de stat. Acum are valenţă de bancă comercială şi ne concentrăm mai mult pe plasamente în credite decât în titluri de stat, pentru că este cerere mai mică, iar dobânzile sunt destul de reduse. Toată această realitate este o notă bună pentru statul român, privită prin prisma faptului că reuşeşte să se împrumute mai ieftin, în beneficiul cetăţeanului. Însă plasamentele în titlul de stat nu mai sunt o afacere pentru nicio bancă. Şi reîntorcându-ne la ceea ce spuneam la început, se demonstrează astfel că decizia de a transforma Casa de Economii şi Consemnaţiuni într-o bancă comercială universală a fost una bună. Iar motivaţia era una simplă, în condiţiile în care piaţa de real estate a căzut atât de mult. Nouă nu ne rămâneau decât două variante: fie să plasăm economiile în titluri de stat, fie să ne axăm pe credite pentru locuinţe. Creditele pentru locuinţe au cunoscut un recul puternic începând cu 2008-2009, iar piaţa titlurilor de stat a scăzut atât de mult încât nici nu mai poţi plasa profitabil banii atraşi de pe piaţă.
Statutul de bancă universală deschidea mult mai multe fronturi…
Aşa este. În condiţiile în care primele două nu mai ofereau satisfacţii, am ales o a treia variantă: creditarea pentru IMM, agricultură şi alte proiecte care duc către menţinerea şi creşterea numărului de locuri de muncă. De altfel, aşa stă scris şi în misiunea noastră! Clienţii care atrag fonduri de la instituţiile europene şi administraţiile publice locale sunt în targhetul nostru, fiind alături de ei tot timpul şi acordându-le cofinanţare.
Credeţi că ar fi fost mai bine dacă schimbarea din anul 2007 ar fi avut loc cu trei, patru ani înainte?
Dacă procesul demarat în 2007 era început cu circa trei, patru ani mai devreme, cu siguranţă că ar fi fost mult mai bine, pentru că am fi prins şi noi boom-ul. Nu sunt împotriva ideii că această bancă, la un moment dat, va putea avea şi un alt partener în afară de stat. Spun asta întrucât probabil că dacă nu s-ar fi pierdut acea perioadă de doi ani în care s-a încercat privatizarea şi care a ţinut banca pe loc, am fi fost mai departe acum, cu siguranţă. În acel timp, banca nu a avut nişte planuri de dezvoltare, aşteptând, în mod natural, ca noul proprietar să decidă care vor fi direcţiile de urmat. Perioada aceea a fost una de stagnare! Dacă am fi devenit mai devreme bancă universală, probabil că CEC Bank ar fi evoluat mult mai mult. La reţeta câştigătoare se putea adăuga şi un alt ingredient: varianta vânzării unui pachet de 15% către un terţ, cum ar fi IFC. Eu n-am exclus niciodată posibilitatea ca în acţionariatul acestei bănci să fie nu numai statul, ci şi instituţii financiare bancare internaţionale de genul IFC, BERD etc. Dar nu e uşor să-i atragi în acţionariat. Astfel de instituţii au nişte restricţii – ele nu pot participa la capitalul unei companii decât dacă aceasta urmează să se privatizeze, iar statul român a susţinut întotdeauna că nu doreşte asta. Pentru noi însă ar fi fost un lucru benefic, pentru că ar fi adus know-how, capital şi guvernanţă corporatistă.
Dezvoltarea unei bănci presupune capital. A avut CEC Bank suficient capital la dispoziţie pentru a se dezvolta cum se cuvine?
S-a tot discutat de-a lungul anilor despre majorarea capitalului acestei bănci. Noi am ajuns la o majorare a capitalului prin reinvestirea profitului realizat, circa 112 milioane de euro în ultimii şapte ani. Majoritatea băncilor din România au fost obligate să facă o majorare de capital, însă noi nu. La un moment dat, pentru bugetul lui 2009, s-a prevăzut o majorare de un miliard de lei. Din păcate, nu s-a realizat ce se propusese. Ne-au fost stricate planurile şi fuziunile şi de către preluările de portofolii de la alte bănci.
Am fi putut mult mai mult dacă am fi avut resursă de capital care să ne permită acordarea de credite într-o manieră mai agresivă. Oricum, noi creştem mai rapid decât piaţa. În ultimii doi ani, CEC Bank a avut creştere în ceea ce priveşte creditarea. În primele nouă luni aveam o creştere de 8%, în timp ce pe sistemul bancar era o scădere de 4%. Ne dezvoltăm atât de bine pentru că acoperim întreaga ţară cu o reţea modernă de unităţi bancare. Ne orientăm către toate programele guvernamentale şi vrem să demonstrăm capacitatea de bancă comercială universală, însă ne împiedică lipsa capitalului. Aşa cum vă spuneam şi mai devreme, spre fericirea românilor, la plasamentele în titluri de stat, dobânda este foarte mică. Însă nu pot să nu remarc faptul că nu este nici o afacere să fac asta ca bancher şi că trebuie să caut alte plasamente.
Chiar dacă multe sunt lucruri cunoscute, la un moment de bilanţ, cred că e necesar să sintetizaţi şi care au fost principalele schimbări ale băncii de la momentul 2007 până în prezent.
Principalele schimbări s-au referit la două mari categorii. Una dintre ele şi cea mai importantă a fost mentalitatea oamenilor, care tradiţional erau consideraţi doar funcţionari bancari. Am reuşit să facem o simbioză între angajaţii CEC şi respectiv oamenii aduşi din alte bănci comerciale. Am dat mereu tonul şi am solicitat să existe un climat de cooperare între aceste categorii. S-au creat echipe: la nivelul centralei avem o echipă profesionistă, unde n-am simţit niciodată rivalităţi ancestrale. La fel se întâmplă şi în celelalte unităţi din teritoriu, unde sunt echipe mixte. Am investit atât bani, cât şi foarte mult timp, pentru ca angajaţii să fie pregătiţi profesional şi să se agreeze. Şi este vorba despre 6.000 de oameni, un activ deloc uşor de gestionat. Schimbarea imaginii a 1.000 de unităţi nu a fost nici ea simplu de făcut. Nu este vorba doar de design, ci şi de echipamente, sisteme de securitate, încălzire, iluminat ş.a. Recapitulând: mentalitate nouă, imagine nouă. Dar mai trebuie ceva, nu? A avut loc şi o schimbare la nivelul produselor şi serviciilor. Trebuia să ne asigurăm că avem şi fluxurile şi oamenii pentru a acorda produsele şi serviciile potrivite.
În această bancă, după cum spuneam, decenii întregi s-au atras bani de la populaţie pe carnetele de economii şi au fost plasate în trezoreria statului sau în credite pentru locuinţe. Mai existau şi conturile deschise de asociaţiile de locatari. Acestea nu erau folosite însă pentru a face operaţiuni: asociaţiile doar îşi ţineau disponibilităţile temporare şi obţineau o dobândă.
În cei şapte ani de când am început procesul de schimbare a principalului obiect de activitate al băncii am reuşit să facem profit în mod constat. Că a fost mai mare, că a fost mai mic, important este că am încheiat toate bilanţurile pe plus. Cele 112 milioane de euro – suma care a majorat capitalul – au rămas după plata impozitelor, după ce s-au făcut rezerve etc. În realitate, profitul realizat de această instituţie a fost mult mai mare.
Ne mândrim că nu am avut, din 2007 până astăzi, nici un an în care să ne lipsească profitul, pentru că ne-am creat o imagine de bancă comercială competitivă. Nu suntem încântaţi când mergem la o licitaţie şi vedem că mai sunt opt bănci, ci doar atunci când şi câştigăm licitaţia. Şi se întâmplă foarte des, în cadrul licitaţiilor, ca un client să ne aleagă pentru că ne consideră mai buni din punct de vedere al preţului şi/sau al calităţii. Chiar dacă suntem banca statului, avem un procent mic de companii de stat care sunt clienţii noştri, iar aceasta se datorează faptului că ele nu au cei mai buni indicatori financiari. În schimb, lucrăm foarte mult cu IMM. Din portofoliul nostru de credite, două treimi sunt acordate persoanelor juridice, iar dintre acestea, 42% sunt credite acordate IMM, 10% autorităţilor publice locale, iar restul până la 67% sunt credite acordate corporaţiilor. Apetitul nostru de creditare nu este deloc dirijat într-o anumită direcţie. Suntem deschişi către mai multe domenii.
Cum arată viitorul CEC Bank?
În primul rând, banca trebuie să-şi păstreze statutul de bancă comercială universală. Misiunea noastră nu a suferit mari modificări, iar în prezent urmărim finanţarea cu prioritate a IMM, agriculturii, administraţiei publice locale şi cofinanţarea acelor proiecte care utilizează fonduri europene. Pentru specificul nostru, noi credem că un client bancabil în România este cel care lucrează chiar în aceste domenii. Aceasta cred că este direcţia pe care şi-o doreşte orice bancă în acest moment. Este singura care, în cazul României, îţi asigură posibilitatea de creştere şi de implicare mai puternică în economia naţională.
Au fost mereu discuţii privind necesitatea întoarcerii la separaţia băncilor de investiţii de băncile universale, pe criteriul riscului de plasament. Cum vedeţi viitorul?
Istoria recentă ne-a arătat că este foarte bine să avem bănci universale. Am participat recent la Consiliul de Administraţie al Federaţiei Europene a Băncilor, iar acolo s-au dezbătut pe larg viitorul banking-ului european, reforma sistemului bancar şi teoria conform căreia în bănci ar trebui separate partea de retail, respectiv partea de investment banking. Sunt destui cei care consideră că ar trebui să se facă o separare foarte clară, care să asigure o protecţie la nivelul persoanelor fizice şi al IMM împotriva crizei.
Poziţia Federaţiei Europene a Băncilor a fost una de contestare constructivă a acestei opinii, în sensul că trebuie explicat celor care promovează această idee că modelul de universal banking ar trebui să funcţioneze în continuare pentru a asigura posibilitatea deservirii corespunzătoare a oricărei ramuri economice şi a oricărei cerinţe, indiferent de intensitatea cu care apar. Aşadar, băncile trebuie să fie pregătite pentru orice. Însă dacă le separi prea mult, e posibil ca, la un moment dat, o bancă specializată pe un anumit sector să nu aibă piaţă.
Au existat şi idei privind transformarea CEC Bank într-o bancă de investiţii a statului român…
Vizavi de unele sugestii care susţin ideea ca banca noastră să devină una de investiţii, aceasta ar fi, în opinia mea, o abordare greşită. Oare cea mai mare bancă având structură de retail din România ar trebui să se transforme într-o bancă de investiţii? De unde am mai avea resursă, dacă ar trebui să închidem cele aproape 1.100 de unităţi, pentru că ele nu şi-ar mai găsi rostul într-o bancă de investiţii! Sugestia mea pentru cei care propun acest lucru ar fi ca mai întâi să avem o discuţie la nivelul BNR, la nivelul acţionarilor (Guvern şi Ministerul de Finanţe), iar apoi să clarificăm care este intenţia. După astfel de discuţii ne putem lămuri în ce măsură o bancă de 150 de ani, care a fost o bancă de retail, funcţie păstrată şi căreia i-a fost adăugată apoi partea de corporate, ar trebui transformată într-o bancă de investiţii. Avem peste 6.000 de salariaţi, peste 3 milioane de clienţi şi peste 1.000 de unităţi, aşadar o expunere sentimentală foarte puternică. Simplele discuţii din presă pe această temă nu au folosit nimănui. Înainte de a se dezbate în presă subiecte de acest gen, i-aş invita pe cei îndrituiţi să se pronunţe la o discuţie pe tema în cauză. Acţionarul este statul român, aşa că el ar trebui să dezbată, împreună cu BNR, ministrul finanţelor şi guvernul. Se simte imperios nevoia prezenţei unor oameni care au informaţia şi experienţa necesară pentru a dezbate acest subiect. Noi, cei din conducerea băncii, putem aduce nişte argumente, iar când se va decide, atunci să se facă public dacă există în plan demersuri în acest sens. La nivelul autorităţilor este bine ca aceste exprimări să fie mai reţinute, pentru că nu fac bine nimănui.
COMMENTS