Raiffeisen Asset Management administrează active de 5,7 miliarde de lei

Raiffeisen Asset Management administrează active de 5,7 miliarde de lei

RAM

Raiffeisen Asset Management a obţinut în 2014 venituri din administrarea investiţiilor de peste 70 milioane lei, cu 29,6% mai mult faţă de cei 54 milioane lei în 2013.

De asemenea profitul brut obţinut a fost de 29 milioane lei în 2014, cu 36% peste nivelul de 21,3 milioane de lei din 2013.

Rezultatele companiei reflectă creşterea volumului de activitate prin majorarea valorii de piaţă a activelor, precum şi a sumelor noi atrase de la clienţi. Activele în administrare au crescut cu peste 1,1 miliarde de lei în 2014, depăşind echivalentul a 5,7 miliarde lei la sfârşitul anului.

Pe lângă subscrierile în fondurile cu plasamente în instrumente purtătoare de dobândă, interesul pentru fondurile cu capital protejat, care plasează o parte din active în acţiuni, a crescut semnificativ. Aproximativ 20% din subscrierile nete au mers în această direcţie, iar dintre fondurile cu plasamente în acţiuni, Raiffeisen Confort a fost cel care a atras cele mai mari intrări nete din piaţa românească în 2014. Strategia investiţională,care permite participarea la creşterea pieţei de acţiuni, dar şi protecţia capitalului în cazul scăderii cotaţiilor acţiunilor este disponibilă şi în valuta prin intermediul fondului Raiffeisen Confort Euro, al doilea cel mai bine vândut fond cu componenta de actiuni din România în 2014.

Rezultatele anului financiar 2014 confirmă că acoperim o nevoie care devine din ce în ce mai importantă pentru clienţi – planificarea financiară. Utilizarea fondurilor cu capital protejat (Raiffeisen Confort şi Raiffeisen Confort Euro) sau a fondurilor cu plasamente diversificate (Raiffeisen Benefit), arată că se pot obţine randamente atractive în condiţiile asumării unui risc moderat. Am reuşit să ne adaptăm nevoilor şi cerinţelor clienţilor noştri, dar şi condiţiilor pieţelor. Facem plasamentele ţinând cont de profilul de risc al fiecărui client, perioadele de deţinere cresc, iar în aceste condiţii rezultatele nu întârzie să apară.” a declarat Mihail Ion, Preşedintele Raiffeisen Asset Management.

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0