Raiffeisen Bank a inaugurat Centrul Operaţional Braşov

piatabancara2

Raiffeisen Bank a inaugurat oficial Centrul Operaţional Braşov, aflat pe Platforma Tractorul, la Coresi Business Park. Pe parcursul anului 2012 şi în 2013 au fost transferate de la Bucureşti o serie de activităţi operaţionale: procesarea tranzacţiilor, a popririlor, activităţile specifice de call center, analiza şi administrarea creditelor persoane fizice şi colectarea creditelor. În prezent la Centrul Operaţional Braşov al Raiffeisen Bank lucrează aproape 600 de oameni.

„Deschiderea Centrului Operaţional Braşov a fost o decizie strategică a băncii. Ne-am propus să eficientizam costurile şi în acelaşi timp să simplificăm procesele operaţionale. Am analizat mai multe posibile locaţii şi am ales Bra;ovul în primul rând datorită calităţii forţei de muncă, dar şi a localizării geografice. Esenţial a fost să facem acest transfer treptat, în aşa fel încât indicatorii de calitate pe care îi monitorizăm strict să se menţină cel puţin la acelaşi nivel”, a declarat Carl Rossey, Vicepreşedinte Operaţiuni şi IT.

„Centrul Operaţional Braşov este unul dintre cele mai importante proiecte ale echipei Raiffeisen Bank în ultimii ani şi sunt bucuros că este unul de succes. A fost un efort susţinut timp de 18 luni al echipei de proiect, dar şi al colegilor care au asigurat transferul de cunoştinţe, al celor din IT. De asemenea am acordat cea mai mare atenţie procesului de recrutare, pentru că oamenii pe care i-am ales sunt factorul numărul 1 de succes. În acest proiect succesul înseamnă să fim mai eficienţi şi în acelaşi timp să furnizăm clienţilor servicii de o calitate îmbunătăţită. Un asemenea proces nu este niciodată finalizat şi am creat o întreagă infrastructura care să ne permită îmbunătăţirea continua”, a spus Steven van Groningen, Preşedinte &CEO Raiffeisen Bank

Proiectul de dezvoltare a Centrului Operaţional Braşov a fost demarat la începutul anului 2012, amenajarea  celor  3500 m2 că spaţii de birouri, săli de întâlniri, de training, de relaxare şi de servicii s-a făcut foarte repede, la 1 septembrie fiind inaugurat corpul B al Centrului. Din acel moment dimensiunea echipelor de la Braşov, precum şi activităţile relocate au crescut rapid. Acum, aici lucrează aproape 600 de oameni în cele patru departamente ale centrului. O parte dintre angajaţi au fost relocati din sediul central din Bucureşti (6%), iar restul au fost angajaţi direct în Braşov. Efortul înfiinţării şi mutării activităţilor în Centrul Operaţional a fost unul mare atât din punct de  vedere al recrutării –  peste 8500 CV-uri primite şi peste 2000 de interviuri de angajare  – , cât şi din punct de vedere logistic şi IT pentru pregătirea celor aproape 600 posturi de lucru.

„Clienţii Raiffeisen Bank nu au fost deloc afectaţi de relocarea activităţilor din Bucureşti în Braşov şi acesta a fost unul dintre obiectivele principale. Pe de altă parte, acesta mutare ne-a permis să reevaluăm procese, să simplificăm şi să standardizăm activităţile care s-au relocat la Braşov. Acest lucru înseamnă pe termen lung costuri mai mici pentru bancă şi creşterea eficienţei pe angajat”, a adăugat Carl Rossey.

Raiffeisen Bank investeşte continuu în managementul performanţei şi în dezvoltarea angajaţilor săi. O treime din cei aproximativ  5.800 angajaţi din toată ţara au vârsta până în 30 ani (vârsta medie este de 36 ani). Banca a dezvoltat o serie de programe de instruire destinate tinerilor: stagii de practică, programul Raiffeisen Trainee, programe de training etc. Aproximativ o treime din cei 600 angajaţi ai Centrului Operaţional Braşov sunt studenţi sau masteranzi, angajaţi full-time sau part time. Pentru fiecare poziţie şi fiecare angajat există o schemă de promovare, o harta de carieră şi de asemenea, programe de instruire specifice postului.

 

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 1