Raiffeisen Bank S.A. a plasat cu succes vineri, 25 noiembrie, o nouă emisiune de obligațiuni corporative în lei, fiind a patra emisiune de obligațiuni senior nepreferentiale din cele sase emisiuni de obligatiuni eligibile ale băncii. Emisiunea de obligațiuni a fost adresata investitorilor instituționali și a atras aproximativ 369 milioane lei cu o maturitate de 5 ani, la un cupon fix de 8,817%, respectiv 1,2 p.p. peste randamentul titlurilor de stat în lei de referinta, cu aceeași maturitate. De asemenea, obligațiunile urmează să fie incluse în baza de fonduri proprii și datorii eligibile ale băncii, după aprobarea Băncii Naționale a României și vor fi listate atât la Bursa din Luxembourg (LuxSE) cât și la cea de la București (BVB).
Fondurile atrase vor fi utilizate pentru finanțare proiectelor sustenabile, conform criteriilor de eligibilitate descrise în Cadrul pentru Obligatiuni Sustenabile al băncii (link aici). Minim 50% din fonduri vor fi direcționate pentru finanțarea de proiecte sociale – finanțarea intreprinderilor mici si mijlocii din regiuni subdezvoltate la nivel național, locuințe accesibile, acces la servicii esențiale de sănătate, educație și infrastructură. Diferența va fi alocată în vederea finanțării proiectelor care susțin tranziția verde – clădiri verzi, proiecte de energie regenerabilă, de eficiență energetică, transport și agricultură ecologice, proiecte de prevenire și control al poluării, economie circulară, administrarea durabilă a resurselor de apă.
Prin emisiunile de obligațiuni eligibile plasate în ultimii doi ani, în suma totală de peste 3,3 miliarde lei, banca își consolidează baza de fonduri proprii și datorii eligibile în linie cu cerințele regulatorii, creând astfel premizele pentru o dezvoltare sustenabilă a activității de creditare. Directiva europeană privind redresarea și rezoluția bancară (BRRD I și II), transpusă în legislația locală prin legea 312/2015 cu actualizările și modificările ulterioare, prevede crearea la nivelul tuturor instituțiilor de credit din Uniunea Europeana a unei rezerve financiare suplimentară fondurilor proprii, în principal sub forma unor instrumente de datorii eligibile subordonate depozitelor bancare, cu scopul de a contribui la creșterea stabilității financiare a sistemului bancar și o protecție sporită a deponenților.
Raiffeisen Bank activează de 25 de ani pe piața bancară din România, fiind una dintre cele mai mari bănci universale din țară. Banca deservește peste 2,28 milioane de clienți, persoane fizice și juridice, are 4.700 de angajați, 300 de agenții în toată țara, 1.131 ATM-uri / MFM-uri și o rețea de aproximativ 28.000 POS-uri.
COMMENTS