Raiffeisen Bank a realizat un profit net de 98 milioane euro în 2015

Raiffeisen Bank a realizat un profit net de 98 milioane euro în 2015

raiffeisen bank 1Raiffeisen Bank a realizat un profit net de 98 de milioane euro în 2015, faţă de 113 de milioane euro, cât înregistra în 2014, reprezentând o scădere de 13,27%, influenţată în principal de o scădere a veniturilor şi anumite cheltuieli nerecurente ale anului 2015.

Valoarea totala a activelor Raiffeisen Bank a ajuns la 6,95 miliarde euro, în creştere cu 8% faţă de 6,41 miliarde euro, cât erau la finele lui 2014.

Comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent, creditele nete acordate au crescut cu 5%. Cifra raportată de creştere a creditelor este de12%, evoluţie influenţată de o tranzacţie încheiată cu o companie parte a Grupului RBI, ce a însemnat preluarea unui portofoliu de credite în valoare de aproximativ 240 milioane euro.

În ceea ce priveşte soldul depozitelor atrase de la clienţi, deşi ratele dobânzilor din piaţă s-au aflat la niveluri reduse, acesta a crescut în 2015, cu 12% faţă de anul precedent (depăşind cu peste 30% creşterea înregistrata la nivelul sistemului bancar). În consecinţă, raportul credite/depozite a înregistrat o valoarea de 81%, similara cu cea din 2014. Capitalizarea băncii este solidă, cu o rată de adecvare a capitalului de 18,6%.

„În 2015 am reuşit să compensăm parţial impactul ratelor de dobândă scăzute din piaţă, care au afectat veniturile noastre. Creşterea activităţii de creditare şi a altor operaţiuni bancare au făcut ca scăderea veniturilor să fie doar de 1%, până la 449 milioane euro. Economia românească are nevoie de finanţare, aşadar putem să creăm premizele creşterii creditării, a parteneriatelor şi a unor relaţii pe termen lung cu clienţii noştri. În 2015 am finanţat economia, prin credite noi acordate, în valoare de peste 2 miliarde de euro” a spus Steven van Groningen.

Cheltuielile nete cu provizioanele au scazut la 65 de milioane euro comparativ cu 2014, când acestea erau 71 de milioane de euro.

Totodată s-a confirmat îmbunătăţirea semnificativă a indicatorilor de risc aferenţi persoanelor fizice, observată şi de-a lungul anului precedent, iar în 2015 aceaşi tendinţă pozitivă se poate observa şi la clienţii IMM şi companii mari si medii.

În ceea ce priveşte rata creditelor neperformante, aceasta a înregistrat o scădere semnificativă, până la 6,7%, în 2015 faţă de 7,5% cât era în 2014.

Cheltuielile totale raportate arata o crestere de 5% in 2015 fata de anul precedent, pe fondul unor evenimente nerecurente ce au avut loc in ambele perioade.

O tendinţă interesantă şi confirmată de prima jumătate a anului 2015 este aceea că tot mai mulţi clienţi folosesc canalele electronice pentru a face operaţiuni – cu efecte deopotrivă în eficientizarea activităţii şi în satisfacţia clienţilor. Numărul utilizatorilor activi Raiffeisen Online a depăşit 83.000, în timp ce numarul utilizatorilor Smart Mobile aproape s-a dublat, ajungând la 28.000.

Revenind la comparaţia ultimilor doi ani, din prisma numărului de angajaţi, Raiffeisen Bank avea 5.349 angajaţi la sfârşitul anului 2015, faţa de 5.409 în decembrie 2014.

 

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0