Raiffeisen Bank: Finanţările pentru companiile medii au depăşit 30% în S1

Raiffeisen Bank: Finanţările pentru companiile medii au depăşit 30% în S1

Creditele pentru investiţii nou acordate companiilor medii din România de către Raiffeisen Bank în primele şase luni ale anului au fost cu peste 30% mai mari faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, se arată într-un comunicat al băncii. De asemenea, numărul de clienţi nou finanţaţi a crescut cu aproape 20%, potrivit aceleiaşi surse.

Sunt numite companii medii acele companiile care o cifră de afaceri consolidată la nivel de grup de peste 5 milioane de euro pe an, dar mai mică decât echivalentul a 50 milioane de euro

Valoarea totală a portofoliul de credite pentru companiile medii a ajuns la 550 milioane euro, cu peste 7% mai mult comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut. Peste 40% din sumă reprezintă credite pentru investiţii şi aproape 60% dintre finanţări sunt denominate în moneda locală, se mai arată în comunicatul Raiffeisen Bank.

sigla

Sectoarele care au înregistrat cele mai mari creşteri ale finanţărilor reflectă evoluţiile din economie: distribuţie bunuri de consum (mai ales produse alimentare), transporturi, agricultură, industrie alimentară, producţia de maşini, utilaje, construcţii metalice şi industria materialelor de construcţii”, potrivit instituţiei bancare.

Oficialii Raiffeisen Bank menţionează că o contribuţie importantă la această crestere au avut-o şi facilităţile europene pentru îmbunătăţirea accesului la finanţare.

Raiffeisen Bank este unul dintre principalii parteneri ai Fondului European pentru Investiţii, ceea ce le-a permis clienţilor să acceseze credite pentru dezvoltarea afacerilor în condiţii avantajoase de preţ şi cu garanţii mult mai mici decât în cazul finantărilor clasice, se mai arată în omunicat.

„Investiţiile private în economie progresează şi ne asumăm rolul de a susţine activ această creştere. Este un context prielnic pentru dezvoltarea afacerilor, tinând seama de cererea în crestere, condiţiile accesibile de finanţare şi regimul fiscal favorabil reinvestirii profitului. Companiile au condiţii bune să pună în aplicare proiecte de investiţii viabile şi să îşi întărească poziţia în piaţă şi competitivitatea. În acest context, şi noi facem eforturi pentru a onora prompt aşteptările partenerilor noştri, cu soluţii adaptate planurilor lor, într-o manieră transparentă şi simplificată”, a declarat Mihail Ion, director executiv pentru corporatii medii şi sector public al Raiffeisen Bank.

Majoritatea companiilor medii este reprezentată de afaceri ale antreprenorilor locali care au cunoscut o dezvoltare mare ajungând la un anumit nivel de maturitate, conform comunicatului Raiffeisen.

„Relaţia cu aceşti parteneri este coordonată în Raiffeisen Bank prin centrele regionale de corporaţii, situate în marile oraşe (Bucureşti, Piteşti, Braşov, Cluj, Constanţa, Iaşi, Timişoara). De asemenea, managerii dedicaţi sunt localizaţi atât în aceste oraşe, dar şi în altele, având avantajul de a fi aproape de afacerile clienţilor, de a înţeleage şi de a adapta mai bine soluţiile oferite de noi cu specificul local”, a mai afirmat Mihail Ion.

Raiffeisen Bank deserveşte aproximativ 2 milioane de clienţi persoane fizice, 96.000 IMM-uri şi 8.000 de companii. Reteaua Raiffeisen Bank numără peste 500 de unităţi, peste 1.100 de ATM-uri, aproximativ 14.000 de EPOS-uri şi 83 de MFM (automate multifuncţionale).

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0