Raiffeisen Bank, partener la prima ediţie a Maratonului Via Maria Theresia

piatabancara2

Tăşuleasa Social a organizat maratonul Via Maria Theresia, ce s-a desfăşurat sâmbătă, 16 august, cu participarea a peste 200 de maratonişti, semi-maratonişti şi biciclişti şi a sute de susţinători pe parcursul traseului. Prin acest eveniment sportiv s-a inaugurat poteca tematică Via Maria Theresia, reamenajată de asociaţia Tăşuleasa Social, cu sprijinul partenerului său, Raiffeisen Bank.

Maratonul Via Maria Theresia este parte integranta a proiectului cu acelaşi nume – cel mai mare proiect al asociaţiei Tăşuleasa Social din acest an. După munca asiduă şi îndelungată a sute de voluntari pentru reamenajarea drumului Mariei Theresia, acesta a fost inaugurat pe 16 august printr-o amplă competiţie sportivă, cu trei probe (maraton, semi-maraton şi mountain-biking), precum şi printr-un program de drumeţie.

„A fost un proiect solicitant, pe care nu ştiu câte organizaţii din ţară l-ar fi putut duce la bun sfârşit. Faptul că noi am reuşit acest lucru face dovada maturităţii la care a ajuns Tăşuleasa Social.” spune Alin Uhlmann Uşeriu, preşedinte Tăşuleasa Social. „Cred că, în parte, această maturizare se datorează chiar proiectului Via Maria Theresia, pentru că a lucra timp de 3 luni pe munte, a mobiliza peste 250 de voluntari, a căra sute de stâlpi şi a curaţa kilometri întregi de drum, ne-a călit şi ne-a unit în acelaşi timp. Ne bucurăm că eforturile noastre au fost apreciate şi suntem încrezători că vor mai fi şi alte ediţii ale maratonului Via Maria Theresia.”

La eveniment au fost peste 500 de participanţi: sportivi, voluntari, drumeţi, spectatori şi autorităţi. Startul probelor sportive s-a dat la Fosta Exploatare Minieră de sulf din judeţul Suceva, iar finish-ul probelor de maraton şi mountain-biking a fost la Piatra Fântânele, judeţul Bistriţa Năsăud. Astfel, participanţii au parcurs drumul care de sute de ani face legătura între Bucovina şi Transilvania, pe sub vârfurile munţilor Călimani. Datorită acestei treceri dintr-o provincie istorică în alta, traseul nu a fost unul de circuit, ceea ce a presupus din partea organizatorilor eforturi logistice considerabile.

112 semi-maratonişti, 62 de maratonişti şi 39 de biciclişti au luat sâmbătă startul Maratonului, primii parcurgând o distanţă de 22 de kilometri, iar ceilalţi ajungând la linia de finish după 42 de kilometri. Printre participanţi s-a numarat şi Steven Van Groningen, preşedinte şi CEO al Raiffeisen Bank România care a declarat: „Redăm astăzi turiştilor amatori de drumeţii montane unul dintre cele mai spectaculoase trasee din ţară. Sunt încântat de experienţa pe care am avut-o alergând semi-maratonul montan de pe Via Maria Theresia şi îmi doresc ca această potecă tematică şi poveştile despre ea să devină cunoscute de cât mai mulţi oameni, an de an.”

Evenimentul s-a încheiat la Cantonul Silvic Tihuţa Colibiţa cu festivitatea de premiere a celor mai buni sportivi de la fiecare probă, respectiv categorie. Printre cei prezenţi s-au numarat şi Marcel Iureş, Steven şi Valeria Van Groningen, Amalia Enache, Eduard Novak, Doina Pană, Ministru delegat pentru Ape, Păduri şi Pescicultură, autorităţi locale şi reprezentanţi ai Parcului Naţional Călimani.

„Vin de foarte mulţi ani la Tăşuleasa Social şi de fiecare dată sunt plăcut surprinsă de puterea oamenilor care constituie nucleul de bază de aici şi a voluntarilor de a face să crească tot ce face organizaţia aceasta prin proiecte din ce în ce mai inventive, mai mari şi, mai ales, cu impact din ce în ce mai mare asupra comunităţii. Mi-ar plăcea foarte mult să trăiesc într-o ţară în care lucrurile să se întâmple aşa cum se întâmplă la Tăşuleasa Social. Aş fi cu adevarăt fericită, de la oameni până la acţiune.” a declarat Amalia Enache, jurnalist.

 

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 1