Raiffeisen Bank este prima bancă din România care a semnat un acord cu FEI pentru participarea la instrumentul financiar de tip garanţie neplafonată, din cadrul Programului operaţional „Iniţiativa pentru IMM”. În baza acestui acord Raiffeisen Bank va acorda credite în valoare de până la 300 milioane euro IMM-urilor în condiţii avantajoase, pentru finanţarea activităţii curente sau a investiţiilor, pe termen mediu şi lung.
„Suntem încântaţi să fim parte a acestei iniţiative, implementată deja cu succes în alte patru ţări. În acest fel vom continua să fructificăm experienţa valoroasă acumulată până acum în implementarea unor instrumente financiare similare, susţinând competitivitatea şi creşterea mediului de afaceri din România. Noile acorduri vor permite unui număr de peste 2.000 de companii româneşti să beneficieze de condiţii de finanţare extrem de avantajoase – dobânzi atractive şi cerinţe reduse de garanţii.” a declarat Steven van Groningen, preşedinte Raiffeisen Bank.
Creditele IMM cu garanţii FEI vor fi acordate în lei, pentru finanţarea investiţiilor, acoperirea nevoilor de capital de lucru, pentru consolidarea sau pentru dezvoltarea activităţii (de exemplu achiziţia de materie primă, semifabricate şi stocuri, cheltuieli cu forţa de muncă, creanţe comerciale, utilităţi etc). Garanţiile FEI acoperă 60%, din valoarea creditului, fără nici un cost pentru firmele creditate.
Raiffeisen Bank a acordat deja peste 350 de milioane de euro IMM-urilor în cadrul iniţiativelor JEREMIE, pe parcursul derulării celor două acorduri încheiate cu Fondul European pentru Investiţii (EIF). Raiffeisen Bank deţine cea mai mare cotă de piaţă pe acest tip de finanţare IMM, peste 50% din totalul volumelor acordate de către toate băncile din România, prin aceste programe.
Raiffeisen Bank a încheiat un alt parteneriat cu FEI, pe baza programului COSME în valoare de 177 milioane de euro, sumă care va fi de asemenea utilizată pentru susţinerea IMM-urilor româneşti.
COMMENTS