În luna noiembrie 2016, inflaţia anuală a fost de minus 0,7%, după o uşoară temperare în octombrie, de minus 0,4%, potrivit datelor publicate de Institutul Naţional de Statistică (INS).
„Preţurile de consum, măsurate prin indicele preţurilor de consum (IPC), au fost mai mici cu 0,7% în luna noiembrie 2016 comparativ cu luna noiembrie 2015. Determinată pe baza indicelui armonizat al preţurilor de consum (IAPC), rata anuală a preţurilor de consum a fost de—0,2%”, conform INS.
„Rata medie a preţurilor de consum în ultimele 12 luni (decembrie 2015 — noiembrie 2016) faţă de precedentele 12 luni (decembrie 2014 — noiembrie 2015), calculată pe baza IPC, este de—1,6%. Determinată pe baza IAPC, rata medie este de—1,1%”, se mai arată în comunicatul publicat de Statistică.
În luna noiembrie, ouăle s-au scumpit cu 6,63%, cartofii, cu 1,53%, iar legumele şi conservele de legume, cu 1,36%. Fructele proaspete au avut creşteri de 2,83%, în timp ce la citrice s-a observat o ieftinire de 6,4%.
Ponderea mărfurilor şi serviciilor care au înregistrat o scădere a preţurilor, comparativ cu noiembrie 2015, este de 42,4%, cele care au avut creşteri cuprinse în intervalul 0 — 2,5% deţin o pondere de 53,3%, în timp ce mărfurile şi serviciile ale căror preţuri au crescut cu mai mult de 2,5% deţin o pondere de 4,3%.
În cel mai recent Raport asupra inflaţiei, Banca Naţională României (BNR) şi-a menţinut estimarea de inflaţie pentru acest an la minus 0,4%. BNR a revizuit, însă, în creştere prognoza pentru anul viitor, la 2,1%, de la 2%, estimare lansată în vara acestui an.
COMMENTS