România a bifat îndeplinirea unui obiectiv stabilit prin strategia Europa 2020, rata de ocupare pentru categoria de vârstă 20 – 64 de ani, cu 71,2% în T3 2020 față de ținta de 70% stabilită inițial. Aparent, toate bune și frumoase, doar că nivelul stabilit de majoritatea statelor europene pentru acest indicator a fost de 75%.
În plus, statistica preluată de la Eurostat și prezentată pe site-ul INS, ne poziționează după clasificarea 15-64 ani (în vârstă de muncă), altminteri urmărită ca atare și la nivel național a fi de 66% în același T3 2020, tocmai pe locul 25 din 27 de state membre, ordonarea pe infografic fiind făcută după procentajele la femei.
Ponderea populației ocupate în țările UE, 2019 (% grupa 15-64 ani)
Se poate observa ușor că discrepanța dintre noi și țările nordice dezvoltate (Suedia, Olanda, Germania, Danemarca sau Finlanda), printre care se intercalează balticele Lituania, Estonia și Estonia, este imensă. Ceea ce înseamnă că avem o importantă resursă umană care rămâne neutilizată pe piața muncii, îndeosebi pe partea feminină.
Analiza pe țări merge mai departe, în structura după configurația familială, unde vedem care sunt segmentele unde stăm realativ bine și care părți ale populației sunt rămase în urmă la noi față de MEDIA europeană. Pentru a simplifica datele, unde suntem invariabil doar peste Italia și Grecia (probabil în calitate de latini balcanici) am reținut sintetic următorul tablou:
Rata de ocupare pentru populaţia în vârstă de muncă (15-64 ani) în România și UE, 2019
. Femei Bărbați
. Loc RO UE27 Dif. RO UE27 Dif.
.TOTAL 25 56,8 63,0 -6,2 74,6 73,7 +0,9
.Fără copii 24 59,6 66,9 -7,3 76,6 74,8 +1,8
.Pers. cu 1 copil 24 69,2 72,3 -3,1 88,2 86,6 +1,6
.Pers. cu 2 copii 24 67,0 72,9 -5,9 88,7 91,0 -2,3
.Pers. cu 3 copii sau peste 25 47,7 57,9 -10,2 80,7 85,4 -4,7
Marea surpriză este că deși apărem drept codași în prezentarea la nivel european, de fapt bărbații stau ceva mai bine per total față de media continentală, diferența negativă fiind pronunțată pe partea feminină. Ciudat, însă, procentajele noastre relativ mai bune pe partea masculină la cei care nu au copii sau au un singur copil, scad semnificativ de la 3 copii în sus.
Un alt paradox aparent este maximizarea procentajului femeilor ocupate în cazul celor care au singur copil, unde avem diferența minimă față de media UE ( ușor peste trei puncte procentuale). Fără copii sau cu doi copii, distanța față de această medie se dublează, pentru a ajunge la peste zece puncte procentuale exact acolo unde ar fi fost nevoie de venituri mai mari. Adică la femeile cu 3 copii sau peste.
Din aceste date, s-ar putea trage concluzii importante pentru echilibrarea bugetară și dezvoltarea durabilă a țării. Vă prezentăm câteva și vă lăsăm să adăugați altele, după cum apreciați echilibrul între pretenții de la bugetul statului și obligații onorate către acesta, precum și echitatea în democrație.
1.Dincolo de mult mai invocata creștere a productivității muncii, există o resursă importantă de creștere EXTENSIVĂ a bazei de impozitare. Care ar trimite, cu dublu impact pe venituri și cheltuieli, o parte semnificativă a populației din postura de asistată direct sau indirect de stat, în cea de susținătoare a efortului financiar colectiv numit buget public.
2.Inegalitatea de venituri este explicată numai în parte de ecartul excesiv al veniturilor. O influență importantă venind pur și simplu din lipsa de ocupare, mai ales în contextul în care situația familială RECLAMĂ o majorare a veniturilor pe măsura numărului de copii. De unde și rata de sărăcie a copiilor, indicator la care suntem campioni europeni.
3.Implicarea statului, mai ales prin creșterea semnificativă a deducerilor acordate pentru copii (de ce nu, la nivelul pensionarilor, ca să nu mai scutim salariile mici de impozit dacă nu e cazul) aflați în întreținere, plus îmbunătățirea condițiilor din școli și internate. Desigur, cu o colaborare din partea părinților, care să aibă un loc de muncă.
4.Stimularea ocupării persoanelor de sex feminin care nu lucrează deși nu au copii (peste 40%, față de 23% la bărbați) se impune de la sine. De altfel, femeile care nu prea lucrează și nu au crescut copii nu au de ce să iasă la pensie mai devreme. Dar pot să invoce un venit minim garantat, pe motiv că au avut un număr mic de ani de muncă, adică o pensie pe măsură.
COMMENTS