Asistăm zilele acestea la un război mediatic, parte a confruntării dintre Rusia și Ucraina (am putea spune, la fel de bine, restul lumii democratice, în loc de Ucraina). Declarații ale unor personaje de frunte, din ambele tabere, sunt în măsură câteodată să îți stârnească zâmbete amare în colțul gurii, total nepotrivite cu oriorile ce se petrece pe front. Dinspre partea Rusiei și a *portavocilor kremliniste*, însuflețite de vitejie, mai ales când stau la o distanță sigură față de front și în condiții cât se poate de luxoase, contrastând cu ale celor trimiși drept *carne de tun*, în linia întâi, nu mai există nicio surpriză. Putin și ai lui au dovedit deja ce ar fi avut de dovedit: dincolo de înfățișarea de paradă, *marele urs* din cântările Phoenix se pare că are blana cam roasă pe la subțiori și e căpușat de insecte care riscă să-l bage în septicemie. Putin și ai lui ne-au dovedit și unde se poate ajunge cu megalomania și cu construirea unei societăți bazate pe teroare și minciună (asta dacă ceea ce ne arătase până nu demult *tovarășul Kim Jong-un* nu ne era deja suficient). Și tot ei ne-au dovedit și cât de departe pot merge oroarea și perfidia, dar și cât de fragilă poate fi democrația.
Ceea ce mă miră profund sunt anumite declarații dinspre cealaltă parte, cea considerată de noi toți a fi cea democrată. Anumiți oficiali de prin *curtea* NATO se prind în hora unor Putin și Medvedev și ne arată ei ce ar face marea armată dacă rușii folosesc armament nuclear. Nu cumva pășim prea repede pe o gheață ale cărei pocnituri deja încep să se audă până peste Ocean? Am uitat iar cu cine avem de-a face? Nu ne e clar că orice pas înapoi al lui Putin e echivalent cu lapidarea acestuia de către camarila însetată de putere de la Moscova (o putere pe care și-o pot manifesta doar prin alte galaxii)? Mai e pentru cineva vreo noutate faptul că pentru comandanții ruși oamenii sunt doar *numere*, pierderi colaterale insignifiante, ofrande oferite lui Ares pe altar, pentru obținerea gloriei eterne a unui imperiu transformat de mult în cenușă? Să fiu și mai clar: pentru cei de la Kremlin e un joc de-a TOTUL sau NIMIC! Cu siguranță partea cu *TOTUL* a mai rămas doar în visele unora care probabil au *consumat* câte ceva: fie vodca devenită din ce în ce mai scumpă, fie cine știe ce ciuperci halucinogene. Așadar trebuie să avem grijă cum negociem partea a doua: pentru că, prin declarații și acțiuni neinspirate, acel NIMIC se poate rapid extrapola în multe alte zone, dincolo de granița Rusiei (iar Europa e cu siguranță în cel mai mare pericol). *Butonul roșu* de la Moscova nu se apasă democratic, ca la Washingthon, ci autocratic. Iar cei care cred că lui Putin, odată ajuns în situația să îl apese, îi pasă că o să *pocnească* o ogivă sau două înainte de lansare, sunt tare naivi. La fel de naivi precum nemții care au crezut în promisiunile lui de pace și s-au lăsat seduși de gazul ieftin ce le dă acum fiori de recesiune (se pare că peșcheșul prinde și la nemți, nu numai la balcanici).
Cum s-ar putea închide în liniște acest nou capitol sângeros al istoriei? Cu siguranță exclusiv pe calea dialogului, în spatele cortinelor prin fața cărora defilează armatele. Și, la fel de cert, prin mijlocirea unor oameni care și-au păstrat o oarecare neutralitate și nu s-au bătut cu pumnii în piept că sunt singurii în măsură să *aducă pacea*. Nu văd vreo ieșire bună pentru întreaga planetă fără implicarea unui tandem, fie și el de conjunctură și de la distanță, format din China și India! Din punctul meu de vedere, SUA, Germania și cine o mai fi, aici trebuie să își joace inteligent cărțile (mai ales că *semnale* de deschidere au fost deja oferite). Și ar trebui să înceapă prin a pune capăt declarațiilor de genul celor referitoare la zdrobirea armatei ruse. Nu zic că ar fi imposibil! Dar la preț și la cine îl va plăti v-ați gândit domnilor militari/oficiali/diplomați, etc?
COMMENTS