Redbee Software, DRUID și Questo sunt companiile românești incluse în categoria principală a topului start-upurilor de tehnologie cu cea mai mare creștere din regiune, Deloitte Technology Fast 50 Europa Centrală

Redbee Software, DRUID și Questo sunt companiile românești incluse în categoria principală a topului start-upurilor de tehnologie cu cea mai mare creștere din regiune, Deloitte Technology Fast 50 Europa Centrală

  • Start-upurile locale Flip, Bright Spaces și easySales sunt incluse în categoria „Companies to Watch”
  • Ascendia, RepsMate și ZA Cloud sunt start-upurile românești recunoscute la categoria „Impact Stars”
  • Hermix a primit recunoașterea specială CE Tech Rocketship, oferită de Google Cloud, partenerul de tehnologie al programului la nivel regional

Redbee Software, DRUID și Questo sunt companiile românești incluse în categoria principală a clasamentului Deloitte Technology Fast 50 Europa Centrală 2023, care oferă recunoaștere start-upurilor de tehnologie cu cea mai mare creștere din regiune. Compania Redbee Software, specializată în realizarea de soluții software web și mobile cu ajutorul tehnologiilor de ultimă oră, care a dezvoltat o aplicație ce face previziuni legate de evoluția bursei pentru a ajuta utilizatorii să-și definească strategiile de investiții și să sporească încrederea din partea investitorilor, ocupă locul 8, cu o rată de creștere de 2.698%, înregistrată în perioada 2019-2022. DRUID, compania specializată în dezvoltarea de asistenți virtuali inteligenți dedicați proceselor complexe din organizații, ocupă locul 32, cu o creștere de 875%, iar Questo, care a creat o platformă pentru jocuri desfășurate în aer liber, ocupă locul 50, cu o rată de creștere de 663%.

De asemenea, start-upurile românești Flip, Bright Spaces și easySales au fost incluse în subcategoria „Companies to Watch”, care reunește companiile care au înregistrat cea mai rapidă dezvoltare în perioada 2020-2022, dar care încă nu îndeplinesc criteriile pentru a intra în principala categorie a topului Fast 50. Flip, compania care a creat o platformă de comerț electronic end-to-end pentru vânzarea și achiziționarea de smartphone-uri recondiționate, ocupă locul 3 din 25 de start-upuri, cu o rată de creștere de 1.289%, Bright Spaces, un startup PropTech care ajută la stimularea acțiunilor de marketing din zona imobiliară prin reprezentarea 3D a spațiilor în mediul virtual, este pe locul 5, cu o rată de creștere de 737%, și easySales, care a creat o soluție de tip software-as-a-service (SaaS) ce permite comercianților integrarea platformelor de comerț electronic cu cele de tip marketplace, sisteme de facturare, de curierat sau cu centrele de distribuție a comenzilor, ocupă locul 20, cu o rată de creștere de 174%.

De asemenea, trei companii românești – Ascendia, RepsMate și ZA Cloud – sunt recunoscute în cadrul competiției Deloitte Technology Fast 50 din Europa Centrală la categoria „Impact Stars”, care premiază start-upurile ale căror produse sau servicii au efecte pozitive asupra mediului de business, societății, mediului înconjurător, în domeniul diversității sau al inovației. Ascendia este o companie care a creat instrumente de e-learning utilizate atât în sectorul privat, cât și în cel public, RepsMate este start-upul care a dezvoltat o platformă care folosește inteligența artificială în analizarea și evaluarea a 100% din interacțiunile unei companii cu clienții săi, indiferent de canalul de comunicare, iar ZA Cloud este specializată în furnizarea de soluții software pentru înțelegerea profundă a conținutului online folosind inteligența artificială.

Hermix, start-upul local de tehnologie care a primit recunoașterea specială CE Tech Rocketship, oferită de Google Cloud, este dezvoltatorul unei platforme care ajută companiile să cunoască oportunitățile de business din sectorul public prin automatizarea activităților de marketing pentru zona business-to-government, a celor de vânzare și de pre-vânzare, precum și de participare la licitații publice. Anul acesta, Google Cloud este partenerul de tehnologie la nivel regional al programului Deloitte Technology Fast 50 Europa Centrală.

„Ediția din acest an a programului Fast 50 Europa Centrală este un simbol al ideii de reziliență, căci oferă recunoaștere companiilor de tehnologie din regiune pentru dinamica lor în perioada 2019-2022, intervalul luat în considerare în analiza ratei de creștere înregistrate de participanți, care coincide cu perioada marcată de o pandemie globală și de tensiuni geopolitice semnificative. Suntem onorați să celebrăm realizările a zece start-upuri locale de tehnologie care au prosperat în acea perioadă și să le oferim recunoaștere pentru angajamentul lor față de îmbunătățirea și dezvoltarea continuă prin intermediul platformei Fast 50”, a spus Andrei Ionescu, Partener, Deloitte România, și coordonatorul programului Technology Fast 50 Europa Centrală în România. 

Companiile de tehnologie cu cea mai mare creștere din Europa Centrală

Câștigătorul principalei categorii a clasamentului, care oferă recunoaștere companiilor de tehnologie înființate în urmă cu cel puțin patru ani și care au cea mai rapidă creștere în Europa Centrală, este FTMO, un fintech din Republica Cehă, cu o creștere a veniturilor de 5.815%, care a dezvoltat o platformă educațională pentru jucătorii de pe piețele financiare ce le permite să se concentreze asupra gestionării riscurilor și a educației în desfășurarea activității de tranzacționare pentru a adopta bunele practici în domeniu, a evita erorile și a reduce pierderile. Companiile incluse în clasamentul principal au înregistrat o creștere medie de 1.502%.

Competiția din acest an, aflată acum la cea de-a 24-a ediție, este dominată de jucători din domeniul software (31), urmat de domeniile fintech (patru companii), hardware (patru companii), media și divertisment (patru companii), tehnologii de mediu (patru companii) și sănătate companii (trei companii).

Categoriile „Companies to watch” și „CE Tech Rocketship”

Pe lângă categoria principală, care include companiile cu cea mai mare creștere din sectorul tehnologiei, programul Deloitte 2023 Central Europe Technology Fast 50 include și categoria „Companies to watch”, care oferă recunoaștere companiilor ce nu îndeplinesc încă criteriile pentru clasamentul principal Fast 50. Prima poziție din această categorie, în care au intrat companii cu venituri de minimum 10.000 de euro în 2020 și de cel puțin 30.000 de euro în 2022, a fost revendicată de 3IPK, o companie din Slovacia ale cărei soluții bazate pe tehnologie de tip blockchain permit clienților din industriile spațiale, aerospațiale și de apărare să asigure autenticitatea datelor, inclusiv a imaginilor Pământului din satelit, care a înregistrat o rată de creștere de 2.885%.

Câștigătorul subcategoriei „CE Tech Rocketship”, care oferă recunoaștere companiilor care au dezvoltat soluții de calitate, cu potențial de dezvoltare și care pot satisface cei mai pretențioși clienți, oferite de Google Cloud, este Open Loyalty, o companie poloneză care a creat un software flexibil pentru realizarea de programe personalizate de loialitate și gamification.

Despre Deloitte Central Europe Technology Fast 50

Pentru a fi eligibile pentru principala categorie a competiției Technology Fast 50, companiile trebuie să îndeplinească unele condiții financiare, și anume să aibă un venit operațional anual minim de 50.000 de euro în primii trei ani analizați (2019-2021) și de 100.000 de euro în 2022. De asemenea, acestea trebuie să aibă sediul central în Europa Centrală și să dețină drepturile de proprietate intelectuală sau să fi creat tehnologie patentată. 

Mai multe informații despre programul Deloitte Technology Fast 50 din Europa Centrală sunt disponibile aici.

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0