Regista, soluţia pentru automatizarea şi eficientizarea proceselor din instituţiile publice şi companiile private din România, parte a grupului Zitec, pregătește a treia ediție a Galei Regista – Împreună Construim România Digitală. Evenimentul își propune să aducă recunoaștere instituțiilor publice din România pentru progresul digital din anul anterior.
În cadrul dezbaterilor din acest an, experți recunoscuți și reprezentanți ai autorităților publice vor discuta despre stadiul proiectelor și infrastructurii pentru digitalizare și impactul lor social, dar și despre potențialul extraordinar pe care îl are digitalizarea în sistemul de educație și în cel medical. Publicul este invitat să se alăture evenimentului și este așteptat cu premii în valoare de 20.000 RON, dar și un moment artistic excepțional la finalul Galei.
Misiunea Regista, susținută de sloganul #DigitalizamRomania, a atins deja un succes remarcabil, confirmat de poziționarea aplicației pe locul 1 în clasamentul SEAP. Regista are deja peste 1.200 de clienți din rândul instituțiilor publice din România; peste 65.000 de utilizatori au înregistrat până în prezent peste 33 de milioane de documente prin intermediul modulelor. Gala Regista este momentul oportun pentru a celebra oamenii care produc schimbarea în România alături de reprezentanți ai instituțiilor publice, primari, secretari, alți membri din administrația publică, dar și cetățeni.
Cu România încă într-un loc dificil în clasamentul European DESI, etalon ce măsoară economia și educația digitală, Regista își propune, ca prin intermediul galei, să contribuie la conștientizarea nevoii de progres digital în țara noastră. Astfel, ca în fiecare an, Gala Regista premiază instituțiile publice care s-au remarcat din punct de vedere al progresului digital, în anul anterior, la una dintre cele șapte categorii de premiere: Cea mai bună prezență pe rețelele sociale, Cea mai bună interacțiune digitală cu cetățenii, Cea mai digitalizată instituție, Cea mai digitalizată primărie de comună, Cea mai digitalizată primărie de oraș, Cea mai digitalizată instituție de învățământ și Cel mai important progres digital.
Instituțiile nominalizate la Gala Regista sunt selectate în funcție de datele disponibile în platforma Regista privind funcționalitatea în condiții reale a modulelor pentru digitalizare relevante pentru fiecare dintre categorii.
La categoria pentru cel mai important progres digital, Regista acordă un premiu special pentru instituția care a demonstrat o activitate deosebită din perspectiva digitalizării și care a contribuit la digitalizarea spațiului public, participând totodată proactiv în acest proces și care poate servi drept exemplu pentru alte instituții publice din România.
”Este important pentru noi că am ajuns deja la cea de-a treia ediție a Galei Regista, deoarece această ceremonie de premiere devine una matură, cu un public interesat tot mai larg. Avem nu doar un număr în creștere de participanți la Gală, ci și un număr tot mai mare de instituții dintre care este realizată selecția finaliștilor. Credem că e important să oferim recunoaștere celor care depun eforturi semnificative pentru a îmbunătăți comunitățile în care activează și în care trăiesc. Digitalizarea trebuie să ajungă la fiecare dintre cetățenii țării, iar Gala Regista îi premiază pe cei ce se asigură că dezideratul nostru devine un fapt real”, a declarat Edward Crețescu, Manager General Regista.
Dezbaterea de anul acesta din cadrul Galei Regista pune accent pe locul unde se află România în parcursul digital, dar și care sunt sau pot fi efectele digitalizării. La discuție vor lua cuvântul experți în digitalizare din zona guvernamentală și cea privată:
- Dragoș Cristian Vlad, Președinte Autoritatea pentru Digitalizarea României
- Iulian Stanciu, președinte executiv eMAG
- Radu Burnete, Director Executiv Confederația Patronală Concordia
- Eduard Dumitraşcu, Preşedintele Asociaţiei Române pentru Smart City
- Edward Crețescu, General Manager @Regista
Dezbaterile vor fi moderate de Andreea Paul, Dr. Economist, Conf. Univ. ASE, Președinte INACO, și Radu Puchiu, co-fondator Tinia Group. Prezentatorul Galei este Teddy Păun, jurnalist și moderator radio.
Publicul care va urmări evenimentul online pe site-ul și platformele social media ale Regista și Spotmedia, va avea ocazia să se înscrie la tombola cu premii în valoare totală de 20.000 RON, constând în vouchere eMAG. Publicul va fi încântat și de un moment artistic LIVE, oferit de una dintre cele mai celebre formații de muzică lăutărească din România, Taraful de Caliu.
Pentru a putea urmări Gala Regista participanții se pot înregistra gratuit accesând această pagină.
Gala Regista este posibilă cu sprijinul companiilor Zitec, eMAG, Namirial și Harrison Consulting, si organizată în colaborare cu spotmedia.ro. Partenerii media ai evenimentului sunt: 9AM, Revista BIZ, BizPlus, Ziarul Bursa, CursDeGuvernare.ro, Ghidul Primăriilor, mediaTRUST, News.ro, Softlead, start#up.ro, Total PR, Wall-Street.
Lista instituțiilor publice nominalizate la Gala Regista 2024:
- Cea mai bună prezență pe rețelele sociale
- Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor
- Inspectoratul Școlar Județean, Iași
- Liceul Teoretic Internațional de Informatică, București
- Primăria orașului Năvodari, Constanța
- Spitalul Universitar de Urgență, București
- Cea mai digitalizată instituție
- Administrația Domeniului Public, Sector 2
- Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor
- Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului, Bihor
- Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului, Botoșani
- Spitalul Universitar de Urgență, București
- Cea mai digitalizată primărie de oraș
- Primăria orașului Abrud, Alba
- Primăria orașului Azuga, Prahova
- Primăria orașului Năvodari, Constanța
- Primăria orașului Târgu Bujor, Galați
- Primăria orașului Zlatna, Alba
- Cea mai bună interacțiune digitală cu cetățenii
- Primăria comunei Valea Lupului, Iași
- Primăria orașului Breaza, Prahova
- Primăria orașului Năvodari, Constanța
- Primăria orașului Târgu Bujor, Galați
- Spitalul Municipal Aiud, Alba
- Cea mai digitalizată primărie de comună
- Primăria comunei Baldovinești, Brăila
- Primăria comunei Cristian, Brașov
- Primăria comunei Drăgoeşti, Vâlcea
- Primăria comunei Pantelimon, Constanța
- Primăria comunei Văleni, Neamț
- Cea mai digitalizată instituție de învățământ
- Inspectoratul Școlar Județean, Ialomița
- Inspectoratul Școlar Județean, Iași
- Liceul Teoretic Internațional de Informatică, București
- Universitatea Petrol-Gaze, Ploiești
- Universitatea Tehnică de Construcții, București
COMMENTS