Odată ce tăvălugul Parlamentului a măturat bătătura Guvernului trăgând pe linie moartă garnitura Grindeanu-Ponta, lucrurile păreau să revină la normal. Instabilitatea politică dispărea, cursul euro/leu revinise în matcă, semnalele verzi apăreau pe bursă. PSD a desemnat rapid un premier, accesta a fost acceptat de Preşedinte, a format un nou Guvern (cu mulţi oameni din vechiul Executiv), Parlamentul l-a validat la fel de rapid.
Toate bune şi frumoase până la declaraţiile privind planul de guvernare. Dacă despre guvernul Grindeanu se spunea că a avut un plan ştiut numai de Liviu Dragnea, lucrurile stau în mod diferit acum. O fi de bine, o fi de rău?
Cele mai *revoluţionare* idei au fost emanate de noul locatar de la Ministerul Finanţelor, care şi-a început mandatul cu stingul. Mulţi spun că, după declaraţia privitoare la desfiinţarea pe viitor a Pilonului 2 de pensii private, singura soluţie onorabilă ar fi fost demisia. Aceasta în contextul în care, unui şef de companie care administra pensii private i s-a retras autorizarea (plus o amendă record de 100000 de lei) tocmai pentru că atrăsese atenţia asupra potenţialei naţionalizări a pensiilor private obligatorii. Declaraţia, retractată ulterior, sub tirul greilor Dragnea şi Tudose, ridică însă multe semne de întrebare privind subiectul în cauză. Iar ministeriabilul a mai gafat încă odată, cu o declaraţie care contrazice o legitate economică validată de secole conform căreia statul nu va fi niciodată un administrator mai bun decât sectorul privat.
Noul plan de guvernare face o cotitură mare de la drumul pe care defilase în campania electorală PSD. Punctele discutabile sunt multe. Pe de o parte, creşterea în continuare în ritm alert a salariului minim va trimite o mulţime de angajaţi în piaţa gri/neagră.
O altă idee ce poate fi bună, riscă şi ea să se transforme în coşmar: impozitul pe cifra de afaceri. Înlocuirea în totalitate a impozitului pe profit cu unul pe cifră de afaceri (cu 2-3 paliere de impozitare) vine fără a avea în spate studii de impact. Ea poate fi dezastruoasă şi din punctul de vedere al contradicţiilor în care va intra legislaţia românească în raport cu cea comunitară. Au mai existat încercări în UE de acest tip iar ele au sfârşit prost. O combinaţie impozit pe profit/ impozit pe cifră de afaceri poate fi mai bună, dar ea trebuie bine gândită. Pentru că, să nu ne ascundem după deget, nu e normal ca uriaşe companii să facă an de an pierderi la businessuri în România de zeci de miliarde, fără să le deranjeze nimeni. Dar o astfel de idee nu poate fi pusă într-un text de lege de azi pe mâine. Nici taxa de solidaritate nu dă bine decât la poza electorală. E adevărat, avem un guvern social-democrat. E devărat, inegalităţile se manifestă şi în România în ceea ce priveşte repartizarea avuţiei. Dar, cu siguranţă acel plafon de 10 salarii minime pe economie trebuie regândit: 10-12 salarii medii ar fi putea fi optimul.
Probleme poate ridica şi constituirea Fondul Suveran. Deocamdată ideile despre el sunt tulburi, iar posibilitatea ca organismele europene să nu îşi dea acordul pentru o astfel de construcţie sunt mari. Pentru că mulţi spun că acest fond nu face altceva decât să tragă în afara deficitului convenit cu UE o parte importantă din datoriile sectorului public. Vom afla curând opinia Eurostat.
Şi la fel de curând vom afla dacă avem în faţă o evoluţie sau involuţie fiscală care să conducă la o macrostabilitate sau macroinstabilitate economică. Urmăriţi pieţele financiare: ele ne dau răspunsurile!
COMMENTS