Reorganizarea administrativ-teritorială a țării,  într-un nou model economico-social românesc în UE

Reorganizarea administrativ-teritorială a țării, într-un nou model economico-social românesc în UE

Asociația pentru Studii și Prognoze Economico-Sociale (ASPES) și Camera de Comerț și Industrie a României (CCIR), în parteneriat cu revista Economistul, au organizat conferința cu tema „Reorganizarea administrativ-teritorială a României“, temă de actualitate prin stringența interesului public și a celui politico-financiar, precum și temă de perspectivă prin caracterul profund, comprehensiv și de durată al implicațiilor materializării ei.

La expunerile susținute și la schimbul de idei din cadrul conferinței, găzduite de sala Aurel Ghibuțiu a CCIR, au participat reprezentanți ai autorităților locale, ai mediului academic, universitar și de cercetare, ai mediului de business, ai Executivului și ai Legislativului, ai mass-media.

În mesajul transmis reuniunii, prim-ministrul Marcel Ciolacu a reiterat interesul guvernamental pentru actualitatea temei supuse dezbaterii și și-a exprimat întreaga susținere pentru demersul inițiat de ASPES și de partenerii dintr-o arie semnificativă de domenii, accentuând că este necesar „un larg consens social asupra reformei administrative-teritoriale”, cu sublinierea că aceasta trebuie gândită la nivelul viitorului ciclu electoral. 

A fost evidențiată necesitatea unei abordări a reorganizării administrativ-teritoriale fundamentate pe mijloace și metode științifice, precum și pe particularitățile specifice mediului românesc, integrate în cadrul de manifestare și relaționare european. Nivelul discuțiilor (inclusiv polemice) din conferință, al deschiderilor spre analiză tematică sugerate ca bază a concretizării ulterioare de către decidenții statului a trecut dincolo de (în general) uzitata limitare la statisticile privitoare numai la dimensiunile și la costurile actuale mari ale aparatului administrativ local. Au fost susținute cu argumente pro și, unde s-a considerat necesar, au fost contrate (de asemenea, argumentat) observații, propuneri, criterii în complexitatea lor, raportări la experiențe internaționale, precum și la tradiții istorice naționale. 

Cerința integratoare desprinsă din expuneri și dezbateri a fost aceea ca demersul reorganizării administrativ-teritoriale să fie fundamentat pe gândire academică și pe intervenție științifică, pe lucru profesionist, prin acțiune și decizie exercitate de jos în sus, premergătoare deciziei politice.

Conferința „Reorganizarea administrativ-teritorială a României“ a scos în evidență ferm cerința restructurării de profil, ca parte a unei restructurări instituționale complexe. Totodată, conferința s-a înscris în susținerea prin continuitate a ideii lansate și demonstrate de ASPES, a gândirii unui nou model economic românesc pentru deceniile următoare în spațiul european și global, idee susținută în lucrarea de analiză și sinteză, rezultată din câțiva ani de studii și cercetări, „Să gândim dincolo de azi. Modelul economic românesc în Uniunea Europeană – Orizont 2040”. 

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0